Ascultă Radio Vacanța Live

Simulare de dezastru nuclear la Cernavodă: Locuitorii orașului, îndemnați să nu intre în panică

Simulare de dezastru nuclear la Cernavodă: Locuitorii orașului, îndemnați să nu intre în panică

Articol de Andrei Enache, 4 octombrie 2023, 07:39 / actualizat: 4 octombrie 2023, 9:40

Autoritățile organizează, în această săptămână, exerciţiul naţional „Valahia 2023”, prin care se simulează o urgenţă la Centrala Nucleară Cernavodă.

Experții testează capacitatea de intervenţie și reacție rapidă într-o eventuală situaţie de urgenţă.

Exercițiul a început luni și se va încheia joi.

„Au fost stimulate situaţii cu victime pe amplasament, astfel încât să putem urmări modul în care se coordonează răspunsul medical, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, pentru că am realizat în cadrul exerciţiului un scenariu prin care victima se transportă la Bucureşti pentru tratament specializat”, a declarat Petre Min, directorul exerciţiului Valahia 2023, citat de Radio România Actualități.

„Se simulează evacuarea oraşului Cernavodă. În această simulare se reevacuează pe real cele două licee din Cernavodă. Mai mult de atât, se testează componenta de asistenţă internaţională. Se va implementa monitorizare aeriană, monitorizare realizată din elicopter de către echipe din România, Statele Unite, Franţa şi Lituania”, a adăugat Petre Min.

Locuitorii orașului sunt sfătuiți să nu intre în panică.

„În perioada 3-5 octombrie a.c., se desfăşoară exerciţiul naţional privind producerea unei urgenţe nucleare/radiologice Valahia 2023. (…) Scopul principal al acestui exerciţiu este de a verifica şi confirma integrarea planurilor şi procedurilor de răspuns la urgenţe nucleare în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă în conformitate cu Planul Naţional de Răspuns la Situaţii de Urgenţă Nucleară sau Radiologică”, a informat, marţi seară, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

„Prin simularea unei urgenţe nucleare la CNE Cernavodă, vor fi testate capacităţile de intervenţie în situaţii de urgenţă ale tuturor actorilor implicaţi, titular de autorizaţie, autorităţi publice locale şi naţionale, precum şi asistenţa internaţională primită prin intermediul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii, Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre), RANET, precum şi pe baza acordurilor bilaterale încheiate de România”, a adăugat IGSU.

Parteneri din SUA, Norvegia Franţa, Israel, Lituania, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova şi a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică sunt implicaţi în buna desfăşurare a exerciţiului.

„Până la acest moment, peste 250 de pompieri, din 18 judeţe şi Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă sunt angrenaţi în misiunile de răspuns la situaţiile în dinamică, fiind operaţionalizat un Punct Operativ Avansat şi o Baza de Operaţii în localitatea Feteşti şi mijloace din toate regiunile ţării pentru acţiuni de cercetare, decontaminare şi desfăşurare de acţiuni în sprijinul cetăţenilor aflaţi în zonele afectate”, a conchis IGSU.

În ultima zi a exercițiului, se va implementa o strategie de monitorizare a radioactivităţii, prin trimiterea unor echipe pe teren pentru a confirma dacă există zone contaminate. Exerciţiul este coordonat de la baza de operaţii din Feteşti, iar anumite componente se desfăşoară şi la Constanţa, Ciolpani şi Bucureşti.

Salvamont Sibiu: Atenție pe traseele montane!
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 10:16

Salvamont Sibiu: Atenție pe traseele montane!

Primele ninsori și-au făcut deja apariția în zona alpină, la peste 2000 de metri, iar salvatorii montani atrag atenția amatorilor de drumeții...

Salvamont Sibiu: Atenție pe traseele montane!
Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 08:37

Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan

Se circulă în condiții de iarnă pe Transfăgărășan, mai ales în zona alpină. Drumarii brașoveni au intervenit în noaptea de marți spre...

Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan
Muntele Tâmpa, aniversare cu fotografii și concerte
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 07:00

Muntele Tâmpa, aniversare cu fotografii și concerte

Brașovenii și turiștii sunt invitați, în perioada 25-27 septembrie, la o nouă ediție aniversară a bătrânului munte Tâmpa. Evenimentul...

Muntele Tâmpa, aniversare cu fotografii și concerte
Ziua Libertății de Mișcare 2026 – concurs de fotografie lansat de CFR Călători
Știri marți, 22 septembrie 2026, 15:30

Ziua Libertății de Mișcare 2026 – concurs de fotografie lansat de CFR Călători

Călătorii sunt invitați să surprindă în imagini trenurile CFR Călători, peisajele văzute de la fereastra acestora, atmosfera unei...

Ziua Libertății de Mișcare 2026 – concurs de fotografie lansat de CFR Călători
Știri marți, 22 septembrie 2026, 12:30

Panouri informative pentru protejarea biodiversității, în Munții Rodnei

Parcul Național Munții Rodnei face un nou pas concret pentru conservarea patrimoniului său natural: traseele și zonele cheie sunt echipate cu...

Panouri informative pentru protejarea biodiversității, în Munții Rodnei
Știri marți, 22 septembrie 2026, 10:11

Prima ninsoare pe Transfăgărășan

A nins în noaptea de luni spre marți pe Transfăgărășan. Drumarii brașoveni precizează că nu a fost necesară intervenția utilajelor de...

Prima ninsoare pe Transfăgărășan
Știri marți, 22 septembrie 2026, 10:00

REPORTAJ: Trenul de la Gara de Nord până la Aeroportul „Henri Coandă”, mai ieftin decât o cursă cu o mașină de ride-sharing

Aproximativ 30 de minute și câțiva lei. Acesta este bilanțul trenului care leagă Gara de Nord de Aeroportul Internațional „Henri Coandă”,...

REPORTAJ: Trenul de la Gara de Nord până la Aeroportul „Henri Coandă”, mai ieftin decât o cursă cu o mașină de ride-sharing
Știri luni, 21 septembrie 2026, 17:00

Cazinoul Constanța își schimbă programul de vizitare

Începând cu 21 septembrie, Cazinoul poate fi vizitat de miercuri până luni, între orele 10:00 și 18:00, anunță Radio România Constanța....

Cazinoul Constanța își schimbă programul de vizitare