Știri

ANSVSA a dat amenzi de pe jumătate de milion de lei, în ultima săptămână, pe litoral

Published by
AP

Au fost verificate 264 de unităţi din Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirgiol, Mangalia şi Constanţa.

Autoritatea Naţională pentru Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunță că, în perioada 24 – 30 iulie, inspectorii săi, care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival, au desfăşurat activităţi de control în unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare.

Potrivit unui comunicat ANSVSA, au fost verificate 264 de unităţi din Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirgiol, Mangalia şi Constanţa.

“În urma controalelor s-au constatat deficienţe cu privire la: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi valorifcare a produselor alimentare; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; lipsa documentelor care să ateste trasabilitatea produselor”, se arată în comunicat.

Au fost sancţionate contravenţional 59 de unităţi, cu amenzi în valoare de 621.400 de lei. De asemenea, au fost emise două ordonanţe de interzicere a activităţii şi o ordonanţă de suspendare a activităţii.

De asemenea, inspectorii ANSVSA au confiscate 818 kilograme de produse alimentare, care urmează să fie distruse.

“Dintre agenţii economici controlaţi «s-a remarcat» un resort de lux din Costineşti, unde inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au confiscat 593 de kilograme de peşte şi carne. Produsele erau fie expirate, fie depozitate în condiţii de igienă foarte precare. Ca urmare a neconformităţilor constatate, inspectorii ANSVSA au emis o ordonanţă de interzicere a activităţii şi o amendă de 72.000 de lei”, a adăugat Autoritate.

ANSVSA a mai transmis că, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival 2023: 0786.577.007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

FOTO: Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor

Recent Posts

Public tânăr din Bucureşti şi din ţară, dar şi turişti străini, la Noaptea Muzeelor

Mii de vizitatori, în special tineri şi turişti, au participat, sâmbătă, în Bucureşti, la cea…

6 minute ago

Vremea 20 mai: mai multe zone vor fi afectate de ploi

Vremea în data de 20 mai vine cu ploi consistente în câteva zone din țară.…

2 ore ago

Crosul Național – Ziua Olimpică, pe 25 mai, la Brașov

Toți participanții vor primii tricou cu însemnele Zilei Olimpice, medalie și diplomă de participare, anunță…

15 ore ago

Clarificări despre programul „România Atractivă”, la RRA: „Turiștii au de ce să fie încântați”

Programul „România Atractivă” include 12 rute culturale cu peste 270 de obiective. Silvia Teodorescu, coordonator…

17 ore ago

Festival de film, în premieră, la Castelul Bran

„American Independent Film Festival”, ediția cu numărul opt, este organizat pentru prima oară în istoria…

19 ore ago

Recomandarea zilei: Holograf – „Sigur” | VIDEO

Piesa vine ca o încununare a carierei memorabile a trupei, de-a lungul celor peste 40…

21 de ore ago

This website uses cookies.