Ascultă Radio Vacanța Live

Cinci lucruri la care se gândesc persoanele cu dizabilităţi când ies din casă

Cinci lucruri la care se gândesc persoanele cu dizabilităţi când ies din casă
Foto: Andrea Nagy (Radio Cluj)

Articol de Radio Vacanța, 23 august 2023, 13:56

Poveştile motivaţionale despre persoanele cu dizabilităţi sunt pline de mesaje pozitive, de capabilităţi şi rezilienţă. Are sens într-un fel, pentru că e foarte important să fie contracarate cumva aşteptările ciudate, care constituie baza discriminării. Dar trebuie din când în când să vorbim şi despre barierele reale: nu pentru a ne plânge de milă, ci pentru a transmite informaţii factuale. Iată câteva lucruri pe care persoanele cu dizabilităţi le au în vedere atunci când ies din casă:

1. Cum ajung la destinaţie?

Sunt persoane cu dizabilităţi care au propriile lor autoturisme adaptate. Alţii însă nu au maşină, aşa că depind de autobuze, trenuri, taxiuri. Cu o dizabilitate care afectează mobilitatea, intenţia de a ieşi din casă efectiv nu poate fi spontană, pentru că e nevoie de multă planificare privind accesibilitatea mijloacelor de transport. Ca un exemplu: dacă o persoană în scaun rulant vrea să meargă cu trenul în România, trebuie să anunţe CFR-ul cu 2 zile înainte, pentru a fi ajutată să urce în tren. Un alt lucru pe care poate că nu l-aţi remarcat până acum: autocare în care să poată urca cineva în scaun rulant nu există la noi în ţară, ceea ce taie din start de pe listă multe opţiuni de călătorie. În ciuda planificării detaliate însă, vine un moment în care trenul întârzie 3 ore şi pierzi legătura; sau un şofer de autobuz pretinde că rampa nu funcţionează; sau un taximetrist refuză să aştepte un minut în plus, iar atunci toate planurile se duc pe apa sâmbetei.

2. Unde merg la baie?

Ceea ce nu se ştie e cât de greu trage la cântar lipsa toaletei accesibilizate atunci când o persoană în scaun rulant decide dacă să iasă sau nu din casă. Disconfortul resimţit când ore întregi nu au acces la baie împiedică persoanele în scaun rulant să mănânce la restaurant, să participe la conferinţe sau la reuniuni de familie. Problema e că e un aspect de care omul se lămureşte doar la faţa locului: de multe ori când o persoană cu dizabilităţi sună la un restaurant să se intereseze i se spune că baia e accesibilă… ca să-şi dea seama abia în nevoie că a fost proiectată atât de prost, că nu se poate folosi. Toaleta presupus accesibilă, dar de fapt inutilizabilă e o experienţă frustrantă şi umilitoare pentru persoanele cu dizabilităţi. Darămite experienţa prin care a trecut un blogger în scaun rulant care, când a sunat să se intereseze de baie, a fost întrebat: „Dar ce să cauţi matale la restaurant?”

3. Cât de zgomotos e mediul?

Mediul zgomotos pune în dificultate persoanele cu tulburare în spectru autist, de asta pe câte-un aeroport a fost deja alocată o cameră unde se pot retrage pentru a evita supraîncărcarea senzorială. Este de asemenea o problemă pentru cei cu tulburări de echilibru: în fond echilibrul este o funcţie reglată din urechea internă. În fine, e o bătaie de cap pentru cei cu deficienţe de vedere: dacă eşti nevăzător, nimic nu te poate bloca mai rapid decât un picammer care-şi face de lucru pe strada ta.

4. Cât de probabil e să nu fiu luat în seamă?

Din păcate se întâmplă: culmea, tocmai în locurile unde oamenii ar fi trebuit să fie mai obişnuiţi cu diversitatea interacţiunilor, cum ar fi la medic sau în instituţiile publice. Dacă o persoană cu dizabilităţi e cu însoţitor, s-ar putea să fie încadrată undeva în categoria „copil sub 5 ani” sau „obiect inanimat”, despre care se poate vorbi lejer la persoana a III-a. Recomandarea mea e să le atrageţi atenţia făptaşilor, fără jenă: în fond corectarea obiceiurilor proaste a fost mereu o datorie obştească, nu?

