Atelierul online va beneficia de coordonarea de specialitate asigurată de dr. psiholog Roxana Postolică. În colaborare cu Institutul Regional...
În vârstă de 46 de ani, olandezul este un nume de referință în fenomenul muzicii electronice, atât ca DJ, cât şi ca producător. Invitat...
O instalaţie de lumini reprezentând o colonie de licurici va fi expusă în luna septembrie în parcul central din Sfântu Gheorghe, sub...
Meteorologii au emis noi atenționări de vreme la extreme. Marţi, valul de căldură va persista în nord-vestul, sudul, estul şi local în...
Cetatea va fi animată, timp de trei zile de numeroase evenimente. Festivalul Medieval al Cetății Severinului, ajuns la a VII-a ediție, va...
Aproape cinci mii de turiști au beneficiat, în această săptămână, de consultații medicale gratuite în specialitățile dermatologie,...
Spitalul Victor Babeş a informat Direcţia de Sănătate Publică, raportarea fiind transmisă Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al...
Deşi răcirea vremii fusese prognozată în regiune de meteorologi, ninsoarea de august i-a luat prin surprindere pe locuitori. Un strat de...
În staţiunea Băile Herculane continuă cea de-a 7-a ediţie a Festivalului de film din Banatul Montan. Evenimentul este organizat în...
Au fost scurgeri minore de combustibil din rezervorul autocisternei. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române...
Oamenii sunt blocați atât în Regatul Unit, cât și în străinătate, după ce National Air Traffic Services a limitat numărul...
8 dintre răniți au fost transportați la spital. 15 persoane fost rănite după ce un autocar a fost implicat, luni seara, într-un accident...
În Peninsulă, există pericolul izbucnirii de incendii. În schimb, în Slovenia este cod roşu de ploi torenţiale şi inundaţii. Ministerul...
După o vară care a stat sub semnul teatrului, cu cele 7 săptămâni dedicate Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului, a venit timpul...
După spitalizare, pacienta a fost externată, iar starea ei de sănătate este bună. Locuitorii municipiului Galaţi au fost informați de de...
Proiectul bancnotelor de zero euro a apărut în Franța în anul 2015 și urmărește promovarea unor branduri de interes național. Muzeul...
Biblioteca din Barcelona, specializată în literatura latino-americană, a fost desemnată drept cea mai bună bibliotecă publică din lume....
Pe 27 august, 2.100 de cicliști au luat startul la competiția L’Étape România by Tour de France, ce a luat startul din zona Palatului...
Satul a fost construit de câțiva locuitori din comuna Roma, care aveau terenuri în zonă și s-au stabilit pe deal. Aproape 200 de locuitori...
Garaj30, cel mai recent proiect al Muzeului de Pânze şi Poveşti de la Mândra, județul Brașov, a fost inaugurat weekendul trecut. Spaţiul...
Mii de spectatori au asistat, duminică seara, la Gala Salbek Opera Festival de la Arad. Evenimentul din Piața Primăriei a încheiat prima...
Amatorii de alergare montană au avut parte de distracţia lor preferată la Scorilo Sky Race 2023 – o competiţie a prieteniei şi a bunei...
Vizitatorii vor putea să descopere o lume neștiută a spațiului rural. Rețeaua Națională a Muzeelor din România organizează în primul...
Una dintre cele mai importante cule din Gorj, Cula Cioabă - Chințescu, din satul Șiacu, comuna Slivilești, va intra...
Măsura este impusă pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile, cu pierderea stabilităţii straturilor rutiere. Circulaţia...
În această vară, sezonul estival a fost unul atipic, cu o scădere a numărului de turiști chiar în vârf de sezon. Este un indiciu care ne...
În aproape toată țara va fi COD PORTOCALIU astăzi, de vreme deosebit de călduroasă, cu temperaturi de 37…39 de grade și disconfort...
Se va interveni la structura podului care nu a mai trecut prin reparaţii majore în ultimele decenii. Timp de patru nopți, maşinile nu vor...
Începând de marţi, valul de căldură se va retrage. Capitala şi 29 de judeţe se vor afla, luni, sub Cod portocaliu de caniculă şi...
4 trenuri de călători au fost oprite în staţiile limitrofe. Traficul feroviar a fost blocat temporar, duminică seara, pe raza staţiei...
Înmulțite peste măsură, rozătoarele îi deranjează atât pe localnici, cât şi pe turişti. Autorităţile capitalei italiene sunt în...
Salvamontiştii au transportat trupul neînsufllețiti spre Piatra Arsă. Un turist a murit în Bucegi, duminică, după ce a căzut în gol o...
În cea de-a treia seară, spectatorii s-au bucurat de momente speciale. În ultima seară a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia -...
Urmare a dezastrului de la Crevedia, unde explozii consecutive produse la o stație GPL care funcționa ilegal au ucis două persoane și au rănit...
Zeci de mii de persoane au participat, în primele două zile, la CODRU Festival, de lângă Timișoara. Primul festival verde din țară...
O tradiție de câteva sute de ani a fost reluată în comuna Săvârșin din județul Arad, așa încât turiștii se vor bucura anul viitor de...
Festivalul Ivan Patzaichin, unul dintre evenimentele organizate în memoria lui Ivan Patzaichin și a dragostei sale nemărginite pentru Tulcea și...
Trei spectacole de teatru independent sunt programate duminică seară, în Grădina Tomis, din Parcul Arheologic, în cadrul Festivalului...
Danemarca, Belgia, Portugalia şi Grecia sunt printre cele mai ieftine destinaţii externe de toamnă. Luna septembrie va aduce bilete de avion...
Meteorologii au emis noi atenționări privind valul de căldură în intensificare și extindere. Luni, în aproape toată țara va fi COD...
Cele mai fredonate cântece românești se aud, zi de zi, pe Radio Vacanța Nostalgia! După noapte, vine zi Cât ai vrea în loc s-o...
Autoritățile fac apel către donatori pentru a sprijini efortul medicilor care îngrijesc victimele exploziilor de la Crevedia. Mai multe...
Un om a murit și 57 au fost răniți în cele două explozii care s-au produs, sâmbătă seară, într-o stație GPL fără autorizație din...
Cercetători şi entuziaşti au lansat, sâmbătă, cea mai amplă vânătoare a monstrului scoţian din Loch Ness, relatează Agerpres, citând...
Doi oameni au murit și 56 au fost răniți, potrivit unui bilanț actualizat peste noapte. Un deces a fost confirmat. Zeci de pompieri care...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis averizări meteorologice de Cod galben şi Cod portocaliu de căldură și disconfort termic...
Victima va fi transportată terestru până în zona Cabanei Fântânele, unde va fi preluată de un elicopter SMURD. Salvamontiştii din Neamţ...
Ultimul festival major de muzică al verii vă aşteaptă inclusiv duminică, cu un line-up de top şi activităţi pentru toate gusturile. În...