Ascultă Radio Vacanța Live

TIMIȘOARA: Cineconcert și zeci de proiecții, la Festivalul “Ceau, Cinema!”

TIMIȘOARA: Cineconcert și zeci de proiecții, la Festivalul “Ceau, Cinema!”

Articol de Mihaela Ioncelescu, 11 iulie 2023, 08:00

Festivalul “Ceau, Cinema!” de la Timișoara propune publicului mai multe evenimente la ediția aniversară de zece ani.

Organizatorii anunță zeci de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte.

Ediţia aniversară a festivalului se va deschide miercuri, 12 iulie, cu un cineconcert. Muzicianul timişorean Petre Ionuţescu („Trompetre”) va interpreta live o coloană sonoră pe care a creat-o special pentru filmul „Petrecerea de nuntă din Hardanger”.

„The Bridal Party in Hardanger” (1926, regia Rasmus Breistein) reste considerat o capodoperă a perioadei mute din cinematografia norvegiană. Filmul este inclus în Focus Norvegia, în care vor mai fi prezentate două debuturi recente, “Ultima primăvară (2022), în prezenţa tinerei regizoare Franciska Eliassen, și “Gritt” (2021), cu participarea cineastei Itonje Søimer Guttormsen.

Focusul Norvegia cuprinde şi prima dramatizare a vieții pictorului Edvard Munch pe marele ecran, “Munch” (2023, regie Henrik Martin Dahlsbakken), precum şi primul film al marii actriţe Liv Ullmann, “Fata nesupusă” (1959).

Premiere românești

Din program fac parte și câteva premiere românești. Comedia “Încă două lozuri” (2023) va fi proiectată la Grădina de Vară, cu participarea regizorului Paul Negoescu şi a actorului Alexandru Papadopol.

Regizorul Alexandru Solomon va reveni la Timişoara cu cel mai nou documentar al său, “Arsenie. Viaţa de apoi” (2023), iar Vlad Petri îşi va prezenta al doilea lungmetraj, filmul hibrid “Între revoluţii” (2023), laureat cu premiul criticii la Berlinale. „Mammalia” (2023), de Sebastian Mihăilescu, va fi putea fi văzut în prezenţa producătoarei Ada Solomon.

În secţiunea Proiecţii speciale vor fi prezentate producţia germană „Am putea la fel de bine să fim morţi” (2022). Va fi prezentă actrița timișoreană Ioana Iacob, care interpretează rolul principal.

Concurs „Ceau, Cinema!”

Tema competiţiei din acest an este migraţia. Cele şase filme care concurează pentru Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu”, realizate de regizori şi regizoare din Austria, Cehia, Israel, Italia, Polonia şi Slovacia, sunt „Sonne”, de Kurdwin Ayub, „Pâine şi sare” („Bread and Salt”), de Damian Kocur, „Măcar de-ar fi ars” („Somewhere Over the Chemtrails”), de Adam Rybanský (prezent la festival), „Prinţesa” („Princess”), de Roberto De Paolis, „Valeria se căsătoreşte” („Valeria Is Getting Married”), de Michal Vinik, şi „Victimă” („Victim”), de Michal Blasko.

Juriul este format din actriţa Ioana Iacob şi regizorii Paul Negoescu şi Vlad Petri.

Printre cele mai căutate proiecţii din program sunt cele în aer liber de la Grădina de Vară. Aici vor putea fi văzute „EO” (2022), cel mai nou film al maestrului polonez Jerzy Skolimowski, câştigător al Premiului Juriului la Cannes şi nominalizat la Oscar, sau comedia franceză „Incredibil, dar adevărat” („Incroyable mais vrai”, 2022), de Quentin Dupieux.

Dezbaterile „Ceau, Cinema!”

În anul în care Timişoara este Capitală Europeană a Culturii, Ceau, Cinema! i-a invitat la dezbateri pe unii dintre cei mai influenţi oameni de film din România, alături de oaspeţi străini. Vor avea loc patru dezbateri despre festivaluri de film, starea cinematografelor şi importanţa programelor de educaţie cinematografică, în epoca platformelor.

