Expoziție de piese prelucrate din os, la Muzeul Banatului Montan Reșița | FOTO
Articol de Valentina Adam, 16 august 2023, 08:00
Așezarea neolitică de la Gornea – Căunița de Sus este situată în județul Caraș-Severin, pe malul Dunării. A fost locuită în perioada 5500-4500 î.Hr. de către o comunitate de agricultori și crescători de animale.
Materialul prelucrat din os descoperit în cadrul așezărilor preistorice ne poate oferi informații despre activitățile interne ale comunităților preistorice ce au locuit aici, dar în același timp și despre activitățile din afara așezării.
Sunt expuse 10 astfel de piese prelucrate din os:
1 – 3. Spatule – obținute din peretele unor oase lungi provenite de la animale de talie mare (bovinăsau cerb), sunt unelte care erau cel mai frecvent utilizate în curățarea și prelucrarea pieilor de animal;
4 – 6. Străpungătoare – sunt de asemenea obținute din oase lungi ale unor animale de talie mare și erau folosite frecvent în prelucrarea pieilor de animal;
7. Pandantiv – obținut dintr-un canin de urs, perforat la rădăcină;
8. Piesă vestimentară – obținut din peretele unui os lung al unui animal de talie mare, cu o formă dreptunghiulară și margini arcuite, perforată la extremități pentru a fi folosită ca piesă aplicată pevestimentație;
9. Obiect din os – provenit de la un animal de talie mare (bovină sau cerb), prezintă crestăturiromboidale, fiind o piesă folosită cel mai probabil ca și instrument de realizare a alveolelor pesuprafața vaselor ceramice;
10. Brăzdar de plug – executat dintr-o ramură lungă de corn de cerb, la un capăt secţionat oblic,celălalt cu o perforaţie; corn cioplit, netezit şi lustruit prin folosirea în agricultură.
Prezența ornamentelor vestimentare și personale din os și dinți arată o latură aparte a modului de viață neolitic, și anume dorința de împodobire a trupului și implicit de îmbunătățire al aspectului general al persoanei.
Se pare că locuitorii preistorici de la Gornea foloseau dinți și oase lungi pentru fabricarea ornamentelor personale. Pandantivele și piesele vestimentare ar fi putut avea mai multe funcții, cu excepția celei estetice.Putem considera faptul că aceste ornamente corporale transmiteau mesaje și ar fi exprimat identitatea socială și prestigiul persoanei care le purta în cadrul comunității.
Alegerea materiei prime (dinții de la mamifere sălbatice) și modul de achiziție al acesteia (vânătoarea), puteau îndeplini o funcție simbolică, care confereaun oarecare prestigiu și ar fi funcționat ca un trofeu al persoanei care a purtat acest tip de artefacte.
De asemenea, este destul de tentant să presupunem că aceste podoabe puteau reprezenta o legătură între indiviziși lumea naturală și puteau fi folosite metonimic de purtătorii ornamentului ca să fie asociați cu calitățile animalului de la care provine materia primă.
***
Cercetările arheologice ale așezărilor neo-eneolitice de pe teritoriul țării noastre (dar și cele din alte țări) au evidențiat faptul că în ansamblul de activități ale omului preistoric se regăsește și meșteșugul prelucrării osului și cornului.
Încă de când omul a simțit nevoia făuririi de unelte, materia primă de origine animală a reprezentat una dintre cele mai la îndemână pentru confecționarea de unelte, podoabe, arme și alte tipuri de obiecte de uz curent. Este cunoscut faptul că oamenii din comunitățile preistorice exploatau pe cât posibil orice sursă de materie primă, astfel că o largă varietate de materii prime de origine animală provenea de la resturile osteologice colectate în urma consumării carcaselor de carne (oase și dinți). De asemenea, materia primă animală mai era obținută și prin colectarea în mod special pentru prelucrare, prin activități de „cules” a coarnelor de cervide căzute în mod natural.
Foto Muzeul Banatului Montan Reșița
