Știri

Unfinished Love Stories: Platforma online care răsplătește poveștile reale de iubire

Published by
AP

Sursa de inspiraţie a proiectului este Modern Love, cea mai citită rubrică din cotidianul american The New York Times.

De ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor, Fundația EIDOS a lansat platforma editorială Unfinished Love Stories, care pune în lumină povești reale de iubire, în toate formele ei.

Sursa de inspiraţie a proiectului este Modern Love, cea mai citită rubrică din cotidianul american The New York Times, coordonată de jurnalistul Daniel Jones.

Sub îndrumarea acestuia, Fundația EIDOS lansează proiectul în variantă autohtonă.

Formată din jurnalistele Nicoleta Rădăcină și Timea Honț, echipa editorială a platformei își propune ca, în fiecare duminică dimineață, să publice câte o poveste de iubire.

Cele mai captivante texte vor prinde viață în podcastul proiectului, moderat de psihoterapeutul Alexandra Nedea.

Autorii poveștilor de iubire, răsplătiți

Textele reunite în cadrul Unfinished Love vorbesc despre iubire în sens larg, nefiind limitate doar la poveştile de dragoste romantice.

Prin urmare, sunt încurajate și poveștile de iubire faţă de un membru al familiei, cele despre prietenie, identitate sau religie, fie că sunt concentrate pe pierdere, bucurie sau pură întâmplare.

Cei care vor să trimită o poveste de iubire, în limba română, o pot face la adresa editorial@unfinishedlove.com în două variante acceptate: text lung, de 1.500 de cuvinte, și text scurt, de 150 de cuvinte.

Textele vor fi editate de către un editor, alături de autor, și doar poveștile publicate vor fi remunerate cu 500 de lei (varianta lungă), respectiv 150 de lei (varianta scurtă).

„Curajul de a lăsa deoparte armurile și de a îmbrățișa posibilitatea”

„Acum doi ani am plecat din jurnalism pentru că nu mai voiam să trăiesc în transa știrilor copleșitoare. Cum o făceam când Rusia a invadat Ucraina și m-a trezit o notificare BBC în loc de alarmă; sau când ascultam pe repeat apelul la 112 al Alexandrei Măceșanu, fata răpită de Gheorghe Dincă în Caracal. Era jobul meu să știu tot ce se întâmplă și în ce fel mișcă plăcile tectonice ale umanității, dar sunt sigură că aș fi avut coșmaruri și dacă nu era. Traversăm crize după crize – umane, climatice, economice – și parcă alunecăm mai ușor ca niciodată în individualism feroce și cinism; un duo care se vindecă cu iubire, empatie și vulnerabilitate; cu încrederea că nu suntem singuri, nici singurii. Un duo greu de găsit, dar care merită osteneala. Pornim cu încrederea că platforma Unfinished Love Stories ne va da curajul de a lăsa deoparte armurile și de a îmbrățișa posibilitatea”, mărturisește Nicoleta Rădăcină, jurnalist și coordonator al proiectului.

Proiectul original a început să prindă contur în 2021, în cadrul festivalului UNFINISHED.

Daniel Jones, editor al rubricii Modern Love, a selectat povești de iubire scrise în limba engleză de comunitatea internațională UNFINISHED și le-a dat viață pe scena festivalului cu ajutorul unor actori profesioniști.

După succesul proiectului pilot, prezența sa în festival a devenit o tradiție, iar lansarea platformei în forma sa autohtonă a fost un pas firesc.

Cele mai importante povești din viața noastră

“A fost emoționant și spectaculos să văd echipa UNFINISHED primind povești de iubire de la români. Cu toții avem o poveste de iubire; sunt cele mai importante povești din viața noastră. Expunerea lor poate fi cathartică, ne poate vindeca și mai ales îi poate ajuta pe ceilalți. Felicitări echipei pentru această viziune și pentru reușita de a o transforma în realitate”, a transmis Daniel Jones.

Recent Posts

BRAȘOV: Se deschide un nou sezon de tenis de câmp, la complexul sportiv Olimpia

Iubitorii sportului sunt așteptați începând de luni (20 mai), până în luna octombrie, să practice…

2 minute ago

Ungaria impune restricţii de circulaţie pentru vehiculele grele de Rusaliile Catolice

În zilele de 19 şi 20 mai, în intervalul orar 6:00 - 22:00, ora locală,…

15 ore ago

HARGHITA: Alternative de obiective și activități turistice, ca urmare a închiderii salinei Praid

Turiștii pot consulta variantele în aplicația Visit Harghita. Turiștii care își petrec sejurul în Harghita…

17 ore ago

Au fost puse în vânzare biletele pentru ultimele meciuri ale României înaintea Campionatului European de fotbal

Naţionala de fotbal a României va disputa două partide de pregătire înaintea participării la Campionatul…

19 ore ago

BRAȘOV: 4 târguri volante, în următoarele două săptămâni

18, 25, 31 mai și 1 iunie sunt zilele în care brașovenii și turiștii sunt…

21 de ore ago

Ziua Culturii Africane, la Faculatea de Medicină din Craiova

Evenimentul le oferă participanţilor ocazia să descopere tradiţiile, muzica, dansurile şi gastronomia specifică ţărilor africane.…

21 de ore ago

This website uses cookies.