Se poate ca o persoană cu dizabilităţi să întâlnească şi oameni care sunt voit dificili. E foarte greu de argumentat în astfel de cazuri, pentru că vor refuza colaborarea pretextând că au în vedere binele persoanei cu dizabilităţi. În realitate propriile lor temeri sunt cele care ies în faţă, iar în modul de panică omul oricum nu mai e atât de receptiv la argumente. Am întâlnit de exemplu antrenor de sală care refuza să-mi permită folosirea unui aparat pentru abdomene, pentru că e înclinat. Degeaba i-am explicat că nu mi se pare mai riscant decât deplasatul pe străzile Clujului: după el, strada e dreaptă, deci mai puţin periculoasă. Pe cuvânt acum: trotuare perfect drepte în Cluj? Cred că omul trăia într-un mall!

5. Câtă lume se va uita insistent?

Probabil că mai puţini decât s-ar fi uitat acum 20-30 de ani; în orice caz, comentariile de tip „vai, săracul” au scăzut. Adulţii cu dizabilităţi se obişnuiesc să ignore lucrurile acestea; dar este greu pentru părinţii unui copil cu dizabilităţi să primească privirile insistente, ori întrebările de tipul: „Nu se poate face nimic?” Părinţii unui copil cu dizabilităţi au şi aşa destule pe cap, de la comisiile de evaluare şi până la anxietatea privind viitorul copilului lor. Nu-i stresaţi suplimentar transmiţându-le indirect că nu au făcut suficient: sugestia mea e să presupuneţi din start că au luat în considerare toate lucrurile care se pot face în privinţa copilului lor.

Succes, capabilităţi şi rezilienţă oferă poveştile motivaţionale. Atunci când le citiţi însă, amintiţi-vă că în spatele acestor lucruri e multă muncă, multă anxietate şi multă planificare.

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.

Circulația pe podul Giugiu-Ruse va fi restricționată temporar
Utile luni, 19 octombrie 2026, 19:00

Circulația pe podul Giugiu-Ruse va fi restricționată temporar

Circulația pe Podul Prieteniei Giugiu Ruse va fi restricționată temporar de astăzi până joi, anunță Ministerul de Externe citat de Radio...

Circulația pe podul Giugiu-Ruse va fi restricționată temporar
ninsoare bucegi
Utile vineri, 16 octombrie 2026, 12:26

Salvamont Brașov – recomandări pentru turiști

Având în vedere ninsorile din ultima perioadă, care au adus condiții specifice sezonului rece în zonele montane înalte, Serviciul Județean...

Salvamont Brașov – recomandări pentru turiști
ARGEȘ: Două refugii montane vor fi amenajate în masivele Făgăraș și Iezer
Utile joi, 15 octombrie 2026, 11:00

ARGEȘ: Două refugii montane vor fi amenajate în masivele Făgăraș și Iezer

Două noi refugii montane vor fi instalate, prin proiectul național „Refugiile Speranței”, în masivele Făgăraș și Iezer. Proiectul...

ARGEȘ: Două refugii montane vor fi amenajate în masivele Făgăraș și Iezer
Acces automatizat în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa pentru persoanele cu mobilitate redusă
Utile miercuri, 14 octombrie 2026, 12:17

Acces automatizat în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa pentru persoanele cu mobilitate redusă

Un sistem de acces automatizat a fost introdus de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) în parcările publice ale aeroporturilor...

Acces automatizat în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa pentru persoanele cu mobilitate redusă
Utile marți, 22 septembrie 2026, 10:00

REPORTAJ: Trenul de la Gara de Nord până la Aeroportul „Henri Coandă”, mai ieftin decât o cursă cu o mașină de ride-sharing

Aproximativ 30 de minute și câțiva lei. Acesta este bilanțul trenului care leagă Gara de Nord de Aeroportul Internațional „Henri Coandă”,...

REPORTAJ: Trenul de la Gara de Nord până la Aeroportul „Henri Coandă”, mai ieftin decât o cursă cu o mașină de ride-sharing
Utile sâmbătă, 19 septembrie 2026, 11:30

Natura, remediu simplu pentru stres

Doar 20 de minute petrecute în natură pot aduce beneficii organismului, reducând nivelul hormonilor de stres şi tensiunea arterială şi...

Natura, remediu simplu pentru stres
Utile joi, 10 septembrie 2026, 16:00

Atenţionare de călătorie: Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian din Italia

Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Italia...

Atenţionare de călătorie: Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian din Italia
Utile miercuri, 26 august 2026, 08:34

TAROM simplifică accesul pasagerilor cu mobilitate redusă

Pasagerii cu mobilitate redusă pot cere gratuit asistență cu scaun rulant la rezervarea biletului sau, ulterior, din „Rezervarea...

TAROM simplifică accesul pasagerilor cu mobilitate redusă