Ascultă Radio Vacanța Live

Portret de campion • Helmuth Duckadam (1959 – 2024)

Portarul de legendă a atins vârful carierei sportive în ediţia 1985-1986 a Cupei Campionilor Europeni, când pe întreaga durată a competiţiei, dar mai ales în memorabila finală de la Sevilla, Steaua-CF Barcelona (0-0, 2-0, după penalty-uri), a apărat de-a dreptul senzaţional, determinându-i pe ziariştii spanioli, şi nu numai, să-i aprecieze evoluţia la superlativ.

Portret de campion • Helmuth Duckadam (1959 – 2024)
Foto: Facebook | Helmut Duckadam

Articol de AP, 2 decembrie 2024, 14:25

Născut pe 1 aprilie 1959 la Semlac, judeţul Arad, Helmuth Duckadam a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua şi a fost de două ori campion al României, în 1985 şi 1986.

Helmuth Duckadam a început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA (1977 şi 1978-1983) şi Constructorul Arad (1977-1978).

„Am început fotbalul prin anii ’70, la echipa din Semlac, apoi am evoluat la Şcoala Sportivă Gloria din Arad. Mi-a plăcut să fiu portar, îmi plăcea să plonjez, să mă arunc pe minge. De acolo am mers la UTA, în 1977, la tineret, după care am fost chemat la o echipă din divizia C, Constructorul Arad, unde antrenor era Nicolae Dumitrescu – simbolul Aradului, am putea spune -, unde am activat un an, după care am fost chemat de Ion V. Ionescu la UTA, la echipa mare. Aici am jucat o etapă destul de lungă, era în divizia B când am fost eu. La echipa naţională am fost chemat pentru prima dată fiind la UTA, m-a chemat Mircea Lucescu. Acolo i-am întâlnit pe Costică Ştefănescu de la Universitatea Craiova, pe Ştefan Sameş de la Steaua, fiecare dintre ei încercând să mă convingă să vin în echipa lui. Adrian Păunescu avea atunci un articol în care spunea că Universitatea Craiova este echipă mare, dar n-are portar. Ştefănescu a cerut să mă transfer la Craiova. Şi Mircea Lucescu m-a îndrumat spre Craiova, acolo primeam şi nişte bani, dar mi-a fost puţin… nu ştiu dacă neapărat teamă, dar ştiind cât de greu te asimilează oltenii dacă nu eşti de-al lor, am avut o reţinere. În acelaşi timp a venit oferta de la Steaua, odată cu problema armatei, trebuia să-mi fac stagiul militar. Şi atunci am hotărât să merg la Steaua, în 1983”, spunea acesta într-un interviu acordat Agerpres în 2018.

Odată cu venirea în Bucureşti, a început şi ascensiunea lui ca jucător. Primul meci mare îl face la Bucureşti, în întâlnirea retur cu A.S. Roma din Cupa Cupelor, din toamna lui 1984, când la 0-0, în minutul 87, a apărat un penalty.

Meciul de fotbal dintre echipele Steaua Bucureşti şi Anderlecht Bruxelles (scor 3-0), contând pentru manşa a doua a semifinalelor Cupei Campionilor Europeni, ediţia 1985-1986; în imagine: Helmuth Duckadam (dr.), 16.04.1986.

Vârful carierei sportive îl atinge în ediţia 1985-1986 a Cupei Campionilor Europeni, când pe întreaga durată a competiţiei, dar mai ales în memorabila finală de la Sevilla, Steaua-CF Barcelona (0-0, 2-0, după penalty-uri), a apărat de-a dreptul senzaţional, determinându-i pe ziariştii spanioli, şi nu numai, să-i aprecieze evoluţia la superlativ. Cele patru lovituri consecutive de la 11 m apărate în faţa jucătorilor spanioli – Alesanco, Pedraza, ‘Pichi’ Alonso şi Marcos – l-au făcut să intre în „Cartea Recordurilor”.

