Filă de istorie • Tragedia Titanicului (1912)
În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, uriașul vas de pasageri RMS Titanic, considerat o minune tehnologică a vremii, s-a scufundat în apele înghețate ale Atlanticului de Nord, după ce a lovit un aisberg.
Articol de AP , 14 aprilie 2025, 19:30
Omenirea comemorează, luni, victimele celui mai tragic naufragiu din istoria maritimă pe timp de pace.
În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, uriașul vas de pasageri RMS Titanic, considerat o minune tehnologică a vremii, s-a scufundat în apele înghețate ale Atlanticului de Nord, după ce a lovit un aisberg.
1.514 dintre cei 2.228 de oameni aflați la bord și-au pierdut viața.
Titanicul plecase cu fast din Southampton, Marea Britanie, având ca destinație New York, într-o călătorie inaugurală ce ar fi trebuit să consacre supremul confort și siguranță maritimă. În seara zilei de 14 aprilie, la ora 23:40, la trei zile de la plecare, vasul a fost trădat de chiar perfecțiunea naturii.
O mare prea liniștită
Nu ceața sau furtuna au fost cauzele tragediei. Dimpotrivă, vremea era perfectă și straniu de calmă. Potrivit meteorologului Edward Lawrence, lipsa unei brize a împiedicat planctonul fosforescent să lumineze aisbergul, făcându-l invizibil pentru observatori. Ofițerul secund Charles Lightoller avea să declare ulterior că absența planctonului a fost un factor-cheie în dezastru.
Ancheta din 1912 a stabilit că echipajul a avut doar 37 de secunde pentru a evita coliziunea. Cercetări recente sugerează însă că timpul real ar fi fost mai generos, poate chiar peste un minut — dar destinul Titanicului părea deja pecetluit.
Focul care ardea din interior
Mai puțin cunoscut este faptul că, înainte de plecare, un incendiu izbucnise în buncărele de cărbuni ale navei. Flăcările persistau chiar și în ziua plecării, potrivit unei anchete britanice. Ironia sorții: aisbergul ar fi stins în cele din urmă incendiul, dar a dus totodată la prăbușirea compartimentelor. Deși nu a pus direct în pericol viețile pasagerilor, focul mocnit din „inima” navei a slăbit structura, crescând riscul scufundării.
În mod paradoxal, echipajul a fost forțat să navigheze cu viteză maximă, sub presiunea lui J.P. Morgan, proprietarul vasului, care dorea ca nava să ajungă mai repede în America — de teamă ca incendiul să nu degenereze. Morgan ar fi trebuit să fie și el la bord, dar s-a răzgândit în ultimul moment.
Căpitanul, mit și realitate
Edward John Smith, căpitanul Titanicului, a devenit un simbol al tragediei. Imaginea sa, popularizată de filmul lui James Cameron din 1997, este cea a unui erou demn, care moare odată cu nava sa. Realitatea este mai nuanțată: a ignorat avertizările privind aisbergurile, a menținut o viteză ridicată și nu a dat ordin clar de evacuare. Unele bărci de salvare au plecat pe jumătate goale. În plus, istorici au dezvăluit în 2012 că Smith picase inițial examenul de navigație.
Legenda colierului „Inima Oceanului” din filmul „Titanic” are un sâmbure de adevăr. La bord se afla Kate Florence Philips, o tânără de 19 ani care primise un colier de safir de la iubitul ei, Henry Morley, un antreprenor britanic căsătorit. Cei doi fugeau împreună în California pentru a începe o viață nouă. Doar Kate a supraviețuit.
Scufundarea Titanicului rămâne un simbol universal al fragilității umane în fața naturii. Este o poveste care revine mereu la suprafață, cu mistere noi, teorii, și ecouri din adâncuri. La 113 ani de la tragedie, omenirea își amintește lecția dureroasă a încrederii oarbe în invincibil.
