Spectacol dedicat lui Brâncuși la ARCUB. Teodora Brody și Grigore Leșe, pe aceeași scenă
Teodora Brody, Grigore Leșe și pianistul Norbert Kael susțin un spectacol inspirat de Brâncuși, pe 20 noiembrie, la ARCUB.
Articol de Marian Stoica, 9 noiembrie 2026, 10:00
Teodora Brody, Grigore Leșe și Norbert Kael, într-un spectacol inspirat de opera lui Brâncuși, la ARCUB
Un spectacol muzical inspirat de universul sculptorului Constantin Brâncuși va avea loc pe 20 noiembrie 2026, la ARCUB, în București. Intitulat „Întâlniri cu Oameni-Păsări – esențe de zbor”, evenimentul îi aduce pe aceeași scenă pe artista de jazz Teodora Brody, interpretul de muzică tradițională Grigore Leșe și pianistul maghiar Norbert Kael.
Reprezentația este programată de la ora 19:00, în Sala Mare a ARCUB, și propune o combinație de muzică improvizată, dialog și momente de confesiune artistică. Timp de aproximativ 90 de minute, vocea, pianul și cuvântul vor construi un spectacol fără scenariu prestabilit, în care artiștii vor interacționa spontan între ei și cu publicul.
Proiectul este inspirat de fascinația Teodorei Brody pentru creația lui Constantin Brâncuși, în special pentru sculpturile dedicate zborului, precum „Măiastra” și „Pasărea în văzduh”.
Conceptul aduce în prim-plan „Oamenii-Păsări”, personalități care și-au urmat vocația și au rămas fidele propriului drum artistic. Pentru această ediție, Teodora Brody i-a invitat pe Grigore Leșe și Norbert Kael, într-o întâlnire muzicală care îmbină jazzul, muzica tradițională românească și influențele clasice.
Colaborarea dintre Teodora Brody și Grigore Leșe va fi una în premieră pe scenă, cei doi artiști urmând să exploreze noi forme de expresie prin improvizație și dialog muzical.
Spectacolul „Întâlniri cu Oameni-Păsări – esențe de zbor” este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB.
Biletele sunt disponibile online, pe site-urile ARCUB și iabilet.ro, precum și la casa de bilete din strada Lipscani nr. 84-90.
Prețul unui bilet este de 60 de lei pentru acces general, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de tarif redus, de 35 de lei.