„Înainte de acea finală, cu toţii ne gândeam că mergem acolo, jucăm cu Barcelona, pe pământ spaniol, că şansele noastre erau destul de reduse. Barcelona era, ca şi acum, o echipă foarte mare. Am vrut să arătăm, în primul rând, ca şi în România se juca un fotbal de calitate. Faptul că am reuşit să câştigăm acel trofeu a fost împlinirea unui vis. (…) Sigur, ca orice copil, ai un vis. În momentul când m-am apucat serios de fotbal, visul meu a fost să ajung într-o finală şi să decid eu soarta partidei, la loviturile de la 11 metri. Dar, niciodată nu am visat să ajung la un nivel aşa de mare. În acele momente mi-am făcut o strategie. Foarte importantă a fost prima lovitură pe care a tras-o Alesanco. Am reuşit, prin poziţia lui, să ghicesc colţul, cum se spune şi am apărat prima lovitură. Cea de-a doua lovitură, ca şi celelalte, a fost un joc al minţii, pentru că m-am pus în situaţia celui care executa lovitura. Cum aş executa eu? Dacă facem o retrospectiva a fost aşa: portarul de la Barcelona, Urruti, a apărat una în stânga şi una în dreapta şi logic era ca următorul jucător, Pedraza, să gândească, pe undeva, la fel. Portarul, adică eu, a apărat una pe dreapta, logic ar încerca în stânga, deci trag tot în dreapta. A gândit ca şi mine sau eu ca şi el: m-am dus tot în dreapta. Cea mai simplă lovitură a fost cea de-a treia, a lui Pichi Alonso, care era logică, după ce un portar apără doua lovituri pe o parte, în dreapta, va pleca în stânga, deci trag în dreapta. Am plecat destul de repede pe dreapta, se vede pe imagini, pentru că eram convins că va trage tot în dreapta. La a patra lovitură mă gândeam ce să fac: am apărat trei lovituri pe dreapta, ce voi face la a patra? Mă gândeam la jucătorul care bate lovitura că este convins că eu mi-am ales un colţ, dreapta şi se gândeşte să tragă în stânga. Aşa a gândit Marcos şi aşa am gândit şi eu. Am apărat, astfel, şi cea de-a patra lovitură. Ce era interesant în acele momente era faptul că, în momentul când executau loviturile jucătorii Stelei, eu eram la marginea careului de 16 metri, pe spate şi priveam cerul. Se făcea o mare gălăgie şi după această gălăgie a spectatorilor îmi dădeam seama dacă a marcat sau nu. Iar în momentul când trăgeau spaniolii se făcea linişte ca să nu-i deranjeze pe jucători, ceea ce m-a ajutat şi pe mine, ca să mă pot concentra mai bine”, descria Duckadam, într-un alt interviu, momentele de încărcătură psihică de la executarea loviturilor de departajare din finala Cupei Campionilor Europeni.

Sosirea echipei de fotbal Steaua Bucureşti după câştigarea Cupei Campionilor Europeni, în finala cu FC Barcelona, după loviturile de departajare, cu 2-0; în imagine: Helmuth Duckadam (dr.), portarul echipei Steaua, 08.05.1986.

Cele trei plonjoane în partea dreaptă şi unul în stânga vor rămâne în arhiva sentimentală a istoriei fotbalului românesc, iar strigătul din noaptea de 7 spre 8 mai 1986 al crainicului TVR Cristian Ţopescu – „Apără Duckadam!”, la al patrulea penalty apărat, ceea ce însemna câştigarea Cupei Campionilor Europeni, a căpătat ceva din rezonanţa celebrului „Am învins!” de la Marathon.

https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=420&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FfanTVR1%2Fvideos%2F282691642393434%2F&show_text=false&width=560&t=0

Imediat după meciul care a fost televizat de postul naţional, pentru prima dată în regimul comunist, oamenii au ieşit nechemaţi în stradă să se bucure pentru izbânda fotbaliştilor de la Steaua. Circa 30.000 de oameni au plecat spre Aeroportul Otopeni şi au ocupat esplanada să-şi întâmpine campionii. În aproape toate colţurile ţării, noaptea de 7 spre 8 mai 1986 a fost practic una albă.

