Portret de artistă • Actrița Aimée Iacobescu
Rolul Domniței Ralu a transformat-o într-un chip iconic al cinematografiei românești din anii ’70-’80.
Articol de AP , 1 iulie 2025, 11:31 / actualizat: 1 iulie 2025, 15:55
Rolul Domniței Ralu a transformat-o într-un chip iconic al cinematografiei românești din anii ’70-’80.
Născută la 1 iulie 1946, în localitatea buzoiană Unguriu, Aimée Iacobescu a fost o actriță emblematică a teatrului și filmului românești.
Numele său era inspirat dintr-o poveste de dragoste adevărată – „ma bien aimée”, așa începeau scrisorile tatălui către mama sa. Poate tocmai de aceea, sensibilitatea și noblețea au însoțit-o toată viața, atât pe scenă, cât și în afara ei.
Artista a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, pe care l-a absolvit în 1968, la clasa reputatei profesoare Beate Fredanov. Deși concurența era uriașă, mai ales pentru femei, Aimée a intrat la Actorie „din primul foc”, alături de fratele ei geamăn.
Debutul în film l-a avut încă din 1966, în „Haiducii”, dar rolul care i-a adus celebritatea a fost cel al Domniței Ralu, în trilogia regizată de Dinu Cocea, din care fac parte „Zestrea domniței Ralu” și „Săptămâna nebunilor”.
Actrița a devenit, astfel, un chip iconic al cinematografiei românești din anii ’70-’80.
A colaborat cu nume mari ale regiei autohtone, precum Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Naghi, Doina Teodoru, remarcându-se în producții ca „Osânda”, „Revanșa”, „Dumbrava minunată” și „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.
Pe scena Teatrului Național din București, a jucat timp de 4 decenii, între 1968 și 2008. A fost distribuită în spectacole precum „Troienele”, „Furtuna”, „Apus de soare”, „Adam și Eva”, lăsând în urmă interpretări pline de rafinament și forță.
În 2004, pentru întreaga sa activitate artistică, i-a fost conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor.
Aimée Iacobescu s-a stins din viață la 27 martie 2018, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. A plecat discret, așa cum a și trăit în ultimii ani – cu demnitate, dar în tăcere. A lăsat în urmă roluri care rămân în memoria colectivă și o prezență care a îmbogățit arta românească.
