ROMATSA amână sistarea serviciilor pentru zborurile DAN AIR
În cazul în care condițiile nu sunt respectate, ROMATSA va sista serviciile pentru zborurile DAN AIR începând cu 7 noiembrie.
Articol de M P, 4 noiembrie 2026, 18:57
ROMATSA a decis să amâne sistarea serviciilor de navigație aeriană de terminal pentru compania DAN AIR, după o întâlnire cu reprezentanții operatorului, desfășurată pe 2 noiembrie.
Măsura fusese notificată pe 29 octombrie, din cauza facturilor neachitate pentru serviciile prestate în perioada ianuarie–august 2026.
Amânarea este condiționată de achitarea, până vineri, 6 noiembrie, la ora 12:00, a facturilor aferente lunii septembrie și a primei tranșe din planul de eșalonare a datoriilor. Compania trebuie, de asemenea, să achite la termen tranșele următoare și facturile curente, relatează Radio România Bacău.
În cazul în care condițiile nu sunt respectate, ROMATSA va sista serviciile pentru zborurile DAN AIR începând cu 7 noiembrie, la ora 00:00.
Pasagerii care au rezervări la zboruri operate de DAN AIR sunt sfătuiți să contacteze compania aeriană pentru informații privind cursele programate.