Ascultă Radio Vacanța Live

Sfântul Ştefan, primul martir al Bisericii, prăznuit în a treia zi de Crăciun

Sfântul Ştefan, primul martir al Bisericii, prăznuit în a treia zi de Crăciun
Foto: crestinortodox.ro

Articol de Marian Stoica, 27 decembrie 2025, 09:00 / actualizat: 28 decembrie 2025, 16:06

Sfântul Ştefan a fost un diacon iudeu din Ierusalim, potrivit Noului Testament. Acesta a fost primul martir creştin, condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim.

El a fost unul dintre cei şapte bărbaţi „plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, aleşi de către apostoli pentru a sluji în lăcaşele de cult şi pentru a îndeplini calitatea de diaconi.

Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni şi care au asistat la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul Ştefan a fost numit Arhidiacon.

Sfântul Ştefan, acuzat de blasfemie

Întrucât, în Biserica primară, rolul diaconului era unul mult mai important decât în zilele noastre, Sfântul Ștefan a intrat rapid în atenția fariseilor, care erau nemulțumiți de faptul că el predica public învățăturile lui Iisus. La scurtă vreme după începerea misiunii sale de diacon, el a fost adus în fața Sinedriului, pentru a fi acuzat de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu.

Întrebat de același Caiafa, care îl judecase pe Iisus cum răspunde acuzării, Sfântul Ștefan a ținut o lungă cuvântare, acuzându-i, la rândul său, pe cei ce îi doreau pieirea: „Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53).

Sfântul Ştefan, condamnat la moarte prin lapidare

După ce a fost judecat de Caiafa, Sfântul Ștefan a fost găsit vinovat și a fost condamnat la moarte prin lapidare. După ce a aflat sentința, Sfântul Ștefan le-a spus tuturor celor prezenți: “Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”, potrivit calendarulortodox.ro.

După ce a rostit aceste cuvinte, Sfântul Ștefan a fost scos afară și ucis cu pietre, devenind primul martir care a fost ucis pentru credința sa.

Conform Noului Testament și tradiției creștine, printre cei ce l-au judecat și care au asistat la uciderea lui s-a aflat și Saul, convertit ulterior la creștinism, cel ce avea să devină Sfântul Pavel.

Mormântul Sfântului Ștefan a fost descoperit în anul 415. Din anul 560 osemintele sale s-ar afla împreună cu osemintele arhidiaconului roman Laurentius (d. 258) în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma.

Sfântul Ștefan diaconul este sărbătorit de creștinii romano-catolici, anglicani, reformați, evanghelici și unitarieni pe 26 decembrie, iar de cei ortodocși și greco-catolici pe 27 decembrie.

Cu prilejul acestei sărbători creștine, urăm La Mulți Ani, tuturor celor care poartă acest frumos nume!

Peștera Comarnic se închide pentru vizitare din 2 noiembrie
Știri vineri, 30 octombrie 2026, 16:41

Peștera Comarnic se închide pentru vizitare din 2 noiembrie

Turiștii care doresc să viziteze Peștera Comarnic mai au la dispoziție un singur weekend din acest sezon. Reprezentanții Parcului Național...

Peștera Comarnic se închide pentru vizitare din 2 noiembrie
Vremea se răcește. Ploi în mai multe regiuni și ninsori la altitudini mari
Știri vineri, 30 octombrie 2026, 13:52

Vremea se răcește. Ploi în mai multe regiuni și ninsori la altitudini mari

Meteorologii au emis vineri o informare de intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ şi precipitaţii mai ales sub formă ninsoare şi...

Vremea se răcește. Ploi în mai multe regiuni și ninsori la altitudini mari
BUCUREȘTI: West Side Hallo Fest, amânat din cauza vremii
Știri vineri, 30 octombrie 2026, 11:24

BUCUREȘTI: West Side Hallo Fest, amânat din cauza vremii

West Side Hallo Fest 2026 a fost amânat cu o săptămână, pentru perioada 6–8 noiembrie, a anunțat Primăria Sectorului 6. Evenimentul se va...

BUCUREȘTI: West Side Hallo Fest, amânat din cauza vremii
BUCUREȘTI: Bibliotecă în aer liber, în Piața Matache
Știri vineri, 30 octombrie 2026, 11:17

BUCUREȘTI: Bibliotecă în aer liber, în Piața Matache

Biblioteca în aer liber din Piața Matache se va deschide pe 30 octombrie, de la ora 15.00. Este vorba despre un proiect al Asociației People...

BUCUREȘTI: Bibliotecă în aer liber, în Piața Matache
Știri vineri, 30 octombrie 2026, 10:00

Sarmizegetusa Regia, deschisă turiștilor doar o zi pe săptămână

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei va putea fi vizitată de turişti doar duminica, pe parcursul lunii noiembrie, potrivit...

Sarmizegetusa Regia, deschisă turiștilor doar o zi pe săptămână
Știri vineri, 30 octombrie 2026, 07:00

Ce evenimente au loc în București în weekendul 30 octombrie – 1 noiembrie

Festival de Halloween, competiții de robotică, spectacole de teatru, proiecții de film și tururi ghidate gratuite se numără printre...

Ce evenimente au loc în București în weekendul 30 octombrie – 1 noiembrie
Știri joi, 29 octombrie 2026, 17:00

Zborurile de pe Aeroportul Timișoara vor fi suspendate începând din 2 noiembrie

Zborurile de pe Aeroportul Timișoara vor fi suspendate începând din 2 noiembrie, pentru lucrări de reparații și menținere a standardelor de...

Zborurile de pe Aeroportul Timișoara vor fi suspendate începând din 2 noiembrie
Știri joi, 29 octombrie 2026, 13:38

Bazinul de înot Bacău se închide temporar pentru public

Bazinul de înot Bacău va fi închis temporar pentru public începând de azi, 29 octombrie, de la ora 15:00, pentru desfășurarea Cupei României...

Bazinul de înot Bacău se închide temporar pentru public