DISTRIBUIȚI
China's lunar rover Yutu-2, or Jade Rabbit 2 rolling onto the far side of the moon taken by the Chang'e-4 lunar probe is seen in this image provided by China National Space Administration January 4, 2019. Picture taken January 4, 2019. China National Space Administration/CNS via REUTERS ATTENTION EDITORS - THIS IMAGE WAS PROVIDED BY A THIRD PARTY. CHINA OUT. BEST QUALITY AVAILABLE.

Sonda chineză Chang’e-4, care a aselenizat pe 3 ianuarie, s-a confruntat pe faţa nevăzută a Lunii cu temperaturi nocturne ce au fost mai scăzute decât se aşteptau oamenii de ştiinţă, a anunţat joi Agenţia spaţială chineză (CNSA), citată de AFP.

Temperatura de la suprafaţa Lunii a scăzut sub -190 de grade Celsius, o valoare „mai rece decât se aşteptau oamenii de ştiinţă”, în timpul primei nopţi lunare petrecute de sonda Chang’e-4, care poartă numele zeiţei Lunii din mitologia chineză.

Temperaturile nocturne de pe faţa ascunsă a satelitului natural al Pământului au fost înregistrate de sonda chineză după ce aceasta a redevenit activă miercuri, la finalul unei perioade de „hibernare” care a durat aproximativ două săptămâni.

Aceste valori sunt mai scăzute decât cele înregistrate de precedentele misiuni americane, a declarat directorul misiunii Chang’e-4, Zhang He, pentru agenţia de presă Xinhua. „Acest lucru se datorează probabil diferenţei de compoziţie a solului de pe cele două feţe ale Lunii”, a explicat el.

Sonda Chang’e-4 este echipată cu instrumente dezvoltate de oameni de ştiinţă suedezi, germani şi chinezi, pentru a studia mediul lunar, radiaţia cosmică şi interacţiunea dintre vânturile solare şi suprafaţa Lunii.

Sonda chineză a eliberat şi un mic robot teleghidat pe roţi, denumit Yutu-2 (Iepurele de jad 2), care va efectua experimente ştiinţifice în craterul lunar Von Karman.

Sursa – Agerpres