Ascultă Radio Vacanța Live

Seminarul academic internaţional „Penser l’Europe”, pe 28 și 29 septembrie

Seminarul academic internaţional „Penser l’Europe”, pe 28 și 29 septembrie

Articol de Andrei Enache, 25 septembrie 2023, 21:16

Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, sub egida Academiei Române, organizează în perioada 28-29 septembrie 2023, cea de a XX-a ediţie a Seminarului academic internaţional „Penser l’Europe”, a cărui temă este „A gândi Europa – a gândi lumea”.

Evenimentul, desfăşurat în limbile franceză şi engleză, va avea loc în Aula Academiei Române şi este organizat în colaborare cu Institutul Franţei – Academia de Ştiinţe Morale şi Politice, Institutul Francez de Relaţii Internaţionale, Academia Regală de Ştiinţe Economice şi Financiare – Institutul Spaniei şi Academia Română.

Întâlnire devenită tradiţională în mediul academic european, seminarul „Penser l’Europe” va reuni şi în acest an, asemenea ediţiilor precedente, personalităţi ale lumii academice, preşedinţi de academii, oameni de ştiinţă şi din sfera culturii umaniste din România şi din întreaga lume, oameni politici, reprezentanţi ai bisericii.

După ce în anii anteriori au fost abordate teme privitoare doar la Uniunea Europeană, participanţii au decis ca la ediţia cu numărul 20 să-şi îndrepte atenţia asupra situaţiei globale, lărgind orizontul european. Tema „Penser l’Europe – Penser le monde / A gândi Europa – a gândi lumea” a fost aleasă având în vedere evoluţia geopoliticii globale contemporane şi consecinţele considerabile asupra viitorului Uniunii Europene. Discuţiile din cadrul celor cinci sesiuni ale Seminarului se vor circusmcrie următoarelor subiecte: „Modelul Uniunii Europene de-a lungul istoriei sale”, „Problemele Uniunii Europene la nivel mondial”, „Uniunea Europeană, protagonistă a biopoliticii actuale”, „Prezentarea volumului „Regards distancies sur le monde actuel”, de Thiery de Montbrial, şi conceptul de complexitate”, „Economia umanistă – un viitor foarte îndepărtat?”.

„Aflându-ne în epicentrul unui amplu proces de resetare a întregii ordini mondiale, nu mai este un secret pentru nimeni că lumea în care trăim şi-a atins limitele, fiind din ce în ce mai puţin capabilă şi căutând soluţii noi pentru problemele mileniului al treilea”, declară organizatorii seminarului.

Spaţiu al dezbaterii ştiinţifice autentice, multidisciplinare, de tip academic, seminarul „Penser l’Europe” a demonstrat încă de la prima sa ediţie, din 2002, că poate exista cu succes un dialog multicultural. Iniţiatorii seminarului – Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Academia Română, Institutul Francez de Relaţii Internaţionale şi Academia Regală de Ştiinţe Economice şi Financiare din Spania – consideră că, în redobândirea locului Europei la masa puterilor globale, cultura joacă un rol major şi că, până la cristalizarea unei reale culturi europene, culturile naţionale sunt singurele care au cu adevărat posibilitatea să confere Uniunii Europene identitate şi relevanţă în lume.

Din străinătate, onorează cu participarea Thierry de Montbrial, fondator şi preşedinte al Institutului Francez de Relaţii Internaţionale, Jaime Gil Aluja, preşedinte al Academiei Regale de Ştiinţe Economice şi Financiare – Institutul Spaniei, Jean-Jacques Askenasy, medic neurolog şi cercetător în domeniul neuroştiinţei din Israel, Michael Metzeltin, profesor emerit al Universităţii din Viena, Mohamed Laichoubi, fost ministru şi ambasador al Algeriei, Gisele Vanhese, profesor emerit al Universităţii din Calabria, Joachim Gironella Coll, doctor în medicină, membru al Academiei Regale a Doctorilor din Spania, Radivoje Konstantinovic, filolog, profesor la Universitatea din Belgrad, Slobodan Grubačić, profesor emerit, membru al Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Arte, Simeon Anguelov, membru al Academiei Bulgare de Ştiinţe, Serge Fauchereau, scriitor şi eseist – Franţa, Virgil Tănase, scriitor, eseist, dramaturg – Franţa, Piotr Mazurkiewicz, specialist în ştiinţe politice – Universitatea din Varşovia, Polonia.

