Filă de istorie • Teleenciclopedia, 60 de ani de educație pe micul ecran
De-a lungul timpului, la realizarea conținutului au contribuit figuri ilustre.
Articol de AP , 22 mai 2025, 12:22 / actualizat: 22 mai 2025, 18:29
De-a lungul timpului, la realizarea conținutului au contribuit figuri ilustre.
Difuzată pentru prima dată în seara zilei de 22 mai 1965, Teleenciclopedia a devenit rapid un reper cultural și o tradiție de sâmbătă seara în casele telespectatorilor români.
De-a lungul decadelor, emisiunea s-a dovedit o fereastră către lume, un refugiu de cunoaștere și echilibru într-o perioadă în care informația era adesea filtrată ideologic. În epoca comunistă, a fost percepută ca „o gură de aer proaspăt” în peisajul mediatic dominat de propaganda de partid, deși nu a scăpat nici ea de cenzura vremii.
Prima ediție a fost difuzată în direct, cu un crainic care făcea legătura între subiectele enciclopedice prezentate.
Lansarea a fost anunțată în presă, iar producătorii Dumitru Udrescu și Adolf Oprescu au ales, pentru generic, o piesă care avea să devină inconfundabilă: Moment muzical pentru pian și orchestră de Nicolae Kirculescu, interpretat de Orchestra Radiodifuziunii Române, sub bagheta dirijorului Iosif Conta, cu Dan Grigore – pe atunci student – ca solist.
De-a lungul timpului, la realizarea conținutului au contribuit figuri ilustre precum Harald Alexandrescu, Octavian Paler, Răzvan Theodorescu, Alexandru Marinescu sau Ion Frunzetti. Iar miile de texte științifice și culturale au prins viață prin vocile unor actori și prezentatori emblematici: Mariana Zaharescu, Carmen Movileanu, Ion Caramitru, Florian Pittiș, Mihai-Gruia Sandu, Sanda Țăranu, Dinu Ianculescu și mulți alții.
Chiar și în era televiziunii digitale și a platformelor online, Teleenciclopedia continuă să adune public fidel.
Documentarele sale rămân o sursă valoroasă de informații, acoperind teme precum natura, geografia, arta, tehnologia, istoria, civilizațiile lumii sau sănătatea.
Într-o lume aflată în continuă mișcare, Teleenciclopedia rămâne o constantă, un punct de echilibru între rigoarea științifică și farmecul poveștii bine spuse.
