Evenimente

Povestea calificării la EURO 2024, pe marile ecrane

Published by
Marian Stoica

După 8 ani, România se întoarce la Campionatul European, iar românii  vor avea ocazia să vadă întreaga poveste a acestei calificări într-un film-eveniment, ce va fi lansat pe 17 mai în cinematografele din toată țara.

Filmul „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania”, regizat de Remus Achim, va oferi suporterilor o perspectivă unică și autentică asupra călătoriei echipei naționale spre EURO 2024. Cu un acces fără precedent în culisele antrenamentelor și meciurilor, filmul surprinde fidel întregul parcurs al echipei în drumul spre calificare, cu emoții, dezamăgiri și bucurii, epuizare și explozie de energie.

“Filmul este o călătorie fascinantă în culisele echipei naționale, oferind o experiență unică și intimă, cu acces direct în vestiarul tricolorilor. Este o oportunitate extraordinară de a cunoaște oamenii care poartă cu mândrie tricoul echipei noastre naționale. În Inima Naționalei nu este doar o cronică a succesului din preliminariile EURO, ci și o poveste inspirațională dedicată copiilor. Ne-am propus să creăm o producție care să îi motiveze și să îi aducă mai aproape de iubirea pentru fotbal. Prin acest proiect, Federația Română de Fotbal demonstrează încă o dată că este un model în sportul românesc, dar și printre federațiile din Europa de Est. Filmul este o călătorie captivantă care te face să simți pulsul echipei naționale în cel mai autentic mod posibil”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Articolul complet, AICI

Recent Posts

Iași: Lansare de album – Concert extraordinar Bogdan Ota, 18 mai

După 8 ani de concerte, recitaluri și producție media în SUA, Bogdan Ota s-a reîntors…

2 ore ago

Concert SoNoRo Conac, la Casa Balș din Iași

Turneul SoNoRo Conac ajunge în Casa Balș din Iași, pentru un concert care va avea…

4 ore ago

Elveția a câștigat Eurovision Song Contest 2024

Eurovision 2024 și-a ales deja câștigătorul. Trofeul acestui an merge Elvetia, fiind câștigat de Nemo…

12 ore ago

Festivalul „Din comoara satului” ajunge la ediția a XVI-a

Înscrieri pentru Festivalul „Din comoara satului”, ce va avea loc pe Scena de Vară a…

20 de ore ago

Eurovision 2024: Totul despre Marea Finală, favoriți și recitaluri

Eurovision 2024: Totul despre Marea Finală, favoriți și recitaluri

20 de ore ago

Concert de gală: închiderea Festivalului Internațional „CellEAST”

Miercuri, 15 mai 2024 (de la 19:00), Orchestra de Cameră Radio vă invită la Sala…

22 de ore ago

This website uses cookies.