Ascultă Radio Vacanța Live

Festivalul D-butan-T se întoarce la Constanța cu ediția a VIII-a, Debut în coregrafie

Festivalul D-butan-T se întoarce la Constanța cu ediția a VIII-a, Debut în coregrafie

Articol de Radio Vacanța, 2 octombrie 2023, 10:52 / actualizat: 3 octombrie 2023, 8:57

În fiecare an, în cadrul festivalului, este abordat câte un alt domeniu al artelor spectacolului, respectiv actorie, regie, dramaturgie, coregrafie și scenografie. Ediția de anul acesta se adresează pentru a doua oară coregrafiei.

Organizatorii celei de VIII-a ediții a Festivalului-Concurs D-butan-T sunt Teatrul de Stat Constanța (TSC) și Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sf. Gheorghe, iar de câțiva ani, deja în mod tradițional, prima parte se desfășoară la Constanța, iar cea de-a doua, la Sfântu Gheorghe.

DbutanT este un produs cultural conceput să funcţioneze ca un motor de căutare a artiştilor aflaţi la început de drum, alături de care merită să rişti. Este singurul festival din țară, dedicat tinerilor proaspăt absolveți de artă teatrală, care oferă șanse reale de angajare sau de colaborare în proiecte de amploare. Încă de la prima ediție, D-butan-T a funcționat ca o rampă de lansare a tinerelor talente din domeniul artelor teatrale, de la regizori și actori, la coregrafi, scenografi și dramaturgi.

În fiecare an D-butan-T vizează o altă categorie de debutanți în domeniul teatrului.

Anul trecut, a fost o ediție dedicată debutului scenografic, în 2021 – debutului în regie și dramaturgie. În 2020 – primul an în care Teatrul de Stat Constanța a devenit coproducător al acestui important festival, alături de teatrul care l-a inițiat – Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sf. Gheorghe – ediția a fost dedicată debutului în actorie.

Anul acesta, prima etapă a Festivalului-Concurs D-butan-T se va desfășura în perioada 3-6 octombrie în Constanța, iar cea de-a doua, în perioada 16 – 22 octombrie în Sf. Gheorghe. Spectacolele, selecționate de un juriu profesionist a cărui președintă este Vava Ștefănescu, vor fi jucate atât pe scena Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, cât și pe scena Sălii Studio a Teatrului de Stat Constanța.

Participanții selectați pentru competiția din acest an și spectacolele care vor fi prezentate sunt următoarele:

  1. Anca Stoica – Pe aici se evadează… Alergați?! – 3 octombrie, ora 19:00
    Anca Stoica (1999) este performer și coregraf emergent, interesată de implicațiile sociale ale artei, al cărui limbaj se axează pe corpul grotesc, visceral și de scoaterea acestuia din contextul obișnuit. Spectacolul „Pe aici se evadează… Alergați?!” e bazat pe ideea unui iad personal, un univers al coșmarului, aflat la limita dintre normal și patologic.
  2. Sergiu Diță – MANual – 4 octombrie, ora 19:00
    Sergiu Diță (1999) este performer și coregraf emergent și activează în zona independentă. Împreună cu Anca Stoica activează ca duo artistic sub numele Platforma 13. MANual este un atac asupra reprezentării masculinității. Spectacolul este configurat prin tehnica manifest-colaj-recitativ.
  3. Alice Veliche si Alexandru Radu – Red Line – 5 octombrie, ora 12:00
    Alice Veliche, coregraf independent – cea mai mare împlinire a ei este realizarea coregrafiei pentru cea de-a 30-a ediție a Galei UNITER. Alexandru Radu, coregraf independent – spectacolele pe care le-a realizat aparțin unor abordări coregrafice cât mai diferite. „Red Line” – Exagerare, abuz, necumpătare, abundență, desfrâu, preaplin, excedent, extremism, prodigalitate, redundanță, sațietate, suplement, supraabundență, surplus.
  4. Ioana Silvana Neda – Frida Kahlo – 5 octombrie, ora 19:00
    Ioana Silvana Neda este o tânără artistă în vârstă de 21 de ani care îmbină armonios educația sa în arta dansului cu o creativitate neînfricată. Spectacolul propune publicului o imagine de ansamblu a biografiei pictoriței mexicane Frida Kahlo, ce expune degradarea mentală a artistei din cauza traumelor, toate acestea prin descoperirea teatral-coregrafică a fanteziei picturale, susținută de invocarea universului plastic al suprarealismului.
  5. Andreea Vălean – Nexus – 6 octombrie, ora 19:00
    Andreea Vălean este balerină și performer de dans contemporan, membră a corpului de balet al Operei Naționale București și a companiei Contemporary Creative Dreamers. „Nexus” este o călătorie în străfundurile ființei umane, ce explorează moștenirile rădăcinilor primordiale ale naturii sale.

