Portret de artist • Mihaela Runceanu (1955 – 1989)
Vocea Mihaelei Runceanu rămâne una dintre cele mai strălucitoare și sensibile ale muzicii ușoare românești.
Articol de AP , 4 mai 2025, 12:01 / actualizat: 4 mai 2025, 17:06
Născută la 4 mai 1955, la Buzău, Mihaela Runceanu a fost nu doar o cântăreață de excepție, ci și un pedagog dedicat, un model al eleganței și rafinamentului.
Artista debutat la Radio România în 1975, cu o piesă în primă audiție semnată de George Grigoriu, deschizând astfel un drum artistic memorabil.
Talentul său a fost recunoscut rapid. În doar un an, ea a cucerit publicul și juriile festivalurilor din întreaga țară, urcând pe cele mai înalte trepte ale podiumului la Brăila, Galați, București și Mamaia.
Mihaela Runceanu s-a formată la Liceul de Muzică și Arte Plastice din orașul natal, continuând cu studiile la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” și la Școala Populară de Artă din București. După absolvire, a predat vioara la Brăila și la Buzău, iar din 1980 a devenit profesoară de canto la Școala Populară de Artă din București. A fost mentor pentru o întreagă generație de viitori artiști – Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Adrian Enache, Cătălin Crișan, Nicola și mulți alții au învățat de la ea nu doar tehnică vocală, ci și ce înseamnă emoția sinceră.
Anii ’80 i-au adus consacrarea. Șlagăre precum „Marea”, „Haide spune!”, „Dacă totuşi vei pleca”, „Să fim copii”, „Cântă iubirea” și mai ales „Fericirea are chipul tău” au devenit refrene ale unei epoci și, pentru mulți, coloana sonoră a tinereții.
În octombrie 1989, într-un moment de maximă efervescență artistică, susținea concerte în toată țara și lansa albumul „Pentru voi, muguri noi”. Într-o răsturnare tragică de destin, pe 1 noiembrie, Mihaela Runceanu a fost ucisă în propria locuință, la doar 34 de ani.
Artista a fost înmormântată pe 4 noiembrie, în Cimitirul Dumbrava din Buzău, iar moartea sa a șocat și a întristat o țară întreagă.
Deși viața ei a fost curmată brutal, vocea, muzica și lecțiile Mihaelei Runceanu continuă să inspire, rămânând un simbol al grației, al artei sincere și al unei epoci în care cântecul era poezie și suflet.
