Ascultă Radio Vacanța Live

BRAȘOV: Începe „Săptămâna comediei”

BRAȘOV: Începe „Săptămâna comediei”

Articol de Mihaela Ioniță, 2 iulie 2023, 10:28

Săptămâna Comediei, ediția a X-a, se desfășoară la Brașov, în perioada 3-9 iulie 2023, relatează Radio România Brașov FM.

Cântăreața Ada Milea va deschide seria evenimentelor cu îndrăgitul spectacol Apolodor.

În programul festivalului îi veti regăsi, de asemenea, pe brașovenii de la Fusion Core și pe bucureștenii de la Țapinarii, precizează București FM.

Începând cu acest an, festivalul adaugă pe harta sa o nouă zonă, pe lângă cele două spații deja cunoscute publicului brașovean, Teatrul Sică Alexandrescu și Cinema Astra. Parcul Central Nicolae Titulescu devine scena activităților în aer liber.  Aici vor avea loc concerte, spectacole de teatru și de improvizație, ateliere și spectacole de teatru pentru copii.

Tot în parc îî veți întâlni pe tinerii actori brașoveni din trupa ÎNTRE ACTE, cu un spectacol de improvizație, dar și pe liceenii din spectacolul Proștii sub clar de lună, produs de Școala Populară de Arte din Brașov.

Teatrul Nottara aduce în parc Oglinda neagră – o poveste muzicală de Cristina Juncu pe beat-uri de Sever Bârzan și Iulian Sfircea, iar Opera Comică pentru Copii vine cu două spectacole interactive Directorul de teatru și Universul Magiei.

Programul evenimentelor din Parcul Central este completat cu trei spectacole pentru copii prezentate de trupa Teatrului Oriunde, cu ateliere și jocuri teatrale pentru adolescenti și studenți, dar și cu statui vivante, baloane modelate, picioroange și pictură pe față.

Toate activitățile din Parcul Central Nicolae Titulescu au intrarea liberă pentru public.

Secțiunea de FILM include 17 filme de comedie pentru toate gusturile. Filme de comedie clasice, filme de comedie recente, filme românești de comedie sau filme pentru copii se vor vedea pe parcursul celor 7 zile la Cinema Astra din Brașov.

În categoria filmelor clasice de comedie se regăsesc: maratonul Stan și Bran, filmele clasice cu Peter Sellers, Petrecerea / The Party (1968) și Pantera Roz  / The Pink Panther (1963) sau clasicul film cu Charles Chaplin, The Great Dictator (1940).

În programul filmelor de comedie de la Cinema Astra sunt programate și câteva comedii recente, cum ar fi Un bărbat pe nume Otto (SUA, 2022), Badman: Cel mai tare din parcare (Franța, 2021) sau Cel mai tare șef (Spania, 2021).

Încă două lozuri (România, 2022) se vede în premieră la Brașov la Săptămâna Comediei, singura reprezentație a filmului de până acum având loc în acest an la TIFF.

Tot de la TIFF vine și filmul produs în Republica Moldova, Carbon, care alături de clasicele È pericoloso sporgersi (România, 1993) și Două Lozuri (România, 2016) completează seria proiecțiilor de filme românești de la Săptămâna Comediei.

Sunt programate și două filme pentru copii,  Zootopia / Zootropolis (2016) și Motanul încălțat: Ultima dorință 3D (2022), la care accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Tot cu ocazia festivalului, în foaierul Teatrului Sică Alexandrescu va avea loc Expoziția de fotografie „Actorii în ochi de pește: Distorsiuni și Expresii” realizată de Florin Ghioca, fotograful oficial al Teatrul Național din București și al festivalului Săptămâna Comediei.

Expoziția oferă acces la o latură nevăzută a actorilor noștri îndrăgiți și o face exact așa cum spune și titlul – prin ochi de pește. Fețe distorsionate, expresii, vulnerabilitate și amuzament, în fotografii nu foarte serioase, de luat foarte în serios.

