Sfântul Proroc Ilie, în artă și în marile locuri de pelerinaj ale lumii creștine

Asociat cu focul ceresc, ploaia, pustia și ridicarea la cer într-un car de foc, el a inspirat de-a lungul secolelor pictori, iconari și constructori de lăcașuri religioase.

Articol de Andrei Enache, 20 iulie 2026, 12:25

Prăznuit de creștini în fiecare an la 20 iulie, Sfântul Proroc Ilie este una dintre cele mai puternice și mai recognoscibile figuri biblice.

Asociat cu focul ceresc, ploaia, pustia și ridicarea la cer într-un car de foc, el a inspirat de-a lungul secolelor pictori, iconari și constructori de lăcașuri religioase, notează agenția Rador Radio România.

Născut, potrivit tradiției, în cetatea Tesve din Samaria, cu multe veacuri înainte de Hristos, Sfântul Ilie este considerat făcător de minuni și aducător de ploaie, chemat în rugăciune pentru îndepărtarea secetei. În iconografie apare ca ascet, călător prin deșert, profet al focului divin, martor al Schimbării la Față și, cel mai frecvent, în momentul ridicării sale la cer.

Ilie și văduva din Sarepta

Unul dintre episoadele biblice reprezentate în arta europeană este întâlnirea dintre Ilie și văduva din Sarepta. Pictorul italian Bernardo Strozzi a ilustrat această scenă într-o compoziție barocă, dominată de contraste puternice de lumină și culoare.

Potrivit relatării biblice, Ilie îi cere femeii apă și pâine, deși aceasta mai avea hrană doar pentru ea și pentru fiul său. Prorocul o îndeamnă să nu se teamă, promițându-i că proviziile nu se vor termina. Minunea se împlinește, iar episodul devine o imagine a credinței și a providenței divine.

Profetul ascet și focul divin

În secolul al XVII-lea, pictorul spaniol José de Ribera a realizat un portret al prorocului Ilie pentru Certosa di San Martino din Napoli. Artistul îl prezintă în profil, cu o carte în mâna stângă și focul divin arzând în dreapta.

Tonurile de pământ, fundalul tulbure și contrastele dramatice dintre lumină și întuneric accentuează imaginea profetului retras din lume, dar purtător al puterii dumnezeiești.

O altă scenă importantă este aceea în care Ilie, epuizat în deșert, este trezit și hrănit de un înger. Episodul a fost reprezentat de artiști precum Juan Antonio de Frías y Escalante, Dieric Bouts, Giovanni Lanfranco și Felipe Gil de Mena.

Îngerul îi aduce pâine și apă, iar prorocul capătă puterea de a merge timp de 40 de zile și 40 de nopți până la Muntele Horeb, identificat cu Sinaiul biblic. În multe dintre aceste lucrări, hrana oferită lui Ilie este interpretată și ca o prefigurare a Euharistiei.

Ridicarea la cer în carul de foc

Cel mai cunoscut episod din viața Sfântului Ilie rămâne ridicarea sa la cer, înainte de moarte, într-un car tras de cai de foc, sub privirile ucenicului său, Elisei.

Scena apare în fresce și altare celebre, de la Mănăstirea Rila din Bulgaria până la Capela Scrovegni din Padova, unde Giotto l-a pictat pe Ilie înveșmântat în alb, urcând spre cer pe un fundal albastru.

La Catedrala din Tortosa, pictorul catalan Jaume Huguet a inclus ridicarea lui Ilie la cer într-un amplu retablu dedicat Schimbării la Față. În centrul compoziției se află Iisus, alături de Moise și Ilie, într-o întâlnire simbolică între Vechiul și Noul Testament.

Dealul lui Ilie din Iordania

Unul dintre locurile asociate tradițional cu prorocul se află în Iordania, în apropierea Mării Moarte, pe traseul de pelerinaj spre Betania de dincolo de Iordan.

Aici se găsește Dealul lui Ilie, Jabal Mar Elias, menționat de pelerini încă din primele secole creștine drept loc al ridicării profetului la cer. Situl păstrează ruinele unei mănăstiri bizantine și ale unei biserici dedicate lui Ilie.

De-a lungul timpului, localnicii au venit aici pentru rugăciune, vindecare și chiar pentru soluționarea disputelor. Jurământul făcut în fața Sfântului Ilie era considerat o dovadă a nevinovăției.

Muntele Tabor și Schimbarea la Față

Pe Muntele Tabor, în Galileea, tradiția creștină plasează Schimbarea la Față a lui Iisus, când Mântuitorul le-a vorbit prorocilor Moise și Ilie.

Actuala biserică franciscană a Schimbării la Față a fost ridicată peste vestigiile unor lăcașuri mai vechi. În interior se află trei grote, asociate simbolic cu dorința apostolului Petru de a ridica trei colibe: una pentru Iisus, una pentru Moise și una pentru Ilie.

Tot pe Muntele Tabor se află o mănăstire ortodoxă începută în secolul al XIX-lea de arhimandritul român Irinarh Rosseti, considerată primul așezământ românesc ridicat în Țara Sfântă.

Peștera Sfântului Ilie de pe Muntele Carmel

Un alt loc important se află pe Muntele Carmel, în apropierea orașului Haifa. Sub altarul principal al Mănăstirii Stella Maris se păstrează Peștera Sfântului Ilie, asociată cu refugiul prorocului din calea reginei Izabela.

Tradiția leagă acest loc și de confruntarea dintre Ilie și profeții zeului Baal. După ce focul coborât din cer a mistuit jertfa sa, poporul a recunoscut din nou puterea Dumnezeului lui Israel.

Peștera a devenit, de-a lungul secolelor, loc de rugăciune, vindecare și pelerinaj. Urmele lăsate de credincioși pe ziduri mărturisesc venerarea neîntreruptă a prorocului.

Prin aceste reprezentări și locuri de pelerinaj, Sfântul Ilie rămâne o figură esențială a imaginarului creștin: profet al focului, al credinței neclintite și al întâlnirii dintre om și puterea divină.