DISTRIBUIȚI

Scheletul fosilizat al unui tip neidentificat de dinozaur va fi vândut la licitaţie la Paris în luna iunie, fiind evaluat la până 1,8 milioane de euro, susţin organizatorii, citaţi de Reuters.

Cu o lungime de aproape nouă metri, scheletul a fost recuperat în proporţie de circa 70%, fapt neobişnuit.

Se crede că exemplarul ar fi făcut parte din grupul carnivor al teropodelor, care aveau oase goale pe dinăuntru şi picioare cu trei degete, a declarat Eric Mickeler, un expert în paleontologie care lucrează cu casa de licitaţie Aguttes.

Dincolo de acest lucru oamenii de ştiinţă sunt însă nedumeriţi şi au remarcat diferenţe faţă de speciile cunoscute, a adăugat el. „Nimic altceva nu este cunoscut”, a mai spus Mickeler.

Scheletul, care este acum expus în oraşul francez Lyon pentru posibili cumpărători precum muzee sau colecţionari privaţi înainte de licitaţia de la 4 iunie, este estimat la o valoare între 1,2 milioane şi 1,8 milioane de euro.

Scheletul a fost găsit în Wyoming, în SUA, în 2013, şi îi aparţine unui om de afaceri britanic nespecificat.

Fosila va fi instalată la primul nivel al Turnului Eiffel pentru vânzare. Potenţialii cumpărători pot licita în euro sau în moneda digitală bitcoin, notează Reuters.