Ascultă Radio Vacanța Live

Instalațiile de transport pe cablu din Poiana Brașov pornesc mai devreme, de joi

Instalațiile de transport pe cablu din Poiana Brașov pornesc mai devreme, de joi
Foto: Primăria Brașov

Articol de Marian Stoica, 11 martie 2026, 17:00

Continuă veștile bune pentru brașovenii și turiștii care vor să schieze sau să se dea cu placa pe pârtiile din Poiană, scrie Radio România Brașov FM.

După ce ieri, la propunerea primarului George Scripcaru, Consiliul Local a aprobat reducerea numărului de puncte cu 50% pentru instalațiile de transport pe cablu, astăzi, în urma discuțiilor dintre reprezentanții municipalității și ai operatorului de transport, Ana Teleferic, s-a luat decizia ca, începând din data de 12 martie, programul instalațiilor să fie devansat.

Astfel, acestea vor porni începând cu ora 8.30 și vor funcționa până la 15.30.

La baza acestei decizii s-a ținut cont de faptul că, în primele ore ale zilei, starea pârtiilor este una foarte bună, datorită temperaturilor negative din timpul nopții, iar spre prânz, odată cu creșterea temperaturilor, zăpada se înmoaie și devine mai grea (,,zăpadă ortopedică”), care solicită foarte mult articulațiile.

„Vești foarte bune pentru cei care iubesc schiul și snowboardul! În Poiana Brașov mergem la jumătate de preț și avem și un program nou pentru instalațiile de transport pe cablu. Acestea vor porni de la ora 8.30 și vor funcționa până la ora 15.30. Zăpada este absolut superbă, băieții de la amenajare pârtii lucrează în fiecare noapte ca în plin sezon, în așa fel încât dimineața pârtiile să se prezinte extraordinar de bine!”, a precizat viceprimarul Dan Ghiță.

Vă reamintim că în ședința de ieri a consiliului local a fost adoptat un proiect de reducere cu 50% a numărului de puncte la transportul pe cablu. Astfel, la telecabina Capra Neagră și telegondolă, în loc de 6 puncte anulate/urcare se vor consuma doar 3, la telescaunul Ruia fiecare schior va consuma 2 puncte în loc de 4, și tot două puncte la telescaunul Lupului.

Se schiază pe toate pârtiile din masiv, în condiții bune mai ales în prima parte a zilei. Excepție face pârtia pentru începători Stadion. Având în vedere consistența zăpezii – care diferă foarte mult pe parcursul zilei și de la zonele umbrite, unde este mai dură, la zonele însorite, unde stratul este moale, încetinind brusc alunecarea și solicitând articulațiile picioarelor – specialiștii recomandă să schiați cu viteză redusă, să fiți pregătiți să fiți supuși unui alt regim de alunecare odată cu ieșirea în zonele însorite și să nu bruscați schiurile, pentru a reduce șocurile primite de articulații și a reduce riscul de accidentare.

De asemenea vă reamintim că din această săptămână nu va mai funcționa sistemul de nocturnă de pe pârtia Lupului inferior, atât din cauza stării pârtiei în acel interval orar, cât și a numărului mic de persoane care doresc să schieze în regim de nocturnă, în această perioadă.

Instalațiile de transport pe cablu vor funcționa între orele 8.30 – 15.30.

Salvamont Sibiu: Atenție pe traseele montane!
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 10:16

Salvamont Sibiu: Atenție pe traseele montane!

Primele ninsori și-au făcut deja apariția în zona alpină, la peste 2000 de metri, iar salvatorii montani atrag atenția amatorilor de drumeții...

Salvamont Sibiu: Atenție pe traseele montane!
Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 08:37

Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan

Se circulă în condiții de iarnă pe Transfăgărășan, mai ales în zona alpină. Drumarii brașoveni au intervenit în noaptea de marți spre...

Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan
Muntele Tâmpa, aniversare cu fotografii și concerte
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 07:00

Muntele Tâmpa, aniversare cu fotografii și concerte

Brașovenii și turiștii sunt invitați, în perioada 25-27 septembrie, la o nouă ediție aniversară a bătrânului munte Tâmpa. Evenimentul...

Muntele Tâmpa, aniversare cu fotografii și concerte
Ziua Libertății de Mișcare 2026 – concurs de fotografie lansat de CFR Călători
Știri marți, 22 septembrie 2026, 15:30

Ziua Libertății de Mișcare 2026 – concurs de fotografie lansat de CFR Călători

Călătorii sunt invitați să surprindă în imagini trenurile CFR Călători, peisajele văzute de la fereastra acestora, atmosfera unei...

Ziua Libertății de Mișcare 2026 – concurs de fotografie lansat de CFR Călători
Știri marți, 22 septembrie 2026, 12:30

Panouri informative pentru protejarea biodiversității, în Munții Rodnei

Parcul Național Munții Rodnei face un nou pas concret pentru conservarea patrimoniului său natural: traseele și zonele cheie sunt echipate cu...

Panouri informative pentru protejarea biodiversității, în Munții Rodnei
Știri marți, 22 septembrie 2026, 10:11

Prima ninsoare pe Transfăgărășan

A nins în noaptea de luni spre marți pe Transfăgărășan. Drumarii brașoveni precizează că nu a fost necesară intervenția utilajelor de...

Prima ninsoare pe Transfăgărășan
Știri marți, 22 septembrie 2026, 10:00

REPORTAJ: Trenul de la Gara de Nord până la Aeroportul „Henri Coandă”, mai ieftin decât o cursă cu o mașină de ride-sharing

Aproximativ 30 de minute și câțiva lei. Acesta este bilanțul trenului care leagă Gara de Nord de Aeroportul Internațional „Henri Coandă”,...

REPORTAJ: Trenul de la Gara de Nord până la Aeroportul „Henri Coandă”, mai ieftin decât o cursă cu o mașină de ride-sharing
Știri luni, 21 septembrie 2026, 17:00

Cazinoul Constanța își schimbă programul de vizitare

Începând cu 21 septembrie, Cazinoul poate fi vizitat de miercuri până luni, între orele 10:00 și 18:00, anunță Radio România Constanța....

Cazinoul Constanța își schimbă programul de vizitare