Jurnal de voluntar INVICTUS • Mai puternici decât durerea

Articol de Andrei Enache, 25 iunie 2025, 22:09 / actualizat: 26 iunie 2025, 15:21

La sfârșitul lunii mai, jurnalista Iulia Opran a călătorit la Bistrița pentru a participa la Semimaratonul Eroilor Invictus – nu pentru podium, ci pentru a fi alături de militarii care definesc curajul. A fost o experiență marcată de admirație profundă pentru acești oameni care nu se plâng niciodată și care continuă să lupte chiar și după ce războiul pare că s-a încheiat.

La eveniment au fost prezenți militari Invictus din România, dar și din alte țări: Danemarca, Georgia, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Marea Britanie și Ucraina. Întâlnirea cu aceștia a fost o lecție de viață – despre patriotism, durere, recuperare, voință și demnitate.

Militarii români din echipa Invictus au povestit despre carierele lor începute de timpuriu, despre misiunile în teatre de operații și despre lupta interioară din perioada recuperării după răni sau traume. În ciuda tuturor greutăților, au rămas puternici, sensibili și profund atașați de România.

Evenimentul de la Bistrița a fost completat de momente culturale și solemne – vizite în oraș, intonarea imnului și înmânarea diplomelor.

Într-o filă de jurnal online, Iulia Opran își exprimă respectul și recunoștința față de acești oameni exemplari și anunță cu emoție următoarea întâlnire cu ei, pe 26 iunie, de Ziua Drapelului, când tricolorul de 100 de metri va fi desfășurat pe Vârful Omu.

„La sfârșitul lunii mai am traversat țara ca să ajung la Bistrița. Și, ca de fiecare dată când merg prin țară, mă uimește frumusețea ei! Da, este frumoasă! Este specială!

La Bistrița am fost la Semimaratonul Eroilor Invictus! Nu m-am dus să câștig vreun loc pe podium deși, trebuie să recunosc că mi-ar fi plăcut. La Bistrița am fost ca să câștig clipe petrecute alături de ei, militarii Invictus. Ei sunt oamenii aceia care nu se plâng niciodată, sunt oamenii aceia care-și găsesc putere să meargă mai departe chiar și atunci când noi, ceilalți, am fi crezut că totul s-a sfârșit!

A fost un drum lung dar între prieteni contează călătoria, astfel timpul se transformă în amintiri.

M-am cazat la un hotel despre care nu știam prea multe (l-am ales pe criterii de cunoscut zona, de apropiere de eveniment). Dimineață, la cafea, am întâlnit câteva figuri cunoscute. Eram absolut convinsă că am mai participat la alergări împreună. Ba chiar credeam că sunt români de-ai mei. Doar puțin mi-a trebuit să înțeleg că erau militari Invictus din țările participante.
Danemarca, Georgia, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Marea Britanie ‭ ‬și Ucraina.

De vorbă cu militarii Invictus Echipa României:

Cariere militare transmise din generație în generație, cu sentimentul de patriotism în sânge, cu niște inimi mari, foarte mari, în care pot cuprinde toți cei 238 de mii de km pătrați ai României lor.
Au început pregătirea, instrucția, un termen mult mai potrivit vieții cazone, când alții de aceeași vârstă încă își căutau drumul în viață. Dar, din spusele lor, nu au niciun regret. Apoi au plecat în misiuni departe de casă. Cu gândul la familie, la cei care te iubesc necondiționat. Și te susțin în aceeași măsură.

Să nu vă imaginați că viața într-un teatru de operații este ușoară. Cu atât mai grea și complicată este recuperarea de care au avut nevoie în urma accidentelor suferite. Dar nu au renunțat! Au mers mai departe strângând din dinți. Și au reușit!
Au luptat chiar și pe timp de pace, dar atunci au luptat cu durerea, cu neputința, cu psihicul. Și au învins din nou!

Povestesc mereu cu ei câte-n lună și-n stele. Și nu se plâng niciodată!
Ba, mai mult, nu sunt doar foarte puternici ci sunt și foarte sensibili. Vorbesc atât de frumos despre țara lor! Cum să nu-i iubești? Cum să nu simți ca pe o datorie să le spui și celorlalți povestea lor, a celor Mai Puternici Oameni de pe Pământ!
Domnilor, aveți toată admirația și prețuirea mea! 🙏❤️

La Bistrița am avut parte de o incursiune în istoria orașului, de vizite în Turnul cu ceas al Bisericii Evanghelice, de povestea “rivalității” dintre Bistrița și Sibiu în ceea ce privește înălțimea turnurilor din orașele menționate, de momente solemne când militarii Invictus au primit diplome de apreciere din partea oficialităților locale, de fiori la intonarea imnului dinaintea concursului. Toate au rămas în inima mea.
Fotografiile de mai jos ilustrează bucuria mea de a fi fost parte din această poveste. Eu, un rând dintr-un paragraf.

În prima fotografie sunt mare parte dintre militarii Invictus Echipa României, cât și din țările invitate.
În fotografiile doi și trei, gânduri a doi dintre militarii străini, un englez și un polonez. Englezul, Conrad Goss, o legendă și o forță pentru perseverența sa, m-a emoționat profund când am schimbat câteva cuvinte înainte de plecarea către casă!

Sacrificiu și curaj! Ei, militarii Invictus!

Acum mă pregătesc să îi reîntâlnesc joi, 26 iunie, de Ziua Drapelului, când Invictus România va desfășura tricolorul de 100 de metri, pe Vârful Omu din Munții Bucegi!

Invictus, mereu în inima mea!
Mă înclin, domnilor!

Pe voi, prietenii mei, vă invit să le aflați povestea accesând invictusromania.ro, să îi susțineți și să îi prețuiți! Le datorăm foarte multe!” • Iulia Opran, jurnalist Radio România Internațional