După cinci zile de la finala de la Sevilla, într-un cadru solemn, clubului de fotbal Steaua i s-a acordat Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa I. Titularii, printre care evident şi Duckadam, antrenorii Ienei şi Iordănescu, plus preşedintele Alecsandrescu au primit Meritul Sportiv clasa I. Rezervele şi ceilalţi din staff au primit Meritul Sportiv clasa a II-a.

Helmuth Duckadam a evoluat în 133 de meciuri pe prima scenă, are două prezenţe la naţională şi 11 în cupele europene. A câştigat un titlu de campion şi o cupă a României (1985) şi Cupa Campionilor Europeni (1986). De asemenea, a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în 1986, fiind menţionat şi în revista „France Football”.

In memoriam: Doina Cornea, vocea demnității și a libertății în România comunistă
Portrete vineri, 30 mai 2025, 14:00

In memoriam: Doina Cornea, vocea demnității și a libertății în România comunistă

Începând cu 1980, Doina Cornea a devenit o voce activă și neînfricată a rezistenței față de regimul totalitar al lui Nicolae Ceaușescu....

In memoriam: Doina Cornea, vocea demnității și a libertății în România comunistă
Portret de artist • Actrița Medeea Marinescu
Portrete marți, 27 mai 2025, 14:29

Portret de artist • Actrița Medeea Marinescu

Parcursul său în lumea cinematografiei a început cu o rară precocitate. Născută la 27 mai 1974, la Bucureşti Medeea Marinescu este fiica...

Portret de artist • Actrița Medeea Marinescu
Portret de artist • Ștefan Bănică (1933 – 1995)
Portrete marți, 27 mai 2025, 10:37

Portret de artist • Ștefan Bănică (1933 – 1995)

Maestrul a avut o carieră impresionantă pe scenă, în film, la televiziune și la teatrul radiofonic. Născut la 11 noiembrie 1933, Ștefan...

Portret de artist • Ștefan Bănică (1933 – 1995)
Potret de artist • Cristina Deleanu (1940 – 2025)
Portrete joi, 15 mai 2025, 14:09

Potret de artist • Cristina Deleanu (1940 – 2025)

Artista a colaborat în permanență cu Teatrul Național Radiofonic, vocea sa caldă putând fi auzită în numeroase spectacole. Născut la 22...

Potret de artist • Cristina Deleanu (1940 – 2025)
Portrete marți, 13 mai 2025, 14:35

Portret de artist • Actrița și cântăreața Oana Sîrbu

Cântăreața a crescut în atmosfera vibrantă a spectacolelor și a umorului de calitate, ceea ce i-a insuflat în mod firesc dragostea pentru...

Portret de artist • Actrița și cântăreața Oana Sîrbu
Portrete luni, 12 mai 2025, 13:00

Portret de artist • Actrița Mirela Oprișor

Deși publicul larg o asociază inevitabil cu Aspirina, personajul ei din serialul de succes „Las Fierbinți”, Mirela Oprișor se distinge prin...

Portret de artist • Actrița Mirela Oprișor
Portrete luni, 12 mai 2025, 11:14

Portret de artist • Cântărețul Aurelian Andreescu (1942 – 1986)

Vocea sa unică – tremolată, caldă, profundă și viguroasă – i-a asigurat un loc în inimile melomanilor. Născut la București pe 12 mai...

Portret de artist • Cântărețul Aurelian Andreescu (1942 – 1986)
Portrete duminică, 11 mai 2025, 09:36

Portret de campioană • Gimnasta Monica Roșu

Apogeul carierei Monicăi Roșu a fost, fără îndoială, Olimpiada de la Atena (2004), ducând mai departe moștenirea lăsată de legendara Nadia...

Portret de campioană • Gimnasta Monica Roșu