DISTRIBUIȚI

Un bol extrem de rar din timpul dinastiei Qinq (1644-1912) a fost achiziţionat marţi la Hong Kong pentru circa 25 de milioane de euro, a anunţat casa Sotheby’s, organizatoarea licitaţiei, potrivit AFP.

Cu diametrul de 14,7 centimetri, acest bol delicat, pictat pe un fundal roz, este decorat cu „falangcai”, ornamente cu email realizate combinând tehnicile chinezeşti cu cele occidentale. Pe bol se pot remarca mai multe tipuri de flori, printre care narcise galbene, nu foarte comune pe porţelanurile chinezeşti.

Bolul a fost folosit de împăratul Kangxi în deceniul al doilea al secolului al XVIII-lea şi a fost realizat într-un atelier imperial al Oraşului Interzis din Beijing de către o mică echipă de artizani, cu ajutorul iezuiţilor din Europa, folosind propriile lor tehnici şi materiale, potrivit casei de licitaţii.

Obiectul a fost achiziţionat de un anonim după cinci minute de licitare pentru suma de 239 de milioane de dolari din Hong Kong (24,69 milioane de euro).

„Este în mod absolut cel mai frumos exemplar de acest fel”, a declarat Nicolas Chow, preşedintele Sotheby’s Asia. „În total nu se ştie decât de trei boluri cu acest magnific fundal roz”, a explicat el.

Această sumă impresionantă nu constituie totuşi un record pentru un obiect de ceramică chinezească. Un bol cu o vechime de 1.000 de ani, datând din timpul dinastiei Song, este deţinătorul actualului record, fiind vândut pentru echivalentul a 32 de milioane de euro în luna octombrie.

Afacerile caselor de licitaţii înfloresc în fosta colonie britanică Hong Kong, unde cumpărătorii asiatici nu ezită să cheltuie averi. Diamante, genţi sau vechi obiecte de ceramică, toate sunt cumpărate pentru preţuri record.

Sursa – agrerpres