Vorbitorii vor fi Tor Fosse şi Magnus Holtermann (Bergen International Film Festival – BIFF), Kjell Runar Jenssen (Cinemateca din Oslo), Tudor Giurgiu (TIFF), Miruna Berescu (Anonimul), Ligia Soare şi Mihai Mitrică (Animest), Alexandru Solomon (One World Romania), Ada Solomon (producătoare), Csilla Kató şi Dumitru Budrala (Astra), Monica Sebestyen (Cinema Arta Cluj-Napoca), Ioana Dragomirescu (Cinema Victoria Timişoara) şi Andrea Reisz (CinEd – Contrasens). Discuţiile vor fi moderate de Lucian Mircu şi Adina Baya.

Programul festivalului mai cuprinde un Focus Spania, care propune patru filme de succes recente, proiectate cu intrare liberă în Piaţa Traian, tradiţionala secţiune Filme Bănăţene, formată din scurtmetraje, precum şi filme şi ateliere pentru copii.

Ediția aniversară e marcată printr-o expoziţie aniversară, care poate fi vizitată zilnic, până duminică, la Casa Artelor, dar şi prin lansarea cărţii album „Ceau, Cinema! Din spatele scenelor”, semnată de Lucian Mircu, co-fondator al festivalului.

Sursa foto: Ceau, Cinema!

Reclame din anii 1900, în expoziție la Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului
Evenimente miercuri, 5 august 2026, 18:30

Reclame din anii 1900, în expoziție la Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului

Reclame din anii 1900 pot fi văzute în cadrul unei expoziții inedite la Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului. La finalul de secol XIX și...

Reclame din anii 1900, în expoziție la Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului
Blues in the Garden Festival, la Dărmănești | AUDIO
Evenimente miercuri, 5 august 2026, 17:00

Blues in the Garden Festival, la Dărmănești | AUDIO

Între 21 și 23 august 2026, Dărmăneștiul devine una dintre capitalele europene ale blues-ului, odată cu desfășurarea celei de-a 7-a ediții a...

Blues in the Garden Festival, la Dărmănești | AUDIO
Festivalul Summer Well, la Buftea
Evenimente miercuri, 5 august 2026, 14:00

Festivalul Summer Well, la Buftea

Festivalul Summer Well ajunge anul acesta la ediția aniversară cu numărul 15 și se desfășoară între 7 și 9 august, pe Domeniul Știrbey din...

Festivalul Summer Well, la Buftea
Tenorul Jonas Kaufmann și capodopera „Aida”, într-un concert-eveniment la București
Evenimente miercuri, 5 august 2026, 12:30

Tenorul Jonas Kaufmann și capodopera „Aida”, într-un concert-eveniment la București

Una dintre cele mai influente personalități ale operei contemporane, tenorul Jonas Kaufmann, va interpreta rolul lui Radamès în versiunea de...

Tenorul Jonas Kaufmann și capodopera „Aida”, într-un concert-eveniment la București
Evenimente miercuri, 5 august 2026, 10:00

Wild Experience Fest, la final de august, la Corbu, în Harghita

Organizatorii spun că festivalul este prima platformă socială offline din România, unde participanții sunt încurajați să lase telefoanele...

Wild Experience Fest, la final de august, la Corbu, în Harghita
Evenimente miercuri, 5 august 2026, 08:00

Festivalul ART Cast Teleki revine între 14 și 16 august

Castelul Teleki din Posmuș va deveni, între 14 și 16 august, gazda unei noi ediții a festivalului ART Cast Teleki, eveniment care îmbină...

Festivalul ART Cast Teleki revine între 14 și 16 august
Evenimente miercuri, 5 august 2026, 07:00

Brașov: Expoziție dedicată costumului istoric săsesc

„Wearing Transylvania – Saxon Presence” este expoziția dedicată costumului istoric săsesc din sudul Transilvaniei, al cărei vernisaj va...

Brașov: Expoziție dedicată costumului istoric săsesc
Evenimente marți, 4 august 2026, 15:30

Artiști din șapte țări vin la Festivalul „Cântecele Munților”

Sibiul găzduiește, în perioada 5–10 august, cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, unul...

Artiști din șapte țări vin la Festivalul „Cântecele Munților”