Spectacolele Teatrului de Stat Constanța se desfășoară în Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A.

Biletele pot fi achiziționate online, pe platforma MyStage și fizic, de la agenția TSC din Bd. Tomis nr. 97 sau de la Sala Studio, cu o oră înainte de spectacol.

Târg de toamnă la Muzeul Național al Țăranului Român, între 25 și 27 septembrie
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 14:00

Târg de toamnă la Muzeul Național al Țăranului Român, între 25 și 27 septembrie

Un târg de toamnă va avea loc, în perioada 25-27 septembrie 2026, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român din...

Târg de toamnă la Muzeul Național al Țăranului Român, între 25 și 27 septembrie
Muzeul de Artă Braşov, închis temporar
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 11:00

Muzeul de Artă Braşov, închis temporar

Muzeul de Artă Braşov este închis în aceste zile pentru ca muzeografii şi artiştii să pregătească primele activităţi din această toamnă....

Muzeul de Artă Braşov, închis temporar
Salvamont Sibiu: Atenție pe traseele montane!
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 10:16

Salvamont Sibiu: Atenție pe traseele montane!

Primele ninsori și-au făcut deja apariția în zona alpină, la peste 2000 de metri, iar salvatorii montani atrag atenția amatorilor de drumeții...

Salvamont Sibiu: Atenție pe traseele montane!
Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 08:37

Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan

Se circulă în condiții de iarnă pe Transfăgărășan, mai ales în zona alpină. Drumarii brașoveni au intervenit în noaptea de marți spre...

Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan
Știri miercuri, 23 septembrie 2026, 07:00

Muntele Tâmpa, aniversare cu fotografii și concerte

Brașovenii și turiștii sunt invitați, în perioada 25-27 septembrie, la o nouă ediție aniversară a bătrânului munte Tâmpa. Evenimentul...

Muntele Tâmpa, aniversare cu fotografii și concerte
Știri marți, 22 septembrie 2026, 15:30

Ziua Libertății de Mișcare 2026 – concurs de fotografie lansat de CFR Călători

Călătorii sunt invitați să surprindă în imagini trenurile CFR Călători, peisajele văzute de la fereastra acestora, atmosfera unei...

Ziua Libertății de Mișcare 2026 – concurs de fotografie lansat de CFR Călători
Știri marți, 22 septembrie 2026, 12:30

Panouri informative pentru protejarea biodiversității, în Munții Rodnei

Parcul Național Munții Rodnei face un nou pas concret pentru conservarea patrimoniului său natural: traseele și zonele cheie sunt echipate cu...

Panouri informative pentru protejarea biodiversității, în Munții Rodnei
Știri marți, 22 septembrie 2026, 10:11

Prima ninsoare pe Transfăgărășan

A nins în noaptea de luni spre marți pe Transfăgărășan. Drumarii brașoveni precizează că nu a fost necesară intervenția utilajelor de...

Prima ninsoare pe Transfăgărășan