Portret de artist • Compozitorul şi textierul Henry Mălineanu
Maestrul rămâne o figură emblematică a muzicii ușoare românești, care a îmbinat armonios talentul componistic cu rafinamentul versurilor.
Articol de AP, 25 martie 2025, 13:07 / actualizat: 25 martie 2025, 23:17
Născut pe 25 martie 1920, la București, Henry Mălineanu a fost atras încă din copilărie de lumea divertismentului, debutând la doar 10 ani în emisiuni radiofonice. Apoi, a urmat cursurile Conservatorului Regal de Muzică, sub îndrumarea unor profesori de renume, precum Cecilia Nitzulescu-Lupu (vioară), Ion Nonna-Otescu (armonie) și Mihail Andricu (muzică de cameră).
La numai 16 ani, și-a fondat prima formație de jazz, iar la 18 ani a devenit pianist în orchestra Teatrului Alhambra, descoperit de marele compozitor Ion Vasilescu. Din acest moment, cariera sa a cunoscut o ascensiune fulminantă, marcând profund scena muzicală și teatrală românească, notează Rador Radio România într-un documentar.
În 1938, și-a înregistrat primele compoziții pe discuri Columbia și Electrecord, piese care aveau să devină adevărate șlagăre, interpretate de nume mari precum Jean Moscopol și Gică Petrescu. De asemenea, a fost admis ca membru al Societății Compozitorilor Români, un semn de recunoaștere a valorii sale artistice.
Henry Mălineanu a avut un rol esențial în fondarea Teatrului de Estradă, devenit ulterior Teatrul de Revistă, unde a fost director muzical între 1950 și 1958.
În anii ’60, odată cu apariția unei noi generații de interpreți, Henry Mălineanu a compus unele dintre cele mai îndrăgite cântece ale epocii: „Nici-o dragoste nu e ca a noastră” (Margareta Pâslaru), „Nimeni” (Doina Badea), „Dacă n-oi trăi acum” (Dan Spătaru), precum și romanțele „Am început să-mbătrânesc”, „Aș vrea iar anii tinereții” și „Nu se poate”, care l-au consacrat drept unul dintre cei mai apreciați compozitori ai genului.
Henry Mălineanu a fost un artist complet, un creator de refrene nemuritoare și un inovator în muzica ușoară românească, moștenirea sa muzicală fiind una de neprețuit.
