Ascultă Radio Vacanța Live

BUCUREȘTI: Expoziţia “La NORD de cuvinte”, deschisă în Piața Amzei

BUCUREȘTI: Expoziţia “La NORD de cuvinte”, deschisă în Piața Amzei
Foto: Facebook/La Nord de Cuvinte

Articol de Andrei Enache, 5 octombrie 2023, 19:33

Reunind 28 de imagini realizate de Rareş Beşliu în primele două expediţii la Svalbard şi Groenlanda, expoziţia “La NORD de cuvinte” s-a deschis joi, 12 octombrie, în cadrul celei de-a opta ediţii a Festivalului internaţional de fotografie Bucharest Photofest.

Instantaneele surprind locuri îndepărtate de noi, pe cât de frumoase, pe atât de răscolitoare, peisaje şi animale care spun povestea unei lumi ce se încălzeşte mult prea repede, potrivit organizatorilor.

Gheţari, aisberguri, foci, morse şi urşi polari sunt cadrele prin care Rareş Beşliu emoţionează privitorul şi aduce în discuţie subiectul schimbărilor climatice.

„Am văzut cu toţii în documentare aisbergurile uriaşe care se desprind din gheţar – şi cred că asta este cea mai reprezentativă imagine pentru încălzirea globală şi schimbările climatice. Mi-a rămas în minte tunetul gheţii atunci când se sparge şi valurile pe care le face când cade în ocean, la fel cum mă gândesc la ceaţa deasă din Groenlanda, un fenomen rar întâlnit în trecut. Îmi amintesc ţânţarii de acolo, de dincolo de Cercul Polar, dar mai ales mina de cărbuni din Svalbard, care încă funcţionează la Longyearbyen, cea mai nordică aşezare umană. Am văzut şi am trăit toate lucrurile astea, dar nu cred că e nevoie să ajungem cu toţii până aproape de Polul Nord ca să înţelegem prin ce trecem noi şi natura. Îmi doresc ca fotografiile mele să fie de ajuns şi să transmită tot ce eu nu mai pot exprima în cuvinte”, mărturisește Rareş Beşliu.

Expoziţia face parte din proiectul Asociaţiei La NORD de cuvinte, care îşi propune ca, prin intermediul fotografiei, să ajungă mai aproape de inimile oamenilor, să ajute şi să contribuie la lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice.

Expoziţia este deschisă publicului în perioada 6-15 octombrie în Piaţa Amzei şi poate fi vizitată gratuit.

Rareş Beşliu este fotograful român care documentează artistic natura şi viaţa sălbatică de dincolo de Cercul Polar, printr-o serie de expediţii nordice în Svalbard (unde a ajuns cu spărgătorul de gheaţă până la 81 de grade latitudine nordică), Groenlanda şi Arhipelagul Arctic Canadian. Din experienţa lui, Rareş Beşliu crede că înainte să ai grijă de natură, trebuie să ajungi să o iubeşti. Iar prin fotografia de wildlife şi eforturile sale, speră să apropie oamenii de natură şi de animale, să le transmită emoţii şi să îi facă mai atenţi la modul în care acţiunile lor impactează viaţa.   

FOTO: WWF Romania

Expoziția „Dincolo de formă”, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț
Evenimente miercuri, 4 noiembrie 2026, 11:00

Expoziția „Dincolo de formă”, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț

Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț invită publicul iubitor de artă la expoziția personală de pictură intitulată...

Expoziția „Dincolo de formă”, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț
Festivalul Internațional „Magia Cuvântului” revine la Arad
Evenimente miercuri, 4 noiembrie 2026, 10:00

Festivalul Internațional „Magia Cuvântului” revine la Arad

Evenimentul organizat de Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” aduce în fața publicului cinci povestitori din România, Marea Britanie,...

Festivalul Internațional „Magia Cuvântului” revine la Arad
Caravana Gaudeamus Radio România 2026 se încheie la Reșița cu o ediție în premieră
Evenimente miercuri, 4 noiembrie 2026, 08:00

Caravana Gaudeamus Radio România 2026 se încheie la Reșița cu o ediție în premieră

Prima ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România organizată la Reșița debutează joi, 5 noiembrie, în incinta Centrului...

Caravana Gaudeamus Radio România 2026 se încheie la Reșița cu o ediție în premieră
Magda Catone revine pe scenă în „INMORTALIDAD”, un spectacol despre viață și nemurire
Evenimente miercuri, 4 noiembrie 2026, 07:00

Magda Catone revine pe scenă în „INMORTALIDAD”, un spectacol despre viață și nemurire

Cât din ceea ce suntem rămâne după moarte? Este nemurirea un dar sau un blestem? Sunt câteva dintre întrebările la care publicul este invitat...

Magda Catone revine pe scenă în „INMORTALIDAD”, un spectacol despre viață și nemurire
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 18:30

O lume țesută în simboluri, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara

Muzeul Satului Bănățean prezintă, începând de joi, 5 noiembrie, o colecție de piese care ilustrează portul popular și tradițiile...

O lume țesută în simboluri, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 17:00

Expoziția „GENERAȚII – GENERAȚII”, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău

Biblioteca Județeană „C. Sturdza” din Bacău găzduiește cea de-a patra ediție a proiectului expozițional internațional „GENERAȚII –...

Expoziția „GENERAȚII – GENERAȚII”, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 15:30

Expoziția “Magia Lutului”, la Vaslui

Expoziția „Magia lutului” poate fi vizitată vineri, 6 noiembrie 2026, începând cu ora 10:30, la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă...

Expoziția “Magia Lutului”, la Vaslui
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 12:30

Expoziția ”Între spectacol și societate. Îmbrăcând timpul”, la Craiova

Opera Română Craiova prezintă expoziția ”Între spectacol și societate. Îmbrăcând timpul”, o expoziție de costume, despre identitate,...

Expoziția ”Între spectacol și societate. Îmbrăcând timpul”, la Craiova