Știri

Se refac traseele turistice din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei

Published by
AP

Rangerii intervin pentru îndepărtarea pericolelor de pe traseele de munte.

Temperaturile primăvăratice din această perioadă atrag drumeți pe traseele montane din apropierea staţiunii Băile Herculane.

Pentru siguranţa turiştilor, rangerii Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei au început o actiune de curăţare şi refacere a acestor trasee, relatează Radio România Reșița.

“La sfârșitul anului trecut, colegii mei au constatat, pe mai multe trasee, anumite nereguli, și atunci, le luăm așa, încet, să le rezolvăm. Au fost acțiuni de degajare a doborâturilor înspre Poiana cu peri, înspre Cracul Arendaşu, în zona Cheilor Ţăsnei, în zona Cheilor Tâmnei. Urmează, în perioada următoare, să desfășurăm acţiuni și în zona Cascadei Cociului și, încet încet, acolo unde mai primim semnalări că sunt probleme, vom interveni”, a spus Mariana Păsărin, reprezentantă a Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei.

„De asemenea, voiam să amintesc că pe Cheile Ţăsnei vom reface, pentru că multe dintre punți nu mai sunt, sau au fost deteriorate de apă, vom reface acele punți, și colegii noștri vor lua măsurătorile să vedem exact ce dimensiuni trebuie să aibe aceste punţi și ce metode de punte să alegem pentru că am vrea să facem unele care să fie mai trainice și să nu fie nevoie să le înlocuim chiar foarte des, pentru că atunci când este primăvară și apele se umflă, sunt porțiuni unde este greu de trecut.

În perioadele de secetă se poate trece foarte ușor, pe pietre, dar când este râul mare într-adevăr, este nevoie de aceste punţi, de aceea am trimis colegii să măsoare, să vadă exact, și în zonele acelea dorim, anul acesta, să realizăm aceste punţi de trecere pentru a fi mai ușor și în perioada când râul este umflat.

Spre Cascada vânturătoare avem în vedere, cumva, o refacere a potecii sau o consolidare. Încă ne gândim la ce metodă să adoptăm. Am mai folosit noi o metodă, în Cheile Feregari, cu folosirea unor scânduri și crearea ca niște trepte.

Trebuie văzut exact ce soluție se pretează și aici pentru că solul este mai stâncos și sunt și multe rădăcini dar, chiar avem în vedere și acest traseu anul acesta”, a adăugat Mariana Păsărin pentru Radio România Reșița.

Recent Posts

Seară de romanțe, sâmbătă, la Opera Brașov

În programul spectacolului oferit de Opera Brașov sâmbătă seara: „Aș vrea iar anii tinereții”, „Să-mi…

o oră ago

Ziua Mondială a Biodiversității va fi marcată la Grădina Zoologică din Brașov

În fiecare an, ziua de 22 mai marchează ”Ziua Mondială a Biodiversității”, anunță Radio România…

3 ore ago

Caransebeș Poker Run- motoare, muzică și o cauză nobilă

În parcarea Concordia Caransebeș, în perioada 24 - 26 mai veți avea parte de două…

4 ore ago

Bucharest Bonsai Show, în luna iunie

Peste 80 de bonsai, dar și workshopuri interactive vă așteaptă în perioada 14 - 16…

6 ore ago

Programul estival Litoralul pentru toți 2024: Tarife de 35 de lei pe noapte

Programul „Litoralul pentru toți” începe în 31 mai. Preţurile pentru o noapte de cazare în…

7 ore ago

Public tânăr din Bucureşti şi din ţară, dar şi turişti străini, la Noaptea Muzeelor

Mii de vizitatori, în special tineri şi turişti, au participat, sâmbătă, în Bucureşti, la cea…

9 ore ago

This website uses cookies.