Nobel 2025: Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, laureatul Premiului pentru Literatură
Articol de Andrei Enache, 9 octombrie 2025, 14:27
Premiul Nobel pentru Literatură 2025 i-a fost acordat scriitorului maghiar László Krasznahorkai, „pentru opera sa captivantă și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei.”
Autorul s-a născut în 1954, în micul oraș Gyula, situat în sud-estul Ungariei, aproape de granița cu România. O regiune rurală asemănătoare este decorul primului său roman, „Sátántangó”, publicat în 1985 (tradus în engleză în 2012), care a fost o adevărată revelație literară în Ungaria și i-a adus consacrarea.
Romanul descrie, într-un stil profund sugestiv, viața unui grup de oameni săraci care trăiesc într-o fostă fermă colectivă abandonată, în perioada de dinaintea prăbușirii comunismului. Tăcerea și așteptarea domină atmosfera, până când carismaticii Irimiás și Petrina, crezuți morți, reapar pe neașteptate. Pentru locuitorii care îi așteaptă, cei doi par fie mesageri ai speranței, fie ai judecății de apoi. Elementul „satanic” al titlului se regăsește în moralitatea lor servilă și în manipulările lui Irimiás, care, deși eficiente, sunt înșelătoare și îi prind pe toți într-o rețea de iluzii. Toți personajele trăiesc cu speranța unui miracol, o speranță contrazisă încă din motto-ul kafkian al romanului: „În acest caz, voi rata momentul așteptându-l.”
Cartea a fost ecranizată în 1994, într-un film de mare originalitate realizat în colaborare cu regizorul Béla Tarr.
Criticul american Susan Sontag l-a numit curând pe Krasznahorkai „maestrul apocalipsei” al literaturii contemporane, după ce a citit al doilea său roman, „Melancolia rezistenței” (Az ellenállás melankóliája, 1989; tradus în engleză în 1998).
În această alegorie febrilă, cu accente de horror, plasată într-un orășel maghiar dintr-o vale a Carpaților, tensiunea atinge cote maxime încă de la primele pagini. Semnele prevestitoare ale haosului se acumulează odată cu sosirea unui circ misterios, a cărui principală atracție este carcasa unui uriaș cașalot. Spectacolul straniu declanșează o avalanșă de violență și vandalism, iar neputința armatei de a restabili ordinea duce la posibilitatea unei lovituri de stat.
Prin scene onirice și portrete grotesce, Krasznahorkai ilustrează magistral lupta brutală dintre ordine și dezordine, din care nimeni nu scapă neatins.
În romanul „Război și război” (Háború és háború, 1999; tradus în engleză în 2006), autorul își mută privirea dincolo de granițele Ungariei, urmărindu-l pe Korin, un modest arhivist care decide, în ultimul act al vieții sale, să plece din apropierea Budapestei spre New York, pentru a fi, măcar o clipă, „în centrul lumii”. În arhive, el descoperise o epopee antică de o frumusețe excepțională despre războinici care se întorc acasă și dorește să o facă cunoscută lumii.
Stilul prozei lui László Krasznahorkai s-a rafinat de-a lungul timpului, ajungând la fraze ample, curgătoare, fără puncte, care i-au devenit semnătură literară și au consacrat un limbaj unic în literatura europeană contemporană.
