Portret de artist • Alexandru Giugaru (1897 – 1986)
Maestrul avea o forță scenică unică, o voce inconfundabilă și un joc actoricesc extrem de firesc, marcat adesea de accente grotesc-caricaturale.
Articol de AP , 23 iunie 2025, 12:59
Maestrul avea o forță scenică unică, o voce inconfundabilă și un joc actoricesc extrem de firesc, marcat adesea de accente grotesc-caricaturale.
Născut la 23 iunie 1897 în Huși, județul Vaslui, Alexandru Giugaru avea să devină unul dintre cei mai iubiți și respectați actori de comedie ai scenei și ecranului românesc.
Parcursul său artistic a început la Liceul „Cuza Vodă” din orașul natal, continuând la Conservatorul de Artă Dramatică din București, pe care l-a absolvit în 1926.
Alexandru Giugaru a urcat pe scena Teatrului Național din București într-o carieră teatrală de excepție, unde a întruchipat, cu har și rafinament comic, personaje savuroase din repertoriul românesc și universal.
Maestrul avea o forță scenică unică, o voce inconfundabilă și un joc actoricesc extrem de firesc, marcat adesea de accente grotesc-caricaturale. A strălucit în montările după Caragiale – „O noapte furtunoasă” (1942, regia Jean Georgescu), „O scrisoare pierdută” (1953, regia Sică Alexandrescu), „D’ale carnavalului” (1958, regia Aurel Miheles și Gheorghe Naghi) – alături de parteneri legendari ca Grigore Vasiliu Birlic, Radu Beligan, Elvira Godeanu sau Ion Finteșteanu.
Giugaru a dus teatrul românesc dincolo de granițe: a jucat în „Revizorul” de Gogol la Moscova și în „Bădăranii” de Carlo Goldoni, prezentată la Veneția. Printre rolurile sale de referință se numără și „Conu Leonida față cu reacțiunea”, în travesti, împreună cu Birlic, precum și memorabilele interpretări din „Coana Chirița” de Tudor Mușatescu, „Take, Ianke și Cadâr” sau „Nevestele vesele din Windsor”.
Cariera sa nu s-a limitat la scenă – Alexandru Giugaru a fost o prezență marcantă și în cinematografie. A debutat în filmul mut „Legenda celor două cruci” (1925), urmat de „Păcală și Tândală la București” (1925), „Venea o moară pe Siret” (1929), și a continuat în perioada comunistă cu titluri populare precum „Directorul nostru” (1955), „Două lozuri” (1957), „Telegrame” (1959), „Mofturi 1900” (1964) sau „Haiducii” (1965). Fiecare apariție era o lecție de măiestrie actoricească.
În 1964, recunoașterea oficială a venit prin titlul de „Actor emerit” și „Premiul de Stat”, distincții acordate pentru contribuția sa remarcabilă la cultura română.
Dincolo de scenă, a fost un om de familie, căsătorit și tată a doi copii. Alexandru Giugaru s-a stins din viață la București, pe 15 martie 1986.
