Ascultă Radio Vacanța Live

TIMIȘOARA: Festival de Gastronomie Artizanală, între 13 și 15 octombrie

TIMIȘOARA: Festival de Gastronomie Artizanală, între 13 și 15 octombrie

Articol de Andrei Enache, 12 septembrie 2023, 15:21

Organizat de Centrul de Resurse pentru Iniţiative Etice şi Solidare (CRIES), Festivalul LA PAS – Festival de Gastronomie Artizanală îşi anunţă programul artistic pentru ediţia care se va desfăşura în perioada 13-15 octombrie la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi” Timişoara.

Evenimentul-manifest promovează producţia sustenabilă de hrană şi cultură, precum şi consumul responsabil şi durabil. Vor fi trei zile de festival în care celebrăm gastronomia artizanală, cultura sustenabilităţii şi hrana bună, curată şi etică, cu oameni implicaţi în comunitate, cu preparate uimitoare, produse locale şi creaţii autentice, cu ateliere, dezbateri vitale şi concerte de poveste.

Credem că hrana e cultură, e artă şi e originalitate, iar Festivalul LA PAS vine cu o doză puternică din toate, programul artistic pe care l-am pregătit pentru ediţia 2023, anul în care Timişoara deţine titlul de Capitală Culturală Europeană, fiind menit să confirme asta.

Peste 35 de artişti vor urca pe scena festivalului.

„La fel ca la ediţiile anterioare, am ales artişti originali şi care au ceva de spus, formaţii relevante atât prin muzica pe care o produc şi aprecierea de care se bucură din partea publicului, cât şi prin mesajele pe care le transmit, implicarea lor socială şi pasiunea de care dau dovadă pe scenă.

Festivalul LA PAS 2023 adună artişti din diferite colţuri ale ţării şi de peste hotare şi însumează un mix de genuri muzicale, de la rock la folk, muzică neaoşă reinterpretată într-o cheie modernă, poetry rock şi chiar soul cu un strop de funk şi jazz. Provocăm publicul să asculte poezie pe acorduri muzicale, doine şi balade, dar şi să redescopere basme şi legende!

La timpuri noi, avem iubiri vechi: două formaţii româneşti care cântă de peste 20 de ani, au un portofoliu live impresionant, au cunoscut scene mari şi au scos multe hituri, aşa că nu au nevoie de prea multe prezentări, mai ales în rândul iubitorilor de rock – Partizan şi Lună Amară.

Bucium ne va transpune apoi într-o lume a basmelor şi a legendelor, iar membrii acestei trupe rock cu influenţe folk, ambiental şi metal simfonic promit să facă spectacol pe scenă cu viori şi instrumente tradiţionale.

Din Republica Moldova vine, cu poetry rock şi un mesaj anti-război – „Nu sunt scuze pentru obuze!” – şi de solidaritate cu poporul ucrainean, formaţia Delta Pe Obraz.

Prin cântece folk, modern metal şi interpretări unice ale unor piese tradiţionale româneşti surprinde de fiecare dată publicul, şi o va face şi LA PAS, grupul E-an-na.

O altă prezenţă inedită în festival va fi iarba Fiarelor, cu jocuri şi cântece căluşăreşti, balade haiduceşti, hore solare, doine de stâmpărare, cântece de dor şi nu numai. „Muzica neaoşă de iarba Fiarelor e un mânz tânăr, născut în sălbăticie din părinţi bătrăni, născuţi în captivitate”, explică, mai bine, Cristian Chiriac, iniţiatorul proiectului.

Scena artistică timişoreană este reprezentată prin Amalia Gaiţă şi Sonatic.

De asemenea, avem şi o formaţie/ un artist surpriză, de la TAKT Fest Novi Sad, festival cu tradiţie din Serbia, organizat de partenerii noştri din Asociaţia Kulturanova”, potrivit organizatorilor.

Accesul publicului la festival va fi liber, datorită contribuţiei financiare a finanţatorilor şi implicării partenerilor şi voluntarilor LA PAS.

Radio România Timișoara și Radio România Cultural se numără printre partenerii media ai evenimentului.

Expoziția „Dincolo de formă”, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț
Evenimente miercuri, 4 noiembrie 2026, 11:00

Expoziția „Dincolo de formă”, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț

Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț invită publicul iubitor de artă la expoziția personală de pictură intitulată...

Expoziția „Dincolo de formă”, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț
Festivalul Internațional „Magia Cuvântului” revine la Arad
Evenimente miercuri, 4 noiembrie 2026, 10:00

Festivalul Internațional „Magia Cuvântului” revine la Arad

Evenimentul organizat de Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” aduce în fața publicului cinci povestitori din România, Marea Britanie,...

Festivalul Internațional „Magia Cuvântului” revine la Arad
Caravana Gaudeamus Radio România 2026 se încheie la Reșița cu o ediție în premieră
Evenimente miercuri, 4 noiembrie 2026, 08:00

Caravana Gaudeamus Radio România 2026 se încheie la Reșița cu o ediție în premieră

Prima ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România organizată la Reșița debutează joi, 5 noiembrie, în incinta Centrului...

Caravana Gaudeamus Radio România 2026 se încheie la Reșița cu o ediție în premieră
Magda Catone revine pe scenă în „INMORTALIDAD”, un spectacol despre viață și nemurire
Evenimente miercuri, 4 noiembrie 2026, 07:00

Magda Catone revine pe scenă în „INMORTALIDAD”, un spectacol despre viață și nemurire

Cât din ceea ce suntem rămâne după moarte? Este nemurirea un dar sau un blestem? Sunt câteva dintre întrebările la care publicul este invitat...

Magda Catone revine pe scenă în „INMORTALIDAD”, un spectacol despre viață și nemurire
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 18:30

O lume țesută în simboluri, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara

Muzeul Satului Bănățean prezintă, începând de joi, 5 noiembrie, o colecție de piese care ilustrează portul popular și tradițiile...

O lume țesută în simboluri, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 17:00

Expoziția „GENERAȚII – GENERAȚII”, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău

Biblioteca Județeană „C. Sturdza” din Bacău găzduiește cea de-a patra ediție a proiectului expozițional internațional „GENERAȚII –...

Expoziția „GENERAȚII – GENERAȚII”, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 15:30

Expoziția “Magia Lutului”, la Vaslui

Expoziția „Magia lutului” poate fi vizitată vineri, 6 noiembrie 2026, începând cu ora 10:30, la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă...

Expoziția “Magia Lutului”, la Vaslui
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 12:30

Expoziția ”Între spectacol și societate. Îmbrăcând timpul”, la Craiova

Opera Română Craiova prezintă expoziția ”Între spectacol și societate. Îmbrăcând timpul”, o expoziție de costume, despre identitate,...

Expoziția ”Între spectacol și societate. Îmbrăcând timpul”, la Craiova