Știri

Eroica de Beethoven, la Sala Radio

Published by
Anna Martina Piukovici

Vineri, 26 aprilie, veți asculta la Sala Radio celebra Simfonie nr. 3 – Eroica, semnată de Beethoven, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio.

Concertul va fi dirijat de Mirian Khukhunaishvili, dirijor georgian stabilit în Islanda, co-fondator și director muzical al Orchestrei de Tineret din Tbilisi.

Lăudat de cunoscutul dirijor și pianist german Christoph Eschenbach ca fiind un „tânăr dirijor extraordinar de talentat”, după debutul său la pupitrul Konzerthausorchester Berlin, tânărul maestru se afirmă pe scenele europene.

A dirijat orchestre precum Tonhalle-Orchester Zürich, Royal Concertgebouw Orchestra, Konzerthausorchester Berlin, Bamberger Symphoniker, Orchestra Simfonică Națională Daneză, Orchestra Filarmonicii din Oslo, Orchestra Simfonică a Islandei, Orchestre Philharmonique de Radio France ș.a.

În aceeași seară îl veți aplauda și pe pianistul Daniel Ciobanu, invitat să interpreteze la Sala Radio Prokofiev – Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră.

Apreciat internațional prima dată în 2017, la Concursul Arthur Rubinstein din Tel Aviv, unde a câștigat atât medalia de argint, cât și premiul publicului, Daniel Ciobanu a fost aplaudat în prestigioase săli de concert din întreaga lume, precum Carnegie Hall (New York), Elbphilharmonie Hamburg, Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Berlin, St John’s Smith Square Londra, și a efectuat turnee în Japonia, China, Taiwan, Africa de Sud și Brazilia.

Daniel Ciobanu a urmat studiile de masterat la Berlin la Universität der Kunste. De asemenea, a obținut bursa de studii Constantin Silvestri ce a constat într-un an de studiu la colegiul privat Stewarts Melville College – Edinburgh și este absolvent magna cum laude al Conservatorului Regal al Scoţiei din Glasgow, după 6 ani cu bursă de studii integrală.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Programul casei de bilete, pe www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro, dar şi în librăriile Cărtureşti.

Simfonia nr. 3 – Eroica

Inițial, Beethoven dedicase lucrarea sa, compusă în 1804, lui Napoleon, pe care îl considera o întruchipare a idealurilor democratice ale Revoluției Franceze. Ulterior, când Napoleon s-a autoproclamat împărat, compozitorul s-a simțit profund dezamăgit şi a retras dedicația, considerând că marele conducător abdicase de la idealurile sale.

Beethoven și-a intitulat lucrarea Eroica, dar i-a mărturisit editorului său că lucrarea se numește de fapt Bonaparte.

Simfonia a fost în cele din urmă dedicată unuia dintre protectorii artistului: prințul Lobkowitz.

La moartea lui Napoleon pe insula Sf. Elena, se pare că Beethoven a considerat marșul său funebru din simfonie ca pe o intuiție prevestitoare.

Recent Posts

Destinații de weekend: sfârşit de săptămână în Bucureşti şi în ţară

"Noaptea Muzeelor" revine în Bucureşti şi în ţară sâmbătă, la 18 mai, sub deviza "Muzeele, sustenabilitatea…

46 de minute ago

Noaptea Muzeelor, la ediție aniversară

Noaptea Muzeelor a devenit, în ultimele două decenii, una dintre cele mai puternice mărci culturale…

o oră ago

Noaptea Muzeelor, sărbătorită la Radio România Cultural cu poezie, jazz și comori ale patrimoniului național

Ajuns la a XVI-a ediție, Maratonul de Poezie și Jazz va fi dedicat vocilor feminine…

14 ore ago

Marius Țeicu: Interpreții de primă mărime, pe care i-am avut și care mai sunt, ar putea să fie difuzați mai mult | AUDIO

De-a lungul carierei, maestrul a compus aproape 500 de piese, dar și muzică de teatru,…

15 ore ago

Brașovul este singurul oraș din România calificat în competiția pentru titlul de Capitala Verde Europeană

Pentru al doilea an consecutiv, orașul Brașov a fost selectat, alături de alte 8 orașe…

16 ore ago

Intrare gratuită la UNTOLD şi Neversea în schimbul donării de sânge

Festivalul Neversea 2024 are loc în perioada 4 – 7 iulie la Constanţa, iar UNTOLD…

17 ore ago

This website uses cookies.