Duminica Floriilor – Intrarea Domnului în Ierusalim

Articol de M P, 13 aprilie 2025, 09:30

Cu o săptămână înainte de Învierea Domnului şi imediat după Sâmbăta lui Lazăr, este marcată Sărbătoarea Floriilor, o zi care simbolizează intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, singurul moment din viaţa Sa în care a acceptat să fie aclamat precum un împărat.

Duminica Floriilor este cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi marchează începutul unei săptămâni a Patimilor – numită şi Săptămâna Mare – perioadă în care în slujbele bisericești se face, în fiecare seară, pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ – Deniile – prin care credincioşii Îl petrec pe Hristos pe drumul Crucii, înainte de Răstignirea și Învierea Sa.

Cu o săptămână inainte de Patimile Sale, Domnul nostru Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, pe un asin, fiind înconjurat de cei 12 Apostoli, iar mulţimea adunată pentru marea sărbătoare a Paştilor, l-a recunoscut ca fiind adevăratul Mântuitor şi L-a întâmpinat cu ramuri de măslin şi finic, după ce tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt, ca simbol al învierii neamului omenesc. Mulţimea aclama: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”, semn al pogorârii lui Dumnezeu din Ceruri şi venirea Sa pe pământ pentru a-i mântui.

Sărbătoarea mai este numită şi Duminica Stâlparilor – de la ramurile de măslin şi finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Iersalim, relatează Rador.

Denumirea populară a sărbătorii – Floriile – are origini păgâne, provenind de la zeiţa romană a florilor, Flora, zeiţa reînvierii naturii, care era sărbătorită la 28 aprilie prin ramuri înverzite simbolizând renaşterea naturii. În timp, creştinii au suprapus Sărbătoarea Floriilor peste prăznuirea Intrării Domnului în Ierusalim.

Duminica Floriilor nu este menţionată în Constituţiile apostolice, însă mai mulţi sfinţi, printre care îi menţionăm pe Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407), Sfântul Ambrozie al Milanului (340-397) şi Sfântul Chiril al Ierusalimului (315-386) au redactat predici pentru cinstirea sărbătorii.

În secolul al IV-lea, pelerina apuseană Egeria descria în jurnalul ei de călătorie modul în care erau sărbătorite Floriile la Ierusalim, iar în Biserica Apuseană, primele menţiuni ale Sărbătorii Floriilor apar mai târziu, în secolul al VI-lea, în scrierile Sfântului Isidor de Sevilla (560-636).

Tradiţii de Florii

Sărbătoarea Floriilor este însoţită în România de o mulţime de tradiţii şi obiceiuri.

În Sâmbăta lui Lazăr, spre exemplu, se adună ramuri înmugurite de salcie, care se strâng în mănunchiuri şi se duc la biserică la slujba din dimineaţa Floriilor pentru sfinţire, apoi ramurile de salcie sunt aduse acasă şi se pun la icoane, iar în unele zone ale ţării şi la uşi, ferestre, grajduri sau fântâni.

Se spune că ramurile de slacie sfinţită de la icoane se aruncă vara pe foc pentru a se împrăştia norii, că se pun în ogradă pentru a alunga grindina, sau că se aşează în mijlocul casei pentru a o proteja de trăsnete.

Conform altei tradiţii, ramurile de salcie puse sub pernele fetelor nemăritate, le vor face pe acestea mai frumoase si le vor aduce un soţ, iar în unele regiuni, oamenii îşi pun în jurul brâului crenguţe sfinţite de salcie, pentru a alunga şi proteja de boli.

Tot legat de fetele tinere, există un alt obicei, ca la miezul nopţii să se fiarbă busuioc în apă, iar în dimineaţa de Florii fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor, iar restul se toarnă la rădăcina unui păr, pentru ca feciorii să se uite după ele, ca după un copac înflorit.

Bătrânii spun că ramurile de salcie pot vindeca durerea de spate şi sunt chiar un antidot pentru muşcătura de şarpe. Un alt obicei legat de sănătate, similar celui din Rusia, spune că pe vremuri oamenii mâncau „mâţişori” de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi astfel de boli.

În unele regiuni rurale, Duminica Floriilor este ultima zi în care se poartă mărţişorul, în această zi acesta urmând să fie pus pe un copac înmugurit.