România spectaculoasă: Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu | VIDEO
„Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului” și „Coloana fără sfârşit” definesc concepţia creatoare a maestrului Constantin Brâncuși.
Articol de AP , 26 iulie 2024, 16:19 / actualizat: 27 iulie 2024, 18:46
Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” a fost realizat în perioada 1937-1938 de sculptorul Constantin Brâncuşi, unul dintre marii artişti români recunoscuţi la nivel internaţional, notează Agerpres.
Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana fără sfârşit definesc concepţia creatoare a artistului şi sunt mărturii în timp ale sufletului şi geniului românesc.
Aşa cum mărturisea însuși Constantin Brâncuşi, proiectul este alcătuit din elemente arhitecturale cu valoare simbolică: „o alee, care plecând de pe digul Jiului, care este locul de evocare al actelor de vitejie gorjeană, ar trece pe sub un portal, ce în viitor ar marca şi intrarea în grădina publică, pentru ca, continuând spre biserica ce se renovează, să se termine această cale ce va purta chiar şi denumirea de Calea Eroilor, la monumentul recunoştinţei, întruchipat dintr-o coloană înaltă de circa 29 m, înălţându-se fără sfârşit, aşa cum trebuie să fie şi recunoştinţa noastră”.
Ansamblul a fost inaugurat la 27 octombrie 1938 şi reprezintă un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial, potrivit portalului Târgu Jiu Info.
Lucrările marelui sculptor se află în Parcul Central „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, situat pe bulevardul care îi poartă numele. Ansamblul natural şi artistic este înscris ca monument istoric prin două coduri: unul este al Grădinii Publice – LMI 2010: GJ-III-s-B-09463 -, altul este al Parcului Coloanei fără sfârşit – LMI 2010: GJ-III-m-B-09164.
Conform „Istoria Tg-Jiului”, lucrare scrisă în anul 1905 de Alexandru Ştefulescu, proiectul Grădinii Publice din acest oraş a fost elaborat în 1852, dar lucrările de amenajare a parcului au început în 1856, când s-au aliniat câteva alei şi au fost amplasate câteva bănci. Ulterior, autorităţile oraşului au dispus tăierea aninilor şi plantarea de tei, precum şi construirea unui chioşc pentru a adăposti un bufet. Intrarea în parc se făcea printr-o poartă cu inscripţia „Belvedere-Ştirbei”, aceasta fiind inaugurată în 1864, când – urmare a reformelor administrative iniţiate de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza – a fost creată şi instituţia primăriei.
În imediata vecinătate a parcului, a fost construit un pod din beton şi piese metalice peste râul Jiu. Construcţia pilonilor şi amplasarea pieselor metalice s-a desfăşurat în perioada 1894-1897.
La puţin timp după intrarea României în Primul Război Mondial, la 14 octombrie 1916 s-a desfăşurat la Târgu Jiu bătălia de la podul Jiului, un moment aparte la luptei locuitorilor din oraş pentru libertate şi unitate naţională. După încheierea războiului şi desăvârşirea unităţii statului naţional român, la 1 decembrie 1918, Constantin Brâncuşi, aflat în vizită la Poiana-Gorj, în iunie 1936, deja avea în minte planurile unui ansamblu sculptural ce urma a fi amplasat la Târgu Jiu în onoarea soldaţilor români căzuţi în luptele din Primul Război Mondial. În iunie 1937, Constantin Brâncuşi făcea o vizită la Târgu Jiu, iar după alegerea pietrei pentru Poarta Sărutului, în septembrie 1937, sculptorul a lucrat la definitivarea operelor din cadrul ansamblului sculptural.
În acelaşi an, în noiembrie, arhitectul peisagist Frederic Rebhruhr a reamenajat Grădina Publică a oraşului. Cu acest prilej a fost trasată aleea scaunelor, ce face legătura între Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului. Aceasta se află în prelungirea Căii Eroilor care conduce la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Pe locul unui fost târg al oraşului a fost amplasată Coloana fără sfârşit, operă definitivată spre sfârşitul anului 1937 de Constantin Brâncuşi.
Biserica din Grădina Publică, având hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi fiind ridicată pe locul unei biserici ce data din 1777, a fost refăcută între 1927 şi 1938 şi sfinţită la 7 noiembrie 1937, când a fost inaugurată, în prezenţa lui Constantin Brâncuşi, şi Poarta Sărutului.
În iunie 1938, Constantin Brâncuşi a revenit la Târgu Jiu şi a participat la amplasarea Mesei Tăcerii şi a celor 12 scaune în Parcul Central al oraşului. La 20 august 1938, au fost terminate lucrările de alămire a Coloanei fără sfârşit, iar în octombrie 1938, cu prilejul comemorării luptelor de la podul Jiului, a fost inaugurat ansamblul sculptural în prezenţa lui Constantin Brâncuşi, amintește Vertical Online.
Întreg ansamblul brâncușian are o axă imaginară (numită „Calea Eroilor”) care străbate oraşul de la apus spre răsărit, având o lungime totală de 1.275 de metri.
Poarta Sărutului arată ca un arc de triumf, simbolizând triumful vieţii asupra morţii – poarta prin care se face trecerea spre o altă viaţă. Pe feţele fiecărei coloane a porţii se regăseşte simbolul sărutului – două jumătăţi ale unui cerc, un simbol caracteristic operei lui Brâncuşi. Bolta porţii are un ornament liniar delicat – o continuitate de arcuri mici, iar mai sus, pe trei linii orizontale, întâlnim continuarea unor forme ovale identice. Poarta Sărutului este construită din travertin de Banpotoc. Întreaga lucrare este dispusă pe un ax de oţel încastrat într-o fundaţie de beton cu latura de 5,32 metri.
Înaltă de 29,35 metri, Coloana fără sfârşit a fost gândită de Brâncuşi după ce s-a întors de la Paris, planul iniţial presupunând ridicarea unei coloane cu 30 de moduli octoedrici, care să reprezinte o replică elaborată a stâlpului de la prispele olteneşti. În final, Brâncuşi a decis să se limiteze la 16 moduli (15 întregi, iar al 16-lea împărţit în două – o jumătate la baza coloanei şi o jumătate la vârf, simbolizând jumătatea anului 1916 – data aproximativă a intrării României în cel de-al Doilea Război Mondial).
Opera este structurată în trei părţi distincte, cărora li s-a acordat o atenţie specială. Prima, nucleul coloanei, este o ţeavă cu secţiune pătrată, realizată din oţel de Reşiţa. A doua este fundaţia, un trunchi de piramidă cu baza mare în jos care ajunge până la 5 metri sub pământ, realizată din beton. Cea de-a treia parte o reprezintă blocurile – sau „mărgelele”, cum le numea Brâncuşi – turnate din fontă, în septembrie 1937, la Atelierele Centrale din Petroşani, şi alămite un an mai târziu, prin pulverizare, metodă folosită pentru prima dată în România.
Născut la Hobiţa, în judeţul Gorj, Constantin Brâncuși era al cincilea copil al lui Nicolae și al Mariei Brâncuşi. În copilărie, el a învățat să sculpteze lemnul pentru a confecționa diferite unelte și obiecte casnice. În România, obiectele casnice, stâlpii și fațadele caselor erau adesea decorate cu sculpturi în lemn. Stilul acestor ornamente va influența opera lui Brâncuși.
În memoriile sale, artistul spunea că ținuta și modul său de viață au fost influențate de țara sa de origine, respectiv de simplitatea, bunul-simț și dragostea de natură.
FOTO: Primăria Târgu Jiu