Vernisajul expoziției va avea loc, luni, 3 iulie, la ora 18:30, în foaierul Teatrului Sică Alexandrescu Brașov. Expoziția va putea fi vizitată pe toată durata festivalului. Secțiunea de teatru este și în acest an una competițională. După D’Ale, Teatrul Bulandra București (regia Cornel Scripcaru), Tartuffe sau Impostorul, Teatrul Mic București  (regia Gelu Colceag), Don Juan, Teatrul Nottara București (regia Cristi Juncu), PICASSO vs. EINSTEIN, Teatrul de Comedie București (regia Teodora Petre), Taximetriști, Teatrul Apollo 111 București (regia Bogdan Theodor Olteanu) și California Suite, Teatrul Metropolis București (regia: Andrei Huțuleac) intră în vizorul unui juriu de profesioniști. Se vor acorda 5 premii (Cel mai bun Actor, Cea mai bună Actriță, Premiul pentru Regie, Cel mai bun Spectacol și Premiul Special al Juriului) celor 6 spectacole de teatru care se văd în premieră la Brașov.

Gazda festivalului Săptămâna Comediei, Teatrul Sică Alexandrescu Brașov prezintă spectacolul ”Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, în regia lui Dan Tudor.

Programul complet al festivalului este disponibil online.

FOTO: Săptămâna Comediei

POLITEHNICA București organizează cea de-a treia ediție MaterialFEST
Evenimente marți, 10 noiembrie 2026, 11:00

POLITEHNICA București organizează cea de-a treia ediție MaterialFEST

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București organizează, în perioada 12-13 noiembrie, cea de-a treia ediție a...

POLITEHNICA București organizează cea de-a treia ediție MaterialFEST
Arta şi frumuseţea păpuşilor japoneze, la MNAR
Evenimente marți, 10 noiembrie 2026, 08:00

Arta şi frumuseţea păpuşilor japoneze, la MNAR

Expoziţia de artă tradiţională japoneză intitulată ”Ningyo: arta şi frumuseţea păpuşilor japoneze” poate fi văzută în această...

Arta şi frumuseţea păpuşilor japoneze, la MNAR
Craiova intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă
Evenimente marți, 10 noiembrie 2026, 07:00

Craiova intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă

Târgul de Crăciun Craiova 2026 se deschide vineri, 13 noiembrie, și va putea fi vizitat până pe 3 ianuarie 2027. Tema ediției din acest an este...

Craiova intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă
BACĂU: Ziua Dramaturgiei Românești, marcată printr-un spectacol-lectură
Evenimente luni, 9 noiembrie 2026, 18:30

BACĂU: Ziua Dramaturgiei Românești, marcată printr-un spectacol-lectură

Cu prilejul Zilei Dramaturgiei Românești, Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău organizează vineri, 13 noiembrie, de la ora 17:00, un...

BACĂU: Ziua Dramaturgiei Românești, marcată printr-un spectacol-lectură
Evenimente luni, 9 noiembrie 2026, 17:00

Beethoven, Strauss și Haydn la Filarmonica Brașov, pe 12 noiembrie

Joi, 12 noiembrie, de la ora 19:00, Orchestra Filarmonicii Brașov va susține un concert simfonic sub bagheta dirijorului Daniel Manasi, avându-l...

Beethoven, Strauss și Haydn la Filarmonica Brașov, pe 12 noiembrie
Evenimente luni, 9 noiembrie 2026, 14:00

Zilele MuzA la Brăila: tururi ghidate și dezbateri despre clădirile emblematice

Tururi ghidate și dezbateri despre clădirile emblematice din Brăila. Cinema Central și Sala Polivalentă, în centrul evenimentului Clădirile...

Zilele MuzA la Brăila: tururi ghidate și dezbateri despre clădirile emblematice
Evenimente luni, 9 noiembrie 2026, 10:00

Spectacol dedicat lui Brâncuși la ARCUB. Teodora Brody și Grigore Leșe, pe aceeași scenă

Teodora Brody, Grigore Leșe și Norbert Kael, într-un spectacol inspirat de opera lui Brâncuși, la ARCUB Un spectacol muzical inspirat de...

Spectacol dedicat lui Brâncuși la ARCUB. Teodora Brody și Grigore Leșe, pe aceeași scenă
Evenimente duminică, 8 noiembrie 2026, 11:30

ArtVibe aduce pictura și literatura în prim-plan

După un an 2026 dedicat fotografiei, cu 11 expoziții care au explorat universuri vizuale spectaculoase, ArtVibe își extinde misiunea culturală...

ArtVibe aduce pictura și literatura în prim-plan