Dintre membrii Academiei Române, vor fi prezenţi Ioan-Aurel Pop, istoric, preşedintele Academiei Române, Maya Simionescu, biolog, preşedinte al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Marius Andruh, chimist, vicepreşedinte al Academiei Române, Nicolae-Victor Zamfir, fizician, vicepreşedinte al Academiei Române, Ioan Dumitrache, automatician, secretar general al Academiei Române, Monseniorul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti al Bisericii Romano-Catolice, Wilhelm Dancă, teolog şi filosof, profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universităţii din Bucureşti, Daniel Dăianu, economist, preşedinte al Societăţii Române de Economie, Valeriu Ioan-Franc, economist, director general adjunct al Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”, Mircia Dumitrescu, grafician, pictor şi sculptor, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Mircea Martin, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor, Florin Gheorghe Filip, inginer, Ileana Mânduţeanu, biofizician, director adjunct al Institutului de biologie şi patologie celulară „Nicolae Simionescu”, Dumitru Murariu, biolog, director al Institutului de Biologie al Academiei Române, Lucia-Doina Popov, biochimist, Gheorghe Chivu, lingvist şi filolog, membru al Uniunii Scriitorilor.

Se alătură acestui demers profesor Emil Constantinescu, fost preşedinte al României, Petre Roman, fost prim-ministru al României, Florin Georgescu, Prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României, Mireille Rădoi, director al Bibliotecii Centrale Universitare, Ioan Cristescu, director al Muzeului Naţional al Literaturii Române, Oana Soare, filolog, Institutul „George Călinescu” al Academiei Romane, Cristina Popescu, director general al Romfilatelia.

Programul integral al seminarului „Penser l’Europe” este disponibil pe site-ul Academiei Române.

Târg de toamnă la Muzeul Național al Țăranului Român, între 25 și 27 septembrie
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 14:00

Târg de toamnă la Muzeul Național al Țăranului Român, între 25 și 27 septembrie

Un târg de toamnă va avea loc, în perioada 25-27 septembrie 2026, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român din...

Târg de toamnă la Muzeul Național al Țăranului Român, între 25 și 27 septembrie
Muzeul de Artă Braşov, închis temporar
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 11:00

Muzeul de Artă Braşov, închis temporar

Muzeul de Artă Braşov este închis în aceste zile pentru ca muzeografii şi artiştii să pregătească primele activităţi din această toamnă....

Muzeul de Artă Braşov, închis temporar
Salvamont Sibiu: Atenție pe traseele montane!
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 10:16

Salvamont Sibiu: Atenție pe traseele montane!

Primele ninsori și-au făcut deja apariția în zona alpină, la peste 2000 de metri, iar salvatorii montani atrag atenția amatorilor de drumeții...

Salvamont Sibiu: Atenție pe traseele montane!
Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 08:37

Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan

Se circulă în condiții de iarnă pe Transfăgărășan, mai ales în zona alpină. Drumarii brașoveni au intervenit în noaptea de marți spre...

Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 07:00

Muntele Tâmpa, aniversare cu fotografii și concerte

Brașovenii și turiștii sunt invitați, în perioada 25-27 septembrie, la o nouă ediție aniversară a bătrânului munte Tâmpa. Evenimentul...

Muntele Tâmpa, aniversare cu fotografii și concerte
Știri marți, 22 septembrie 2026, 15:30

Ziua Libertății de Mișcare 2026 – concurs de fotografie lansat de CFR Călători

Călătorii sunt invitați să surprindă în imagini trenurile CFR Călători, peisajele văzute de la fereastra acestora, atmosfera unei...

Ziua Libertății de Mișcare 2026 – concurs de fotografie lansat de CFR Călători
Știri marți, 22 septembrie 2026, 12:30

Panouri informative pentru protejarea biodiversității, în Munții Rodnei

Parcul Național Munții Rodnei face un nou pas concret pentru conservarea patrimoniului său natural: traseele și zonele cheie sunt echipate cu...

Panouri informative pentru protejarea biodiversității, în Munții Rodnei
Știri marți, 22 septembrie 2026, 10:11

Prima ninsoare pe Transfăgărășan

A nins în noaptea de luni spre marți pe Transfăgărășan. Drumarii brașoveni precizează că nu a fost necesară intervenția utilajelor de...

Prima ninsoare pe Transfăgărășan