Ce mai fierbe în familie în afară de oala cu sarmale

Sărbătoarea Crăciunului e prezentată peste tot într-o atmosferă în care domnește bunăvoința, bucuria, îndestularea, confortul emoțional și o împăcare sufletească ce parcă vine natural, în toate situațiile, indiferent de conjunctură. Ei bine, în realitate, pentru majoritatea familiilor acest lucru nu se petrece ca în reclame, de la sine, ci statul în familie poate veni la pachet, și cu această ocazie a sărbătorilor, cu conflicte interne vechi, cu stări de apăsare emoțională, cu tristețe, cu depresie, cu sentimente de abandon sau însingurare, cu îndatorare, iar excesul idilic nu face decât să acutizeze urgențele interioare de natură afectivă.

Articol de Radio Vacanța, 28 decembrie 2023, 17:10 / actualizat: 29 decembrie 2023, 10:22

Ce mai fierbe în familie în afară de oala cu sarmale?

Sărbătoarea Crăciunului e prezentată peste tot într-o atmosferă în care domnește bunăvoința, bucuria, îndestularea, confortul emoțional și o împăcare sufletească ce parcă vine natural, în toate situațiile, indiferent de conjunctură. Ei bine, în realitate, pentru majoritatea familiilor acest lucru nu se petrece ca în reclame, de la sine, ci statul în familie poate veni la pachet, și cu această ocazie a sărbătorilor, cu conflicte interne vechi, cu stări de apăsare emoțională, cu tristețe, cu depresie, cu sentimente de abandon sau însingurare, cu îndatorare, iar excesul idilic nu face decât să acutizeze urgențele interioare de natură afectivă.

Uneori, oricât ai discerne sau ai gândi rațional, e greu să te dezici de cutumele sociale, pentru că ele apasă adânc pe răni sensibile, spun specialiștii într-ale emoțiilor.

Una dintre cele mai dificile etape de viață ale unei familii, este cea de mijloc, începând cu tranziția lansării în viață ca adult tânăr, catalizarea și faza de căutări de relații stabile și apoi cu etapa trecerii de la cuplu la familia cu copil mic, explică Valentina Șimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu și familie:

A fost indusă, de-a lungul timpului, idea că luna decembrie este lună de bilanț afectiv al vieții personale, că odată cu alte socoteli economice e timpul să tragem linie și să evaluăm riguros planurile personale ale vieții noastre. Sigur, este de dorit să avem obiective, repere și moduri în care să ne uităm înspre noi cum facem ceea ce facem? Unde duce ceea ce întreprindem? Cum și în ce măsură ne este de folos nevoilor vieții noastre?

Pragmatismul liniar, util mai degrabă în aspectele concrete ale vieții nu se potrivește și în aspectele relațional-afective care generează tensiuni emoționale, conflicte afective, disensiunile și discrepanțele dintre diferențele de percepții. Lăsate mult timp nerezolvate sau, din contră, crezând cu tărie în dreptatea și adevărul ideilor noastre, pornim lupte relaționale pe care nu ne dăm seama cum anume le influențăm și ce rol jucăm în ele.

În zilele noastre se trăiește mult mai mult din relații, decât cu 20-30 de ani în urmă. Orice modificare în mediul social-economic va influența și modul de funcționare al familiilor, de orice fel, nu doar economic, dar și ca dinamică relațională. Sunt influențate major așteptările, modul de a lua decizii cu privire la educație, profesie, la concedii, la investiții personale sau materiale, la ce presupune a te dezvolta pe tine ca adult sau ce cale să urmeze copiii în viață, pe ce principii clădim viitorul copiilor ș.a.m.d..

Familiile tinere au viitorul bazat pe activitate mintală în mare măsură, livrează produs pe bază de energie nervoasă, consumă ca atare mai multă energie psiho-emoțională în viață de zi cu zi și, astfel, le sunt provocate și relațiile de cuplu sau familie, mult mai intens. Mulți fiind plecați de acasă și trăind la oraș în comunități mai mici, fără părinți sau alt ajutor, ajung inevitabil să „se lovească” mai des unul de altul, în interiorul relației și să fie mai strânși unul de altul, vrând-nevrând.

Ce face ca de sărbători, relațiile de familie să fiarbă precum oala de sarmale?

O temă larg discutată ultimele două luni în sedințele mele de terapie este reîntâlnirea cu cei apropiați, cu familia de origine.

 „Cum să fac să nu mă mai bată la cap cu problemele ei? Să nu mi se mai plângă de tata? Părinții mi-au scos peri albi și nu se pot abține nici măcar de sărbători. Îmi e groază să îmi spun o dorință de a mea că mama începe să se victimizeze…de ce alegem vizita la nași de Craciun că și ea e părinte și merită să merg la ea. Plânge dacă fac altfel decât vrea ea și, câteodată pur și simplu se înființează la mine acasă”.

Problemele maritale ale părinților afectează deseori și relațiile copiilor deveniți adulți. Tensiunile frecvente dintre aceștia sunt descărcate către fiica sau fiul deveniți adulți și care au acum propria viață. Adulții tineri (copiii), ajung să trăiască exclusiv în prezentul lor pentru că sunt asaltați cu nemulțumirile părinților, unul de celălalt și care includ, în majoritatea cazurilor, o exprimare frecventă a unor nevoi personale, pe care părintele în cauză și le-ar putea împlini singur, ca adult. Însă, de regulă pentru că este anxios dar și evitant, neglijent cu propria persoană părintele va triangula și va îndatora copilul adult care trebuie să fie permanent pregătit să răspundă nevoii acestuia.

