Home » Destinații » Suprizele Muzeului Apei din Floreşti | FOTO
Suprizele Muzeului Apei din Floreşti | FOTO
O alee de vreo 200 de metri duce de la poarta muzeului şi până la prima parte a expoziţiei. O străbat împreună cu un grup de studenţi de la USAMV, care au venit pentru că sunt interesaţi de aspectele tehnice ale infrastructurii de apă. Totuşi am găsit aici surprinzător de multe lucruri care ar putea trezi interesul publicului nespecialist, de la colecţia de capace de canal din toate colţurile lumii şi până la varianta autohtonă a lui Sam pompierul. Muzeul este administrat de Compania de Apă Someş, în turul meu m-au însoţit aşadar Sebastian Lucaciu, şeful serviciului pentru clienţi în cadrul companiei şi Raluca Mureşan, specialist în relaţii publice.
Articol de
Radio Vacanța,
5 noiembrie 2023, 09:15 / actualizat: 5 noiembrie 2023, 17:32
O alee de vreo 200 de metri duce de la poarta muzeului şi până la prima parte a expoziţiei. O străbat împreună cu un grup de studenţi de la USAMV, care au venit pentru că sunt interesaţi de aspectele tehnice ale infrastructurii de apă. Totuşi am găsit aici surprinzător de multe lucruri care ar putea trezi interesul publicului nespecialist, de la colecţia de capace de canal din toate colţurile lumii şi până la varianta autohtonă a lui Sam pompierul. Muzeul este administrat de Compania de Apă Someş, în turul meu m-au însoţit aşadar Sebastian Lucaciu, şeful serviciului pentru clienţi în cadrul companiei şi Raluca Mureşan, specialist în relaţii publice.
Raluca Mureşan: Muzeul nostru a fost înfiinţat în 14 octombrie 1992, practic cu ocazia centenarului Uzinelor de Apă şi Canalizare din Cluj.
Sebastian Lucaciu: Leonida Truţă a fost un fost angajat al Companiei de Apă, el a fost cel care a gândit muzeul şi a adunat cele mai multe obiecte. Avem 2 secţiuni: secţiunea exterioară în care ne aflăm acum şi o secţiune interioară.
O colecţie surpriză
Raluca Mureşan: Pornim de la secţiunea capacelor de canal. Avem un capac din piatră, dar şi un capac foarte mic de pe vremuri; copiii sunt foarte interesaţi să le analizeze. Andrea Nagy: Nu m-am gândit că pot fi atât de diferite capacele de canal.
Sebastian Lucaciu: Domnul Leonida Truţă îmi povestea la un moment dat că era în concediu în Austria şi se plimba pe stradă, când a văzut un capac de canal deosebit. A mers la primărie şi l-a cerut pentru muzeu. L-a şi primit, avem două capace din Austria în momentul de faţă.
Raluca Mureşan: Mai avem capace din Cehia, Franţa şi Ungaria, avem un capac chiar şi din Coreea de Sud.
Sebastian Lucaciu: Cele mai multe sunt donaţii, vom mai vedea şi înăuntru obiecte care au fost donate de ambasada Iranului sau de oraşul Dijon din Franţa. Municipiul Cluj-Napoca este înfrăţit cu alte oraşe din lume, iar în cadrul vizitelor reciproce care au avut loc, membrii delegaţiilor au considerat că aceste obiecte ar fi interesante pentru muzeu.
Monumente
Sebastian Lucaciu: În zona aceasta mai avem nişte obiecte un pic mai aparte. Aş aminti masa nivelitică, pe care putem citi altitudinea la care ne aflăm faţă de Marea Adriatică (în timpul Austro-Ungariei era reperul pentru măsurarea altitudinii). O astfel de masă nivelitică putem vedea şi în Cluj, în colţul Librăriei Universităţii, pe poziţia ei originală.
Raluca Mureşan: La ieşirea din secţiunea cu capacele de canal vedem o picătură de apă: un monument în onoarea colegilor noştri care s-au asigurat ca pe întreg teritoriul Clujului să existe reţelele de apă şi de canalizare.
Sam pompierul
Raluca Mureşan: Avem o pompă pentru stins incendii, fabricată între 1930-1940. Era acţionată manual, de două sau patru persoane. Practic este strămoaşa maşinii de pompieri de astăzi.
Andrea Nagy: Cât de portabilă era?
Sebastian Lucaciu: Era trasă de cai. Este o căruţă de fapt, transformată în pompă. Ea a fost folosită până în 1980 la Cojocna.
Raluca Mureşan: Afară mai avem şi secţiunea care reprezintă circuitul apei, pornind din lacul Tarniţa şi trecând pe la staţia de tratare. După ce o folosim, apa ajunge la staţia de epurare înainte de a se reîntoarce în natură. Una din cele mai mari staţii de epurare este în Someşeni şi se poate vizita.
