DISTRIBUIȚI

Nord-estul Statelor Unite a fost afectat miercuri de un nou val de căderi abundente de zăpadă, care au provocat anularea a aproximativ 2.500 de curse aeriene, accidente rutiere şi întreruperi ale aprovizionării cu electricitate pentru mii de familii, informează AFP.

Aproape 550 de curse aeriene – reprezentând 42% din totalul prevăzut – care decolau sau aterizau pe aeroportul internaţional JFK au fost anulate până la ora locală 19.00 (00.00 GMT, n.r.), 700 de curse – reprezentând 55% din total – pe aeroportul internaţional Newark şi alte 700 de curse (60%) pe aeroportul LaGuardia, care asigură majoritatea zborurilor spre destinaţiile americane, potrivit site-ului FlightAware, specializat în monitorizarea traficului aerian.

Aeroporturile din Boston şi Philadelphia au fost la rândul lor afectate, ratele de anulare variind între 20% şi 30%.

Intensitatea căderilor de zăpadă, însoţite uneori de fulgere şi tunete, a variat foarte mult de la o regiune la alta.

Stratul de zăpadă a măsurat doar câţiva centimetri în timpul zilei în jurul aeroportului JFK, însă a ajuns până la 30 de centimetri în cartierele din centrul metropolei New York şi până la 50 de centimetri în regiunile rurale din estul oraşului, din New Jersey şi până în Connecticut, au anunţat reprezentanţii Serviciului Naţional de Meteorologie (National Weather Service – NWS), care au revizuit în creştere prognoza referitoare la mărimea stratului de zăpadă, la jumătatea zilei de miercuri.

Temperaturile au rămas relativ blânde (+2 grade Celsius la New York), iar NWS a prognozat „o ninsoare cu zăpadă grea şi moale, cu vijelii şi inundaţii în regiunile de coastă”.

Miercuri seară, ceaţa şi „condiţii apropiate de cele ale unui viscol”, însoţite de rafale care au atins viteze de 55 de kilometri pe oră, au făcut ca deplasarea pe drumurile din numeroase regiuni învecinate cu New York să devină „foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă”, potrivit NWS.

Stare de urgenţă

Şcolile publice din New York, dar şi tribunalele şi serviciile publice, au rămas închise, iar multe dintre ele şi-au suspendat activitatea mai devreme decât era prevăzut, pentru a permite angajaţilor să ajungă acasă în siguranţă.

În New Jersey, guvernatorul Phil Murphy a anunţat încă de marţi seară închiderea şcolilor şi a decretat stare de urgenţă.

O astfel de măsură este întâlnită frecvent în Statele Unite din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Ea permite circulaţia cu prioritate a vehiculelor serviciilor de urgenţe şi, totodată, deblocarea fondurilor guvernului federal american.

În Boston, şcolile vor rămâne închise şi în cursul zilei de joi.

Transporturile feroviare au fost, de asemenea, perturbate. Compania naţională Amtrak a anunţat anularea mai multor curse feroviare între Washington şi Boston.

Vinerea trecută, o furtună a afectat nord-estul Statelor Unite, pe o zonă extinsă, din Maryland şi până în Massachusetts. Acea furtună de iarnă a provocat cinci decese, cauzate în principal de căderile unor copaci în urma vânturilor violente, însoţite de ploi puternice.

Peste 100.000 de locuinţe au fost private de electricitate. Mai multe mii de familii americane erau în continuare lipsite miercuri de curent electric, iar alte întreruperi ale aprovizionării cu electricitate sunt aşteptate să se producă în zilele următoare, mai ales în Pennsylvania şi New Jersey.

În New Jersey, aproximativ 136.000 de persoane sunt afectate de întreruperile de electricitate, potrivit companiei FirstEnergy.

Zăpada şi absenţa vizibilităţii au provocat, de asemenea, numeroase accidente pe şosele. Între miezul nopţii şi ora 16.00 locală, Poliţia din New Jersey a dezvăluit că a efectuat activităţi de intervenţie în urma a 356 de accidente rutiere, fără să precizeze însă gradul lor de gravitate.

Ninsorile nu ar trebui să continue şi dincolo de ziua de miercuri, potrivit previziunilor meteorologice, iar starea de urgenţă din New Jersey ar trebui să fie ridicată până joi.

Sursa – agerpres