Interviuri

Masa de Revelion cu desertul și decorul potrivit

Published by
Radio Vacanța

Masa de Revelion, dacă ești gazdă în noaptea dintre ani, este o adevărată provocare. Contează preparatele, cantitățile lor, timpii de servire și, bineînțeles, decorul pregătit pe masă.

Care sunt trendurile acestui an?

Pentru masa de Revelion am vorbit cu chef Sorin Berar. El cu ultimele pregătiri prin bucătărie, iar eu cu microfonul în mână, pe lângă platouri. Așa am aflat ce nu trebuie să lipsească de pe masa de Revelion, dacă ne dorim să fim gazde bune; cum introducem în meniu preparatele pentru vegetarieni, dacă îi avem invitați; cum putem fi, în același timp și gazde moderne, dar și tradiționale; cum stabilim corect cantitățile porțiilor, dar și care este desertul cel mai potrivit pentru această ocazie:

Cu pași repezi ne apropiem și de cumpăna dintre ani și implicit de masa festivă de Revelion. Câteva idei, câteva sugestii pentru această masă: după tradiție, la masa de Revelion nu trebuie să lipsească friptura, peștele pare poate fi prăjit la cuptor, gujoane, rulouri cu legume, apoi curcanul sau rața, după preferințe, cu varză călită, cu portocale, cu piure de legume și neapărat cu un sos lângă. Știm, după tradiția noastră, că în noaptea de Revelion nu consumăm carne de pui, de găină și de aceea curcanul va fi piesa principală sau rața. Antreurile sunt foarte importante. Să fie mici și foarte atrăgătoare, mai ales cromatic.

Masa de Revelion știm că este o masă cu fast deci de aceea trebuie să gândim în detaliu aceste lucruri, să ne atragă, să ne uimească și să ne bucure totodată papilele gustative.

Vom avea icre, vom avea musuri, o piftie, iarăși, în monoporție, poate fi cu legume prin ea. Piftia este un preparat ușor, nu este un preparat greu și indicat. Este bine să avem foarte mare diversitate de antreuri, ca să acoperim cam toată plaja. A fi o gazdă bună și ospitalieră totodată este o trăsătură a nației noastre. Știm că românul totdeauna a vrut să fie de o ospitalitate ieșită din comun, să fie o gazdă deosebită, mai ales la evenimentele majore.

Să nu uităm că de Revelion și în alte ocazii avem și vegetarieni la masă. Au și aceștia o plajă largă de preparate, deci nu vor fi vitregiți. Le putem prepara la antreuri diferite musuri din legume, cum ar fi avocado, conopidă, morcov, un humus. Le putem pregăti legume tempura în aluat, un sos pe bază de iaurt, salate, brânzeturi. Putem pregăti din soia, iarăși multe preparate care să țină locul fripturii. Cei care sunt ovo-lacto-vegetarieni au cașcavalul, diferite feluri care poate fi pregătit la capac, parizian, pane cu un sos cu salată lângă. Putem face deserturi iarăși pentru vegetarieni.

A trecut vremea aceea când n-aveam soluții sau sugestii pentru aceștia. Este bine să facem un meniu și pentru cei care doresc să fie plaja cât mai mare de gusturi acoperită. Deci îmbinăm tradiționalul cu modernul, să facem un fusion, dar trebuie să fim foarte atenți cum îmbinăm aceste două lucruri modernul cu tradionalul.

Este indicat pe masa de Revelion să avem cele două componente de modern și tradițional dar repet cu mare grijă cum le punem în operă. La stabilirea unui meniu ce trebuie să fim atenți să ținem cont în primul rând de durata evenimentului. Revelionul de obicei începe la ora 21:00 cu antreurile reci, apoi la 23.00-23.30 va fi meniul de pește, la 1.30-2.00 friptura la 3.30-4.00 o ciorbă acrișoară savuroasă, deci trebuie să fim atenți cum gestionăm timpii.

La cantități 200g recomand la antreu, 250g la pește, o friptură la 350g, ciorba 250-280ml, tortul 80-100g felia, pentru că tortul nu trebuie să lipsească din masa de Revelion.

Un tort savuros, un tort răcoros, cu fructe, cu frișcă, aerat, un tort care să nu îngreuneze masa, care să ne dea o senzație de proaspăt, de plăcut.

Și apoi vin și celelalte ingrediente lichide la masa de Revelion, care trebuie să fie în această simbioză, cum zicem noi, asezonarea mâncării cu băutura.

Încă o dată țineți cont de cantități, de timp și cumpătarea să fie cuvântul cheie și în masa de Revelion ca să vă simțiți bine, să nu obosiți, să aveți energie pentru dans și distracție, să treceți cu bine noul an.

Vă doresc un an plin de bucurii, de liniște, de sănătate și de realizări.

Și acum, după ce am dat jos boneta de bucătar sau chef, cum vă place mai mult, începem să gândim decorul pentru masa de Revelion.

Se poate alege un aranjament cu baloane de petrecere, un suport cu aranjamente florale în componența căruia putem lega și baloane de diferite nuanțe, în funcție de culorile pentru care ai optat anul acesta. De asemenea, poți folosi baloane transperente, pentru un plus de eleganță. O altă idee pentru decorat masa de Revelion poate fi un aranjament din Crăciunițe artificiale așezate într-un coș, iar în mijloc, o lumânare cu led, pentru o atmosfera caldă și intimă.

La fel de spectaculos poate fi un platou luminos, cu prăjituri așezate pe un suport special conceput cu mai multe niveluri sau un bol mare plin cu globuri aurii sau argintii.

Când ai musafiri de seamă sau vrei să fii o gazdă exemplu, să știi că fiecare detaliu contează, așa că nu te grăbi, când decorezi masa dintre ani.

Alina Nechita

Recent Posts

Crosul Național – Ziua Olimpică, pe 25 mai, la Brașov

Toți participanții vor primii tricou cu însemnele Zilei Olimpice, medalie și diplomă de participare, anunță…

7 ore ago

Clarificări despre programul „România Atractivă”, la RRA: „Turiștii au de ce să fie încântați”

Programul „România Atractivă” include 12 rute culturale cu peste 270 de obiective. Silvia Teodorescu, coordonator…

9 ore ago

Festival de film, în premieră, la Castelul Bran

„American Independent Film Festival”, ediția cu numărul opt, este organizat pentru prima oară în istoria…

11 ore ago

Recomandarea zilei: Holograf – „Sigur” | VIDEO

Piesa vine ca o încununare a carierei memorabile a trupei, de-a lungul celor peste 40…

13 ore ago

Festivalul Narciselor, în comuna hunedoreană Sălaşu de Sus

Localnicii povestesc că primele narcise ar fi fost aduse în zonă de un olandez, în…

14 ore ago

Săriturile în apă, un pericol major în lunile de vară

De la distracție până la dezastru e doar un pas, câteodată! Aproape că nici nu…

15 ore ago

This website uses cookies.