Sebastian Lucaciu: Mai avem două exemple de conducte de mari dimensiuni, una din fontă şi una din beton armat. E impresionant să vezi cum forţa apei reuşeşte să spargă o astfel de conductă. Ele pot să funcţioneze foarte mult timp în sistem: chiar şi 50-60 de ani, dar sigur că la un moment dat apar uzuri şi avarii.
Muzeul este o destinaţie populară în săptămâna şcoala altfel, anul acesta i-au trecut pragul peste 1000 de elevi. O clădire auxiliară se află în momentul de faţă în proces de reamenajare, unde se vor putea organiza mai multe activităţi cu scop educaţional. Împreună cu Sebastian Lucaciu şi Raluca Mureşan am intrat în secţiunea pavilionară, unde am descoperit ce păţeau acum 100 de ani clujenii care risipeau apa. Trăim cu o jumătate de linguriţă
Sebastian Lucaciu: Aici avem un glob pământesc care se roteşte, copiii sunt fascinaţi întotdeauna de el, li se pare foarte interesant. Dar e mai mult decât atât; pentru că deşi există atâta apă pe planetă, doar o cantitate mică e apă dulce. Dacă ar fi să adunăm toată apa într-o sticlă de 2 litri, doar o jumătate de linguriţă ar fi disponibilă pentru consum. Chiar şi noi în perioadele foarte calde avem probleme, când apa este utilizată în alte scopuri decât cele strict casnice (irigaţii, piscine etc). Infrastructura de alimentare cu apă este concepută pentru a face faţă în condiţii de utilizare normală. Ori Clujul şi oraşele din împrejurimi crescând de la an la an, începe sistemul să fie suprasolicitat. Avem programe de investiţii pentru a reîmprospăta sistemul, dar asta necesită timp.
Amenzi, caligrafie şi materiale de lux
Sebastian Lucaciu: Avem un afiş pe care se pot vedea două mandate de pedeapsă din 1921: nişte căruţaşi, care şi-au spălat căruţa în centrul Clujului, au fost amendaţi cu 50 de lei sau o zi de închisoare. Mai sunt nişte obiecte foarte vechi, care ne-au fost donate de Muzeul de Istorie a Transilvaniei, reprezentând conducte de alimentare cu apă din lut ars, de pe vremea romanilor. Tot aici este şi o conductă din lemn de cireş, care provine din Sibiu, de prin 1600. În această sală piesa centrală este o pompă Schiel, construită în 1934. Era foarte elaborată şi funcţiona fără curent electric, fiind acţionată doar prin puterea apei.
Raluca Mureşan: Avem apoi registre cu procese verbale de la 1960.
Sebastian Lucaciu: Caligrafia este interesantă în aceste registre, totdeauna le arătăm copiilor veniţi în vizită cât de frumos scriau colegii noştri.
Raluca Mureşan: Legat de copii, avem activităţi legate de protecţia resurselor de apă şi a mediului. Avem în fiecare an un concurs numit Apa pe care o vrem, iar dacă ne uităm prin muzeu, vom vedea fotografii cu creaţiile artistice ale copiilor. Sebastian Lucaciu: În fine, avem o vitrină cu obiecte care i-au aparţinut lui Leonida Truţă, dar şi un bust al acestuia.
Sebastian Lucaciu: Ar mai fi o mică încăpere, în care păstrăm obiecte legate de repararea conductelor de apă. Unele sunt de acum 30-40 de ani, când se utiliza plumbul topit pentru diverse reparaţii.
Andrea Nagy: Dar nu este toxic?
Sebastian Lucaciu: Plumbul era utilizat în alimentarea cu apă până când s-a descoperit că este toxic. Copiilor le arătăm cum se făcea o îmbinare între două conducte: cum se folosea o lampă cu benzină pentru a face conducta din plumb maleabilă, astfel încât să poată fi îmbinată. Avem însă şi aparatură mai modernă, cum ar fi un robot pentru vizualizarea reţelelor de canalizare care se utilizează şi în prezent, în versiuni din ce în ce mai avansate.
Vizitare
Muzeul Apei Leonida Truţă este situat în Floreşti, pe Str. Avram Iancu, nr. 425. Se poate vizita de luni până vineri în intervalul 08.00-16.00. Accesul se face pe bază de programare, transmiţând o solicitare pe adresa muzeulapei@casomes.ro, în care să se menţioneze ora dorită şi numărul de vizitatori. Intrarea este gratuită. Muzeul este amplasat pe un singur nivel şi nu există trepte prea mari, mi s-a părut aşadar accesibil pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii. Turul se poate face în aproximativ 30 de minute.
