Jurnal de voluntar INVICTUS • Ziua 6
Articol de Andrei Enache, 25 octombrie 2024, 19:44 / actualizat: 4 noiembrie 2024, 10:16
Ceasul arăta 7:38 când am surprins pe camera telefonului lumânările aprinse în memoria Ostașilor Români căzuți în cel de-al doilea război mondial din cimitirul aflat în Oarba de Mureș. Emoție multă. Sau poate sunt eu prea sensibilă. Și totuși, cred că emoțiile erau pe umerii fiecăruia dintre noi, voluntarii Invictus care au pornit la drum către Carei.
Oarba de Mureș este o localitate cu mai puțin de 100 de locuitori dar care are, din inițiativa localnicilor, un monument închinat eroilor români care și-au pierdut viața luptând întru eliberarea Ardealului de Nord.
“GLORIE EROILOR ROMÂNI CĂZUȚI PENTRU PATRIE”, stă scris pe “piatra de hotar” dintre ei și noi, strămoșii noștri și noi, cei ce am moștenit libertatea acestui pământ românesc.
În drumul nostru către Baza Aeriană Câmpia Turzii ne-am oprit la Luduș. Și aici am fost primiți cu fast de autorități, de militari și de oameni de rând care și-au dorit să ne vadă. Printre ei, domnul profesor de istorie Mircea Gheborean, în vârstă de 87 de ani, care mi-a povestit cu lux de amănunte cum, în urma semnării Dictatului de la Viena în 30 august 1940, aflându-se în casa din Târgu Mureș, a intrat “garda zdrențăroasă” obligându-i familia să părăsească locuința în 24 de ore, astfel refugiindu-se la Iernut. În urma multor povești auzite de la mama domniei sale, acesta a hotărât să devină profesor de istorie. Este foarte cunoscut presei din zonă, și nu numai.
Undeva, prin Târnăveni, peste drum de nu mai știu care liceu, erau două clădiri superbe, am mâncat și prima plăcintă cu varză din bunătățile locului. Delicioasă!
Am ajuns la Câmpia Turzii puțin înainte de ora 13:00. Poze, dovezile clare că n-am trimis bicicleta ci că am pedalat prin istoria noastră, a românilor, reîntâlnirea cu domnul comandor Adrian Cîrjeu, schimbat numere de telefon și hop că ne trezim, noi, fetele, că Ștafeta a plecat și am rămas în unitate.
Lăsăm bagajele grupate, rugăm pe Ovidiu, responsabilul de tronson să ni le trimită cumva la Cluj și băgăm pedale ca să-i ajungem din urmă.
Aproape de regrupare, pentru că nu v-am spus ce fete cu picioare de viteză am avut în pluton, am întâlnit un domn drăguț pe care l-am rugat să ne recupereze bagajele și care n-a stat pe gânduri făcând cale-ntoarsă spre Baza Aeriană. Jumătate de oră mai târziu aveam bagajele cu noi!
Mereu providența a fost cu noi!
Clujul ne aștepta cu nerăbdare! Divizia 4 Infanterie “Gemina”. Aplauze și felicitări, ca și cum mai absolvisem un stagiu de pregătire. Probabil un stagiu de putere și voință!
Românie, frumoasă-mi ești!