Un cuplu marital din familia de origine cu probleme nerezolvate se va agăța de copil, din anxietate și va rămâne conflictual fiind evitant în cuplul său. În realitate este vorba despre  blocaj în ultimul din ciclurile vieții de familie, anume lansarea în viață a tinerilor adulți.

Seniorii sunt nevoiți să își reia viața de cuplu fără copii, dintr-o poziție diferită și ajung să se lovească de alte situații decât cele din tinerețe. Aceasta mai este denumită și etapa de cuib gol. Unele familii nu reușesc să o tranziteze eficient și rămân blocați în ea. Desigur se adaugă aici și alte particularități legate de stilul de atașament, comunicare etc.

Modul de colaborare între familia de origine și noua familie de tineri cu copii mici

Cum interacționează bunicii și de pe ce poziție? Cum tind să guverneze peste noua familie, dar și ce roluri și situații sunt provocate într-o astfel de etapă? Studiile au arătat că în medie există cam șase forme de asumare a rolului de bunici.

Primii ar fi cei formali: care nu sunt implicați deloc în creșterea nepoților sau în a oferi suport, dar îi iubesc. Apoi sunt cei care își asumă rolul de parteneri de joacă, apoi cei care manifestă o figură emoțională distantă, nu se apropie de copil, a patra categorie sunt cei surogați, care suplinesc mama pentru ca aceasta să poată lucra. Ultima ar fi cea a bunicii sau bunicului înțelept care este impozantul familiei atât peste cea de origine, cât și peste cea nou formată. O figură prezentă prin inteligența sa, măiestria sau alte caracteristici dominante.

 „Cum să o conving pe soacra mea să nu îi dea dulciuri copilului pe ascuns? Mă enervează că mergem la ei și suntem rupți de oboseală și mă aștept să ia copilul și să stea câteva ore cu el, dar ea se apucă să facă cu totul altceva și-l lasă la televizor sau singur sau îl critică și-l ceartă pentru orice. În clipa aia nu o mai suport, nu știu ce vom face cele câteva zile în care stăm la ei”.

Intervine aici tipul de funcționare al fiecărui adult în parte, felul în care bunicii au crescut și s-au format de-a lungul vieții lor și felul în care reușesc să devină colaborativi pentru împlinirea nevoilor reale care apar și nu a celor care își imaginează fiecare că ar trebui să existe.

Acceptabil sau nu, fiecare nou membru intrat într-o astfel de fază de tranziție e provocat de rol și situație, să schimbe ceva. Modul de a răspunde, în astfel de situații, creează premize pentru subiecte de psihoterapie de familie.

De obicei conflictele încep a se forma de la: Cine are dreptate? E cum spun eu că eu sunt părintele sau e cum spun eu ca bunic, că eu știu mai bine, am crescut înaintea ta copii. Voi cu viziunea voastră de acum…

Astfel de convingeri interioare duc imediat la aprinderea de scântei și formarea de opoziții. Dacă se instalează prin adevăr sau dreptate interacțiunea, atunci șansele pentru declanșarea unor lupte de putere este foarte aproape. Lupta pentru putere provoacă tensiuni și disensiuni verbale și se poate ajunge chiar la ruperea relațiilor de familie. Sigur, nu e niciodată ușor să tranzitezi și să ajustezi astfel de relații. Unele relații pot fi influențate mai ușor sau mai bine, iar altele deloc. A-ți dezvolta o perspectivă non-judecativă e provocare grea și necesită un mod de gândire diferențiată.

Guvernarea părinților asupra cuplului nou format

Adulții seniori pot să guverneze de multe ori intruziv în viața tinerilor adulți. Fie prin a-i îndatora la nivel afectiv fie prin a-i ține aproape într-un mod nesănătos, dezvoltând probleme personale prin care le ține atenția tânărului adult. De exemplu: ,,Mama lui îl sună tot timpul și îi spune că de ce a părăsit-o și a plecat cu aia și nu vine mai aproape de familia lui pentru că ei sunt bătrâni și cine îi îngrijește?,,

Acolo unde în familiile de origine au fost prioritizate nevoile și valorile legate despre “cum trebuie făcute lucrurile”, dar nu și despre “cum și ce nevoi individuale există pentru fiecare membru al familiei”, s-au delimitat mai degrabă relații de tipul: formă fără conținut. Unde rolul dă forma dar conținutul e lipsit de apropiere afectivă, membrii se cunosc la un nivel superficial, cognitiv mai mult, fără a ști real cine sunt ei, ca entități personale, emoționale. În astfel de cazuri, nevoile relaționale nu pot fi împlinite și interacțiunea e adesea presărată cu tensiuni, rigidă și revendicatoare.

Pentru că în copilărie părinții au fost distanți emoționali, incapabili de a citi emoțiile și nevoile copiilor, de a activa moduri sustenabile prin care să-i liniștească sau să-i responsabilizeze, apar în fazele ulterioare de viață problematici de acest tip. Părinții nu trebuie să fie fără de greșeală sau perfecți, ci echilibrul constă în a dezvolta comportamente empatice, în a simți trăirile și a fi capabili să ofere deopotrivă răspunsuri afective și cognitive, nu la modul absolut și permanent.

Se prea poate să greșim, ca părinți și ca oameni, în general, atunci când judecăm prea mult o situație în sine, fără să conștientizăm ceea ce simțim, cu adevărat. Viața este formată din relații. Există relația cu sine, cu ceilalți, cu viața însăși sau cu profesia. Toate acestea necesită un real efort constant, de înțelegere, pe tot parcursul vieții. Suntem provocați pentru a înfrunta dinamici și etape de viață, iar modul în care găsim resursele de înțelegere, în noi, pentru a nu declanșa conflicte, ne influențează pe termen lung în toate relațiile cu cei din jur.

Alina Nechita