Evenimente

Expoziţia „Roze și mărgăritare”, la Art Gallery din Constanţa

Published by
Doina Sîrbu

Expoziția reunește 22 de lucrări.

Vernisajul expoziției de pictură „Roze și mărgăritare”, cu lucrări semnate de Anca Caba, are loc în această seară, de la ora 17.00, la Art Gallery (Tomis Mall, etajul 2, strada Ștefan cel Mare 36–40) din Constanța şi se desfăşoară sub egida Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Constanța Unu.

Expoziția reunește 22 de lucrări, în care autoarea propune o incursiune în lumea vegetației şi este curatoriată de conf. univ. dr. Gheorghe Caruțiu, iar în deschiderea evenimentului va vorbi criticul și istoricul de artă Cristina Gelan.

„Cu un limbaj plastic elaborat, format la Școala Populară de Arte „Theodor Burada” și desăvârșit la Facultatea de Arte, din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, specializarea „Pedagogia Artelor Plastice și Decorative”, Anca Caba propune un univers liric, care exprimă emoția revigorării relației cu natura perenă. Cu o forţă extrem de puternică, care nuanţează şi potenţează impactul vizual, lucrările artistei vorbesc despre o poetică a formelor şi culorilor, cu care divinitatea a înzestrat natura și pe care doar omul este capabil să o transpună în opere artistice excepționale. Dinamismul tușelor și pasta groasă sunt expresie a vivacității materialității regnului vegetal și a dezagregării lipsită de orice urmă a pestilențialului. Adevărate poeme cromatice, lucrările Ancăi Caba dovedesc crezul artistei, vorbind despre percepția intimă și în același timp metafizică a naturii, descrisă în perspective profund coloristice (…) Autoportretul prezent în expoziție funcționează ca o declarație a asumării și autenticității propriului crez artistic”, spune criticul de artă Cristina Gelan.

Anca Caba este, din anul 2021, membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Constanța Unu, a participat până în prezent la 27 de Bienale, la tabere de pictură și a expus lucrările sale în mai multe expoziții colective. În anul 2021 a fost premiată cu mențiune la Bienala de pictură „Alexandru Ciucurencu”, organizată de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, prin intermediul Muzeului de Artă Tulcea.

Expoziția este deschisă publicului iubitor de artă în perioada 10–22 octombrie.

Recent Posts

Drumarii continuă deszăpezirea pe Transfăgărăşan | VIDEO

Pe alocuri, zăpada depășește înălțimea de 3 metri. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP)…

3 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara, în concerte de gală, la Amsterdam

Opera timișoreană va prezenta „Opera Gala 2024” la Timișoara și Amsterdam. Opera Națională Română din…

4 ore ago

Seară de romanțe, sâmbătă, la Opera Brașov

În programul spectacolului oferit de Opera Brașov sâmbătă seara: „Aș vrea iar anii tinereții”, „Să-mi…

6 ore ago

Ziua Mondială a Biodiversității va fi marcată la Grădina Zoologică din Brașov

În fiecare an, ziua de 22 mai marchează ”Ziua Mondială a Biodiversității”, anunță Radio România…

7 ore ago

Caransebeș Poker Run- motoare, muzică și o cauză nobilă

În parcarea Concordia Caransebeș, în perioada 24 - 26 mai veți avea parte de două…

9 ore ago

Bucharest Bonsai Show, în luna iunie

Peste 80 de bonsai, dar și workshopuri interactive vă așteaptă în perioada 14 - 16…

10 ore ago

This website uses cookies.