Portret de scriitor • Nuvelistul, romancierul și dramaturgul Fănuș Neagu (1932 – 2011)

„Somn de la amiază” (1960), „Dincolo de nisipuri” (1962), „Vara buimacă” (1967), „Frumoșii nebuni ai marilor orașe” (1977) sau „Cartea cu prieteni” (1979) îl așază în rândul marilor povestitori postbelici.

Articol de AP , 5 aprilie 2025, 10:16 / actualizat: 5 aprilie 2025, 20:34

„Somn de la amiază” (1960), „Dincolo de nisipuri” (1962), „Vara buimacă” (1967), „Frumoșii nebuni ai marilor orașe” (1977) sau „Cartea cu prieteni” (1979) îl așază în rândul marilor povestitori postbelici.

Născut la 5 aprilie 1932, în localitatea brăileană Grădiștea de Sus, Fănuș Neagu și-a început drumul printre cuvinte în sătucul unde a învățat primele litere și a ascultat primele povești spuse la gura sobei.

A studiat la Liceul Militar din Iași, apoi la Școala Pedagogică din Capitală și la școala de literatură „Mihai Eminescu”, alături de Nicolae Labiș și Radu Cosașu, și a urmat cursurile Facultății de Filologie, pe care le-a abandonat pentru a-și urma chemarea de a scrie.

În 1954, Fănuș Neagu a debutat cu povestirea „Dușman cu lumea”, iar în 1960 publică primul său volum, „Ningea în Bărăgan”, retipărit mai târziu sub titlul „Cantonul părăsit”. Urmează volume de proză și piese de teatru care îi conturează stilul recognoscibil: poetic, baladesc, ironic și adesea baroc, notează Rador Radio România.

„Somn de la amiază” (1960), „Dincolo de nisipuri” (1962), „Vara buimacă” (1967), „Frumoșii nebuni ai marilor orașe” (1977) sau „Cartea cu prieteni” (1979) îl așază în rândul marilor povestitori postbelici.

Piesele „Scoica de lemn”, „Echipa de zgomote”, „Olelie” și „Casa de la Miezul Nopții” i-au dus scriitura pe scena marilor teatre, iar verbul său liric a cucerit nu doar cititorii, ci și spectatorii.

Membru al Uniunii Scriitorilor, apoi al Academiei Române – mai întâi corespondent (1993), apoi titular (2001) – Fănuș Neagu a fost un scriitor iubit și contestat, boem și riguros, amestec de nostalgie rurală și inteligență urbană.

Între 1993 și 1996, a fost director al Teatrului Național din București, perioadă în care a continuat să creeze și să-și împlinească misiunea de a spune povești într-o Românie care-și regăsea cu greu vocea.

În publicistică, „Întâmplări aiurea și călătorii oranj” este una dintre cele mai savuroase mărturii despre epoca sa, rămânând până la capăt fidel ideii că literatura trebuie să aibă farmec, memorie și o doză sănătoasă de nebunie frumoasă.

Fănuș Neagu s-a stins din viață pe 24 mai 2012, la București.