Ascultă Radio Vacanța Live

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se alătură evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se alătură evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”
Foto: Radio România Iași

Articol de M P, 20 mai 2026, 10:00

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se alătură și în acest an evenimentului internațional „Noaptea Europeană a Muzeelor”, organizând sâmbătă, 23 mai 2026, între orele 18:00 și 24:00, un amplu program dedicat publicului de toate vârstele.

Vizitatorii sunt invitați să descopere patrimoniul științific, cultural și educațional al universității prin expoziții, ateliere interactive, demonstrații și experiențe multimedia desfășurate în cele patru muzee și colecții universitare implicate în program: Muzeul Universității, Muzeul de Biologie, Muzeul de Fizică și Muzeul de Geologie, relatează Radio România Iași.

Muzeul Universității: patrimoniu arheologic, tehnologii emergente și educație interactivă

La Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (Str. Titu Maiorescu nr. 12), publicul va putea explora o serie amplă de expoziții și activități dedicate arheologiei publice și valorificării patrimoniului cultural prin tehnologie și educație.

Expoziția media „Contextul arheologic pentru toți” propune o incursiune în situl eneolitic Hoisești-La Curmătură din județul Neamț, prin utilizarea realității virtuale, fotogrametriei, modelelor 3D și fotografiei aeriene, oferind vizitatorilor o experiență interactivă de explorare a patrimoniului arheologic.

În cadrul expoziției „Moda Cucuteni. Istorie. Sustenabilitate. Tehnologii emergente”, realizată în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Centrul SMART-Tex-IS, patrimoniul cultural este reinterpretat prin design vestimentar și tehnologii de imprimare 3D, într-un dialog între trecut și inovație.

Publicul va putea descoperi și expozițiile „Colecțiile Muzeului de Istorie Naturală din Iași de la fondare până în prezent”, „Biocolecții din patrimoniul Facultății de Biologie și al Muzeului de Istorie Naturală din Iași”, precum și „Artropodele – Cel mai numeros grup al lumii vii”, care aduc în prim-plan biodiversitatea, colecțiile științifice și cercetarea interdisciplinară.

Evenimentul include și expoziția „De la studiul istoriei în școală la pasiunea colecționarului”, realizată cu sprijinul colecționarului Thomas Vanhaeren, precum și expoziția temporară „Dincolo de artefacte. Omul-Arheologul-Academicianul Mircea Petrescu-Dîmbovița”, dedicată uneia dintre cele mai importante personalități ale arheologiei românești.

Pentru copii și adolescenți sunt pregătite activități interactive precum atelierul „Primul meu muzeu virtual”, bazat pe explorarea patrimoniului Cucuteni prin coduri QR și ilustrații digitale, și atelierul „Instrumente de lucru preistorice. Ce este pintadera și la ce a folosit?”, organizat împreună cu Asociația Super Tineri ASIRYS din Târgu Frumos.

Programul muzeului va include și conferința media „Rolul actual al arheologiei publice”, dedicată relației dintre patrimoniu, educație și comunitate.

Muzeul de Biologie: biodiversitate și explorări nocturne

La Facultatea de Biologie (Corp B, Bd. Carol I nr. 20A), vizitatorii vor putea participa la tururi ghidate în cadrul Muzeului Colecțiilor Didactice de Zoologie și vor descoperi bogăția patrimoniului biologic universitar.

În funcție de condițiile meteorologice, organizatorii vor desfășura și două ateliere dedicate chiropterelor și fluturilor de noapte. Activitățile sunt coordonate de șef lucr. dr. Claudiu-Ciprian Mânzu, prodecan al Facultății de Biologie, cu sprijinul cadrelor didactice, al Asociației Studenților Biologi din Iași și al Grupului Herpetologic Moldavica.

Muzeul de Fizică: o călătorie în universul fizicii experimentale

În Sala Pașilor Pierduți din Corpul A al UAIC, publicul este invitat la „Noaptea Descoperirilor: Instrumente și Echipamente de Fizică la UAIC”, o expoziție dedicată patrimoniului experimental al Facultății de Fizică.

