DISTRIBUIȚI

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 mondial şi cap de serie numărul 2, s-a calificat, în optimile de finală ale US Open,  egalându-şi cea mai bună performanţă din carieră la Grand Slam-ul american, înregistrată în 2013.

Constănțeanca a dispus cu 6-2, 6-3, de americanca Shelby Rogers, locul 154 în lume, venită din calificări, după un meci de o oră şi şapte minute, disputat în turul al treilea.

În faza următoare, românca o va întâlni pe Sabine Lisicki din Germania, locul 24 mondial.

Calificarea în optimi este recompensată la US Open cu un premiu de 214.000 de dolari şi cu 240 de puncte.