Ascultă Radio Vacanța Live

“Centenar Monica Lovinescu, vocea demnității”: Radio România Cultural omagiază cel mai important glas feminin al exilului românesc

“Centenar Monica Lovinescu, vocea demnității”: Radio România Cultural omagiază cel mai important glas feminin al exilului românesc

Articol de Andrei Enache, 21 septembrie 2023, 14:45

Realizat de Radio România Cultural și Humanitas, proiectul “Centenar Monica Lovinescu, vocea demnității” începe pe 2 octombrie cu o lansare publică, transmisă live de la Librăria Humanitas Cișmigiu, și cu difuzarea primelor episoade din seria ”Martor”, în care secvențe din jurnalele Monicăi Lovinescu vor fi povestite de oamenii pe care i-a cunoscut.

În octombrie și noiembrie, Radio România Cultural o omagiază pe Monica Lovinescu, jurnalistă și însemnat critic literar în perioada de după război, cea mai importantă voce feminină a exilului românesc.

Amplul proiect editorial va fi lansat la librăria Humanitas Cișmigiu, luni, 2 octombrie 2023, de la ora 16:30. Vor lua cuvântul filosoful Gabriel Liiceanu și scriitoarea Ioana Pârvulescu, din partea Editurii Humanitas, cea care alături de Fundația Humanitas Aqua Forte a inițiat demersul de a marca o sută de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu prin organizarea unui amplu program de evenimente ce se desfășoară de-a lungul întregului an 2023 – Anul Monica Lovinescu.

De pe pe 2 octombrie, în seria „Martor”, Gabriel Liiceanu, Marie France Ionesco, Gabriela Adameșteanu, Nicolae Manolescu, Dorin Tudoran, Matei Vișniec, Ana Blandiana, Vlad Zografi, Theodor Paleologu, Dinu Flămând, Doina Jela, Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu și mulți alții își vor aminti momente trăite împreună cu Monica Lovinescu. Mărturiile lor vor constitui un jurnal în oglindă, un portret al acestei personalități ce a marcat decisiv istoria noastră recentă.

“Când te miști, când respiri, când trăiești, nu-ți dai seama ce miracol este. Înțelegi că ai trăit clipă de clipă un miracol numai când el îți este refuzat. Acestea sunt ultimele cuvinte pe care le am de la Monica Lovinescu și, în economia vieții mele, ele sunt esențiale, pentru că deja înțelesesem, când Monica îmi spusese lucrul ăsta, că trăim o splendoare, pur și simplu. Că viața este un dar inimaginabil”, declară filosoful Horia-Roman Patapievici.

“O Doamnă, o mare Doamnă, o intelectuală de primă mână la care mă gândesc cu drag ca la unul dintre cei mai apropiați oameni pe care i-am întâlnit în viață, la care am ținut foarte mult și a cărei dispariție m-a marcat profund”, opinează scriitorul Nicolae Manolescu.

“S-a dăruit total si definitiv acestei lupte, s-a dăruit total, râzând, cu energia ei, cu forța ei și cu umorul ei, așa mi-o amintesc”, subliniază scriitoarea Marie France Ionesco.

Proiectul va continua cu seria de emisiuni „Discurile Monicăi“, cu introduceri de Horia-Roman Patapievici și cu difuzarea unei selecții din emisiunile realizate de Monica Lovinescu la Radio Europa Liberă. De asemenea, vor fi difuzate interviuri document cu Monica Lovinescu, realizate după căderea regimului comunist, de Anca Mateescu.

Teatrul Național Radiofonic va crea un spectacol de teatru dedicat acestei voci unice a culturii noastre, iar pe 19 noiembrie RRC va transmite, în direct de la Ateneul Român, Gala Monica Lovinescu, organizată de Editura Humanitas și Fundația Humanitas Aqua Forte.

BĂILE HERCULANE: Au început lucrările de amenajare a Băilor Venera
Știri vineri, 2 octombrie 2026, 16:11

BĂILE HERCULANE: Au început lucrările de amenajare a Băilor Venera

Lucrările de amenajare a zonei Băilor Venera din Băile Herculane au început vineri, 2 octombrie 2026, în cadrul unei noi sesiuni a proiectului...

BĂILE HERCULANE: Au început lucrările de amenajare a Băilor Venera
TECHIRGHOL îmbracă haine de sărbătoare: Ediția a V-a a Festivalului Pastramei
Știri vineri, 2 octombrie 2026, 15:51

TECHIRGHOL îmbracă haine de sărbătoare: Ediția a V-a a Festivalului Pastramei

Orașul Techirghiol găzduiește, în perioada 2–4 octombrie 2026, cea de-a V-a ediție a Festivalului Pastramei. Evenimentul se va desfășura în...

TECHIRGHOL îmbracă haine de sărbătoare: Ediția a V-a a Festivalului Pastramei
Expoziția „Cum respiră pământul” ajunge la Drobeta-Turnu Severin
Știri vineri, 2 octombrie 2026, 15:30

Expoziția „Cum respiră pământul” ajunge la Drobeta-Turnu Severin

Expoziția itinerantă de fotografie „Cum respiră pământul”, semnată de regizorul și artistul fotograf Dan Mihalcea, va fi vernisată...

Expoziția „Cum respiră pământul” ajunge la Drobeta-Turnu Severin
Noi spectacole imersive la MINA
Știri vineri, 2 octombrie 2026, 14:00

Noi spectacole imersive la MINA

MINA – Museum of Immersive New Art își îmbogățește portofoliul cu două producții unice: „Povești Ascunse în Tablouri” și „Matisse...

Noi spectacole imersive la MINA
Știri vineri, 2 octombrie 2026, 12:30

Expoziție de artă contemporană la Cetatea Ladislau din Coronini

O expoziție de artă contemporană va fi deschisă sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18:00, la Cetatea Ladislau din Coronini, în județul...

Expoziție de artă contemporană la Cetatea Ladislau din Coronini
Știri vineri, 2 octombrie 2026, 10:00

Expoziția „Scrisori din detenție. Povestea unui tânăr închis la Canal: Nicolae Voicilă” ajunge la Pitești

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, prezintă expoziția foto-documentară...

Expoziția „Scrisori din detenție. Povestea unui tânăr închis la Canal: Nicolae Voicilă” ajunge la Pitești
Știri vineri, 2 octombrie 2026, 07:00

BUCUREȘTI: Dâmbovița Delivery ajunge în Regie

Ediția 2026 a festivalului Dâmbovița Delivery marchează deschiderea Debarcaderului Regie și extinderea rețelei Dâmbovița Apă Dulce cu un nou...

BUCUREȘTI: Dâmbovița Delivery ajunge în Regie
Știri joi, 1 octombrie 2026, 19:51

Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile

Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile. După ce miercuri a anunţat iniţierea procedurii de reorganizare judiciară și...

Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile