Ascultă Radio Vacanța Live

Restricţii de trafic pentru camioane în contexul caniculei

Restricţii de trafic pentru camioane în contexul caniculei
Foto: Facebook/IGPR

Articol de Andrei Enache, 24 iulie 2023, 14:59 / actualizat: 24 iulie 2023, 17:55

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere atrage atenția, luni, că se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele grele pe sectoarele de drum naţional, drumuri expres şi autostrăzi din judeţele afectate de caniculă.

Potrivit CNAIR, marţi şi miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum naţional, drumuri expres şi autostrăzi din judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Arad, Timiş, Caras-Severin, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi.

Restricţiile sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de meteorologi.

Marţi, va fi Cod roşu de temperaturi extreme, disconfort termic deosebit de accentuat, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti. În aceste zone, se vor înregistra temperaturi maxime extreme de 40…42 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Miercuri, va fi Cod galben – val de căldură şi disconfort termic ridicat în judeţele Botoşani, Iaşi, Neamţ, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău şi zona de litoral a judeţelor Tulcea şi Constanţa.

”Miercuri (26 iulie), valul de căldură şi canicula vor persista în jumătatea de sud-est a ţării. În nordul Olteniei şi al Moldovei, sudul şi estul Transilvaniei şi pe litoral disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade”, a mai transmis ANM.

Tot miercuri, va fi în vigoare un Cod portocaliu – val de căldură persistent, caniculă şi disconfort termic accentuat, în judeţele Vaslui, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Dolj şi în zona continentală a judeţului Tulcea.

Astfel, în sudul Olteniei, nordul Munteniei, nord-vestul Dobrogei şi în centrul şi sud-vestul Moldovei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…39 de grade, astfel că disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, vestul judeţului Constanţa şi în municipiul Bucureşti, miercuri va fi Cod roşu – temperaturi extreme, disconfort termic deosebit de accentuat. Aici se vor înregistra temperaturi maxime extreme de 40…42 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru zona municipiului Bucureşti. De luni, de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră, vremea va deveni caniculară, cu disconfortul termic în creştere şi un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, trecător cu unele înnorări după-amiaza. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18…21 de grade.

De marţi dimineaţă până miercuri, la ora 22:00, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, disconfortul termic deosebit de accentuat, iar indicele temperaturăumezeală (ITU) va depăşi cu mult pragul critic de 80 de unităţi. Vor fi maxime în jurul a 40 de grade şi minime de 20…24 de grade. Cerul va fi mai mult senin, însă mai ales seara zilei de miercuri (26 iulie), instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi ploi de scurtă durată.

FOTO: IGPR

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca se deschide cu un concert Smiley
Știri miercuri, 11 noiembrie 2026, 17:00

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca se deschide cu un concert Smiley

Cu mai puțin de două săptămâni înainte de deschidere, pregătirile pentru Târgul ,,Planeta Crăciun’’ din Cluj-Napoca sunt în plină...

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca se deschide cu un concert Smiley
Municipiul Târgu Mureș dă startul sărbătorilor de iarnă
Știri miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:00

Municipiul Târgu Mureș dă startul sărbătorilor de iarnă

Municipiul Târgu Mureș dă startul sărbătorilor de iarnă. Șirul de evenimente începe pe 27 noiembrie, odată cu deschiderea oficială a...

Municipiul Târgu Mureș dă startul sărbătorilor de iarnă
Centrul Balnear din Târgu Ocna, preluat de Institutul Național de Balneologie
Știri marți, 10 noiembrie 2026, 18:30

Centrul Balnear din Târgu Ocna, preluat de Institutul Național de Balneologie

Centrul Balnear din Târgu Ocna a fost predat oficial Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie. Actele de...

Centrul Balnear din Târgu Ocna, preluat de Institutul Național de Balneologie
Comori bibliofile dedicate Dobrogei, reunite într-o expoziție aniversară la Biblioteca Județeană Constanța | AUDIO
Știri marți, 10 noiembrie 2026, 14:00

Comori bibliofile dedicate Dobrogei, reunite într-o expoziție aniversară la Biblioteca Județeană Constanța | AUDIO

Cu doar câteva zile înainte de 14 noiembrie, când celebrăm Ziua Dobrogei, Departamentul Colecții Speciale și Cărți Rare din cadrul...

Comori bibliofile dedicate Dobrogei, reunite într-o expoziție aniversară la Biblioteca Județeană Constanța | AUDIO
Știri marți, 10 noiembrie 2026, 09:00

Posibile ninsori de sărbători!

De sărbători este posibil să avem zăpadă în toată țara, nu doar în zona de munte. Stratul de zăpadă ar putea să fie prezent și în...

Posibile ninsori de sărbători!
Știri luni, 9 noiembrie 2026, 15:30

MAE: Atenţionare de călătorie în Suedia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Suediei...

MAE: Atenţionare de călătorie în Suedia
Știri luni, 9 noiembrie 2026, 12:30

Art Safari București: 200 de opere de patrimoniu în expoziția „Război și pace”

Art Safari București expune 200 de opere de patrimoniu în expoziția „Război și pace”. Ce exponate pot fi admirate Aproximativ 200 de...

Art Safari București: 200 de opere de patrimoniu în expoziția „Război și pace”
Știri luni, 9 noiembrie 2026, 11:00

Zilele Culturii Sârbe 2026, la Timișoara

Cea de-a XXI-a ediție a Zilelor Culturii Sârbe are loc în această perioadă la Timișoara. Manifestarea promovează tradițiile și valorile...

Zilele Culturii Sârbe 2026, la Timișoara