Gala UNITER 2024: „Vara în care mama a avut ochii verzi”, cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

În distribuția spectacolului, producție a Teatrului Național Radiofonic, sunt actorii Rodica Mandache, Marius Manole, Marcela Motoc, Daniel Tudorică, Annemary Ziegler, Ion Marinescu,Cristina Constantinescu, Violeta Berbiuc și Daniel Tudor.

Articol de AP, 27 mai 2024, 20:37

Adaptare după romanul omonim de Tatiana Ţibuleac, „Vara în care mama a avut ochii verzi” a obținut premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic la Gala Uniter, relatează Radio România.

În distribuția spectacolului, producție a Teatrului Național Radiofonic, sunt actorii Rodica Mandache, Marius Manole, Marcela Motoc, Daniel Tudorică, Annemary Ziegler, Ion Marinescu,Cristina Constantinescu, Violeta Berbiuc și Daniel Tudor.

Dramatizarea și adaptarea radiofonică sunt semnate de Magda Duțu.

Regia artistică îi aparține Dianei Mihailopol.

Spectacolul a fost difuzat în premieră, pe 20 aprilie 2023, la Radio România Cultural.

„Am văzut cu ochii mei cum în fața mea se ridică un zid împrejmuit de cavaleri și femei luptătoare. M-am trezit și, de fapt, nu era zid, ci textul Tatianei Țîbuleac și în jur nu erau cavaleri, nici femei luptătoare, ci actorii care scormoneau în buzunarele harului lor după condiția personajelor. Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac este o Geneză a sentimentelor, care, cerându-se rostită, fiecare cuvânt a devenit muzică, fiecare stare a devenit amintire, fiecare efect sonor a devenit teamă. Un astfel de text, ca o oglindă a personalității de sine, te împovărează și te ușurează de propria ta ființă. Am considerat munca regizorală în fața acestui obiect scriptic o încercare și un prag al vieții mele profesionale, pe care nu le voi uita. Îi mulțumesc Tatianei Țîbuleac pentru că și-a dat acordul ca o creație literară atât de imagistică să fie lăsată să devină spectacol sonor și îi sunt recunoscătoare pentru faptul că încercările în formarea emoțiilor descrise de ea, de autoare, le-am creat eu și sper că mă vor însoți mereu”, a mărturisit Diana Mihailopol despre întâlnirea cu textul Tatianei Țîbuleac.

„Am scris capitolele cărţii, dar mi-am dat seama că îmi lipseşte motivul pentru care am scris cartea. De ce mama? De ce îşi aminteşte el de mamă?. Şi m-am întrebat cum îmi amintesc eu de un om. Întotdeauna, pornind de la un detaliu. Cineva mirosea a cafea. Cineva făcea plăcinte. Bunica avea o mână frântă, de exemplu. Şi m am gândit că ar fi bine ca Aleksy să îşi amintească de un lucru. Atunci m-am gândit la ochi. Ochii sunt cel mai simplu lucru de care să-ţi aminteşti. Şi am început să compun nişte frânturi din această femeie pornind de la ochii ei. (…) Nu am vrut să scriu o poveste din Basarabia, n-am vrut să scriu ceva din România, ci ceea ce mă măcina pe mine în acel moment. Eu aveam o temă, aveam nişte întrebări. Şi pentru că trebuia să îi dau un pic de culoare şi nişte personaje, stând în Franţa de atâţia ani şi plăcându-mi foarte mult satul francez, m-am gândit să-l fac acolo. (…) Nu aş putea spune că am inventat chiar totul, există şi lucruri din propria mea biografie. Nu neapărat la capitolul violenţă. Eu am fost un copil alintat, însă şi eu am două surori moarte. Mama mea m-a născut după ce a avut deja doi copii morţi. Au existat nişte traume şi în cazul nostru. Şi, când am devenit eu mamă, lucrurile astea s-au amestecat cumva în capul meu şi au izbucnit nişte ches­tii poate latente, la care nu mă gândeam. Eu nu am fost niciodată foarte senină. Întotdeauna mi-a plăcut un pic drama, întotdeauna mi-au plăcut chestiile triste, gust din nostalgie, din emoţiile tari. Cartea este dură, dar este o duritate diferită de cea cu care ne am obişnuit noi astăzi. Este o duritate emoţională, pe care eu o văd peste tot. Mă miră că foarte mulţi oameni spun că aşa ceva nu prea există. Ba există foarte des, mai mult decât ar trebui să existe. Am simţit că fac cuiva dreptate cu cartea asta. Poate pare un pic arogant. Când o scriam nu am vrut să netezesc anumite lucruri. Mi-am zis că am pornit pe drumul acesta şi acum merg pe el până la capăt, aşa cum văd eu lucrurile, aşa cum simt eu lucrurile. Şi, poate, cineva se va regăsi în asta. Cred că este dură cartea, însă nu suficient de dură”, a declarat Tatiana Țîbuleac.

Tatiana Țîbuleac s-a născut la 15 octombrie 1978 în Chișinău, Republica Moldova.

Absolventă a Liceului „Iulia Hasdeu” din Chișinău, licențiată a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității de Stat din Moldova, ea a devenit cunoscută publicului larg în 1995, când a inițiat rubrica „Povești adevărate” în cotidianul Flux.

Din 1999, a făcut parte din echipa PRO TV Chișinău, în calitate de reporter, editor și prezentator de știri.

Chiar dacă activitatea sa de jurnalistă în spațiul basarabean îi promitea o carieră de succes, a preferat să se stabilească, în anul 2008, în Paris, urmându-și pasiunea pentru scris, în paralel cu cea pentru lumea audiovizualului.

În 2017, a publicat romanul „Vara în care mama a avut ochii verzi”, care s-a bucurat de un succes instantaneu atât în spațiul francez, cât și în cel românesc, obținând Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul revistei Observator cultural și Premiul Observator Lyceum (2018).

„Grădina de sticlă”, al doilea roman al Tatianei Țîbuleac, apărut în 2018 la Editura Cartier, a fost distins cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (2019).

Spectacolul radiofonic realizat după „Grădina de sticlă” a fost prezentat în premieră absolută, de Teatrul Național Radiofonic, în cadrul proiectului „Dramaturgi români contemporani”, în regia lui Petru Hadârcă.