Evenimente

Morile istorice din Banat, promovate la Budapesta

Published by
Valentina Adam

Morile de apă de la Rudăria, din Banatul de Munte sau chiar cele mari, din județul Timiș, continuă să fie promovate peste hotare de către Asociația Acasă în Banat, într-un efort de a atrage atenția asupra patrimoniului mulinologic extraordinar de bogat din Banat.

Pe 19 martie, Asociația Acasă în Banat și Institutul Cultural Român de la Budapesta vor vernisa expoziția Morile Banatului. Patrimoniul mulinologic al județelor Timiș și Caraș Severin la Budapesta.

Peste 400 de obiective, cartografiate

„Cu mândrie promovăm Banatul și minunățiile lui! Specialitatea asociației noastre sunt morile, care au un potențial turistic extraordinar. În toată Europa ele sunt de mare interes pentru pasionații de istorie, etnografie și turism rural. Vrem să le prezentăm și dincolo de hotare, iar la Budapesta să-i invităm pe vecinii maghiari să le descopere, dar și să învățăm din experiența lor cu privire la restaurarea și introducerea lor în circuitul turistic”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Asociația Acasă în Banat a cartografiat și catalogat nu mai puțin de 410 obiective de acest tip din toată regiunea, mori de diferite tipuri și aflate în diverse stadii de conservare.

Vernisajul expoziției va avea loc în 19 martie, de la ora 19.00 – la sediul Institutului Cultural Român de la Budapesta (1146, Budapesta, Izsóutca 5.) și va avea și o componentă gastronomică, participanții vor putea participa la o degustare de produse tradiționale din Banat, realizate din diferite tipuri de făină măcinată la moară. Intrarea va fi liberă.

La eveniment vor fi prezenți Ioana Anghel, director al Institutului Cultural Român de la Budapesta, Radu Trifan, cercetător și președintele Asociației Acasă în Banat, Florin Streza, mulinolog, muzeograf și șef de secție în cadrul Complexului Muzeal ASTRA Sibiu,dr. Ozsváth Gábor Dániel, etnograf și antropolog cultural, dar și voluntari ai Asociației Acasă în Banat.

Expoziția va rămâne la Institutul Cultural Român de la Budapesta până în 9 aprilie 2024, urmând ca în 10 aprilie 2024să fie prezentată la filiala din Seghedin a Institutului.

Prin eforturile comune, ICR Budapesta și Asociația „Acasă în Banat” doresc să promoveze patrimoniul material din regiunea Banatului, să sporească turismul în această regiune și să încurajeze oamenii să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri.

Despre Asociația Acasă în Banat

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor. Printre proiectele asociației Acasă în Banat se numără: Color the Village, Țara Morilor de Apă și La masă în Banat.

Timp de patru ani, Asociația Acasă în Banat a efectuat o cercetare amplă pentru identificarea tuturor morilor istorice din zona Banatului, atât în județul Timiș, cât și în județul Caraș Severin. Au fost inventariate nu mai puțin de 410 obiective, un patrimoniu mulinologic foarte important, definitoriu pentru această regiune. Asociația a intervenit pentru repunerea în funcțiune, a făcut lucrări de reabilitare sau de întreținere la nu mai puțin de 55 de astfel de obiective.

Asociația este membră TIMS (The International Molinological Society).

Recent Posts

Ungaria impune restricţii de circulaţie pentru vehiculele grele de Rusaliile Catolice

În zilele de 19 şi 20 mai, în intervalul orar 6:00 - 22:00, ora locală,…

11 ore ago

HARGHITA: Alternative de obiective și activități turistice, ca urmare a închiderii salinei Praid

Turiștii pot consulta variantele în aplicația Visit Harghita. Turiștii care își petrec sejurul în Harghita…

13 ore ago

Au fost puse în vânzare biletele pentru ultimele meciuri ale României înaintea Campionatului European de fotbal

Naţionala de fotbal a României va disputa două partide de pregătire înaintea participării la Campionatul…

15 ore ago

BRAȘOV: 4 târguri volante, în următoarele două săptămâni

18, 25, 31 mai și 1 iunie sunt zilele în care brașovenii și turiștii sunt…

17 ore ago

Ziua Culturii Africane, la Faculatea de Medicină din Craiova

Evenimentul le oferă participanţilor ocazia să descopere tradiţiile, muzica, dansurile şi gastronomia specifică ţărilor africane.…

18 ore ago

Castelul Bran va fi deschis de Noaptea Muzeelor

Castelul Bran va fi deschis publicului pentru vizitare gratuită, la evenimentul marcat an de an,…

19 ore ago

This website uses cookies.