Vizitatorii vor putea admira aparate istorice din secolele XIX-XX, restaurate din colecțiile facultății, utilizate în experimente de mecanică, electricitate, termodinamică, optică sau fizica atomului. Demonstrațiile hands-on și tururile ghidate susținute de cadre didactice și doctoranzi vor evidenția atât contextul european al marilor descoperiri științifice, cât și rolul laboratoarelor UAIC în dezvoltarea fizicii experimentale în Moldova.

Muzeul de Geologie: peste 20.000 de exponate și experiențe interactive

Facultatea de Geografie și Geologie invită publicul la „Noaptea Muzeelor la Geoștiințe”, organizată în colecțiile de Mineralogie și Paleontologie din Corpul B, etajul 2.

Cu peste 20.000 de exponate, muzeul oferă vizitatorilor o incursiune în lumea rocilor, mineralelor și fosilelor, inclusiv în colecția Krantz, achiziționată în anul 1888 de profesorul Grigore Cobălcescu.

Programul include numeroase standuri interactive și demonstrații, precum PETRA – stand de roci și minerale 3D, Paleo3D – expoziție de fosile realizate prin imprimare 3D, PetrographicAR – sandbox interactiv pentru simularea reliefului și a dinamicii apei, ateliere de paleontologie, observații la microscop, expoziții în lumină UV și proiecții de film cu tematică geologică.

Programul complet al evenimentului Noaptea Muzeelor la UAIC este disponibil AICI.

Castelul Goga de la Ciucea iese temporar din circuitul turistic
Știri joi, 15 octombrie 2026, 10:00

Castelul Goga de la Ciucea iese temporar din circuitul turistic

Domeniul muzeal al Castelului Goga de la Ciucea s-a închis pentru lucrări de reabilitare și modernizare, anunță Radio România Cluj. Aici...

Castelul Goga de la Ciucea iese temporar din circuitul turistic
Târgul Artisan Food Market, la Biblioteca Naţională a României
Știri joi, 15 octombrie 2026, 07:00

Târgul Artisan Food Market, la Biblioteca Naţională a României

Ediţia a XIII-a a târgului Artisan Food Market va avea loc în perioada 16-18 octombrie la Biblioteca Naţională a României și va reuni 105...

Târgul Artisan Food Market, la Biblioteca Naţională a României
„Țol de rudă din Maramureșul istoric”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Știri miercuri, 14 octombrie 2026, 12:30

„Țol de rudă din Maramureșul istoric”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Obiectul de patrimoniu prezentat în această săptămână de Muzeul de Artă Populară Constanța este o scoarță maramureșană provenind din...

„Țol de rudă din Maramureșul istoric”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Acces automatizat în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa pentru persoanele cu mobilitate redusă
Știri miercuri, 14 octombrie 2026, 12:17

Acces automatizat în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa pentru persoanele cu mobilitate redusă

Un sistem de acces automatizat a fost introdus de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) în parcările publice ale aeroporturilor...

Acces automatizat în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa pentru persoanele cu mobilitate redusă
Știri miercuri, 14 octombrie 2026, 12:00

Târgul de Carte GAUDEAMUS Radio România ajunge pentru prima dată la Reșița

Prima ediție a Târgului de Carte GAUDEAMUS Radio România de la Reșița va avea loc în perioada 5–8 noiembrie 2026, la Centrul Multifuncțional...

Târgul de Carte GAUDEAMUS Radio România ajunge pentru prima dată la Reșița
Știri marți, 13 octombrie 2026, 18:30

Festivalul Naţional de Folclor „Tradiţii la Români”, la Timișoara

Festivalul Național de Folclor „Tradiții la Români” revine la Timișoara cu cea de-a XIII-a ediție. Evenimentul va avea loc în perioada...

Festivalul Naţional de Folclor „Tradiţii la Români”, la Timișoara
Știri marți, 13 octombrie 2026, 17:00

Cinematografia basarabeană, în prim-plan la Timișoara

Evenimentul Ceau, Cineclub! se desfășoară în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie, la Cinema Studio. Evenimentul aduce în fața spectatorilor...

Cinematografia basarabeană, în prim-plan la Timișoara
Știri marți, 13 octombrie 2026, 16:28

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect fără sediu și fără bilet de intrare, reunește 68 de locuri din Capitală în care sunt dezvoltate...

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane