Jurnal de voluntar INVICTUS • Ziua 7

Articol de AP, 26 octombrie 2024, 10:12 / actualizat: 4 noiembrie 2024, 10:15

Cu toate că era prima dimineață (de când treceam munții) cu temperaturi pozitive (4 grade C), ceea ce ne dădea speranță, a fost și cea mai grea zi.

Am plecat din Cluj înainte de aglomerarea traficului. Startul a fost unul bun, m-am revăzut cu Philip după jumătate de an, am pregătit bicicleta pentru drum și am pornit.

Dar urmau 86 de kilometri până la Zalău și alți 58 până la Tășnad unde era cartierul general. Au fost 144 de kilometri extrem de grei, cu peste 12 ore de stat în șa, dar a fost intens, precum bătăile inimii mele de româncă.

Pădurea cu frunzele-i de aur de la Săcășeni ne bucura privirea. Timp nu prea aveam ca să pot face câteva poze. Dar am păstrat amintirea în suflet. A fost ca o scurtă reîncărcare a bateriilor. Anevoioasă, plină de efort dar senzațională. Ca întreaga noastră țară!

La Zalău am fost primți pe ritmuri de fanfară, cu aceeași emoție resimțită (pentru că așa sunt eu), apoi, după ce s-a făcut predarea/primirea Ștafetei, de la Philip la Alin, am pornit mai departe, pe fugă, pauza noastră fiind de maximum 5 minute.

Am mâncat cele mai bune plăcinte din bucatele locului, în comuna Topa, pe care vă recomand să nu le ratați dacă ajungeți în zonă.

Am continuat către Tășnad, și, pentru că ritmul era dat de alergători, ne-a prins lăsarea întunericului pe drum… Cum dispărea soarele, cum se lăsa răcoarea. Și tot așa și elanul nostru se pierdea…
Dar nu aveam voie să ne lăsăm pradă oboselii. Trebuia să ne păstrăm spiritul Invictus. Și am început să cântăm. După câteva cântece folk și rock am trecut la muzici ostășești.

“Treceți batalioane române, Carpații
La arme cu frunze și flori
V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații
Cu inima la trecători”

Scriu cu aceeași emoție care m-a însoțit întregul traseu, chiar și acum, după ce lucrurile par să se așeze, mă simțeam ca un mic soldat care ducea la Carei gânduri de pace. Acum 80 de ani!

Ne-am încurajat unii pe ceilalți, unele pe celelalte, pentru că eram un grup de patru fete curajoase care, în ciuda diferenței de nivel și a dimineților foarte reci, nu au renunțat.

Ajunși la Tășnad, era trecut de ora 21:00, mă opresc în dreptul porții ca să aștept echipa. Dincolo de întuneric, cine s-ar mai fi gândit, cineva spune “Prima e doamna Iulia”!

Wow! Da, erau prietenii mei voluntari Invictus, Levi Polgar, Ioan Docea, Marian Nicola, Claudiu Stănilă.

O surpriză ca de final de zi, și aproape final de traseu.

A doua zi urma să mai parcurgem doar 25 de kilometri. Un fleac, după cei 700 de la București la Carei.

Ștafeta Galbenă a luat startul pe 15 octombrie, la Giurgiu. Eu n-am găsit transport ca să pot fi prezentă la Giurgiu dar Roxana a luat startul de la început astfel ea are un “avantaj” de vreo 120 de kilometri în plus.

Am avut bucuria și onoarea de a pedala alături de cei mai buni alergători atât la concursurile civile cât și la cele militare.

Alin Danciu, sergent, pe care l-am pus pe drumuri în urmă cu un an și ceva (de la Cluj la București) ca să participe la emisiunea “Pauza Mare” de la RRI, are doar podiumuri în colecția personală de rezultate sportive de excepție, astfel că, la cea mai importantă competiție militară, Roza Cercetașilor, a ocupat locul 1 la SMFT, iar la competiția caritabilă Autism 24, tot locul 1 la 100 de kilometri.

Philip Stremțan, rezervist voluntar, a participat anul acesta la competiția aplicativ militară MILCOMP (o competiție tip pentatlon militar) desfășurată la Tallinn (Estonia), câștigând medalia de aur ca reprezentant al României într-o echipă internațională. Premierea a fost făcută de către Președintele Republicii Estonia, dl. Alar Karis, în cadrul galei de închidere a Congresului de vară al CIOR.

În toamna acestui an, la Cupa Rezervistului Voluntar, desfășurată în garnizoana Bistrița, tot o competiție de tip pentatlon militar, s-a clasat pe locul al doilea.

Dan Magdaș, plutonier adjutant principal, și-a început activitatea sportivă la vârsta de 10 ani în atletism și de atunci participă neîntrerupt la competiții sportive militare, fiind campion național la Pentatlon militar. A făcut parte din lotul național de Pentatlon militar între 1999 și 2006. Consideră că apogeul l-a atins în anul 2002 când, în urma unei selecții foarte dure, cu concurenți foarte bine pregătiți, a făcut parte din echipa națională care a reprezentat țara noastră la campionatul european de la Ankara.

Cât despre performanța cea mai dragă sufletului, Dan spune că participarea la toate cele 11 ediții ale Ștafetei Veteranilor Invictus este deasupra tuturor celorlalte!

Ce a fost mai greu, a trecut, dar aproape că am și uitat că n-a fost chiar ușor!

Românie, frumoasă-mi ești și ce oameni minunați mi-ai trimis în cale!