Tradiţii şi obiceiuri în lume de Anul Nou
Anul Nou reprezintă, în întreaga lume, înnoirea simbolică a timpului, marcată în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, fie că omul sărbătoreşte momentul printr-un ceremonial cu specific local, naţional sau printr-o simplă reuniune în familie. Desigur, ţinând cont că în anumite zone ale lumii există calendare diferite, Anul Nou nu este sărbătorit peste tot în acest moment al anului.
Articol de Marian Stoica, 31 decembrie 2024, 14:00
Complexul de tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou este strâns legat de modul în care se sărbătorea evenimentul încă din cele mai vechi timpuri, începând din vremea Babilonului. În jurul anului 2000 î.Hr., Anul Nou babilonian începea cu prima lună plină după Solstiţiul de Iarnă care era considerată prima zi de primavară, iar celebrarea Anului Nou dura 15 zile, fiecare dintre acestea fiind sărbătorită în mod diferit. Unele obiceiuri, care s-au păstrat până astăzi, presupuneau fixarea anumitor obiective pentru anul care urma, ori înapoierea către proprietar a uneltelor împrumutate în anul trecut, scrie Radio România Cultural.
Sunt cunoscute popoare antice care aveau propriile calendare, unele culturi primitive utilizând săptămâna de 4 zile, asirienii foloseau calendarul săptămânii de 6 zile, iar romanii – săptămâna de 8 zile. În Egiptul Antic, spre exemplu, Anul Nou era sărbătorit în momentul în care Nilul ieşea din matcă – aproximativ la sfârşitul lunii septembrie şi fără de care recoltele nu ar mai fi existat.
Anul Nou a devenit zi de sărbătoare recunoscută de biserică în anul 487, când se celebra Circumcizia pruncului Isus, devenind general recunoscută abia în jurul anului 1500, la introducerea calendarului gregorian.
În anul 1582, Papa Grigore al XIII-lea a modificat calendarul lui Iulius Caesar, considerând că perioada anului de 365,25 de zile este prea lungă, stabilind că anul are 365,14 zile, ceea ce însemna că diferenţa de 11 minute creştea anul calendaristic cu 7 zile la fiecare 1000 de ani.
În anul 1691, Papa Inochentie al XII-lea a stabilit data de 1 ianuarie ca început de an religios, momentul fiind precedat mai întâi de Solstiţiul de iarnă, şi mai apoi de Crăciun, ca început de An Nou calendaristic.
În tradiţia religioasă ortodoxă, 1 ianuarie este şi ziua Sfântului Vasile cel Mare, episcop al Cezareii Capadociei, în religia catolică, liturghia din 1 ianuarie marchează o octavă de la Crăciun, această zi fiind dedicată Fecioarei Maria.
În zilele noastre, la nivel mondial sunt utilizate circa 40 de calendare, cele mai importante fiind calendarul gregorian, calendarul islamic şi cel iudaic.
Anul Nou contemporan se sărbătoreşte diferit, în funcţie de regiune şi mai ales de religie. Spre exemplu, evreii sărbătoresc Rosh Hashanah („Capul anului”) – la o dată variabilă din septembrie sau octombrie, în China acesta cade în perioada 21 ianuarie – 19 februarie, în Iran – în luna martie, iar Biserica ortodoxă rusă marchează Anul Nou la 14 ianuarie. În continuare vă prezentăm câteva elemente legate de momentul şi tradiţiile Anului nou în câteva ţări şi zone ale lumii.
Africa de Sud – păstrează tradiţia tragerii clopotelor bisericilor şi chiar a focurilor de armă, precum şi dansurile stradale, în costume colorate.
Austria şi Elveţia – în unele zone din aceste ţări există tradiţia costumării – stridente şi neobişnuite – pentru sărbătoarea ajunului Sfântului Silvestru, moştenită încă din anul 314, atunci când se credea că Papa Silvestru a capturat un monstru de mare care urma să distrugă lumea în anul 1000. Un alt obicei este cel de răsturnare pe podeaua casei a unui recipient cu frişcă, care antipează un an cu noroc din abundenţă. La miezul nopţii de Anul Nou, în Elveţia există obiceiul toasturilor pentru lucrurile bune din anul trecut, iar cantitatea de îmbrăţişări şi săruturi din acest moment este vazută ca fiind direct proporţională cu norocul oamenilor din noul an.
Birmania – Anul Nou se sărbătoreşte în cea mai caldă zi a anului, în care oamenii stropesc pe oricine cu apă din abundenţă, fără ca nimeni să se spuere, acesta fiind gestul care simbolizează fertilitatea
Bolivia şi Chile – Anul Nou al culturilor aimara (Bolivia) şi mapuche (Chile) este marcat la 21 iunie, prin ritualuri ancestrale de slăvire a divinităţilor, iar în cultura tiwanakota, Anul Nou este sărbătorit la solstiţiul de iarnă din emisfera sudică, prin mulţumiri aduse divinităţilor Pachamama – „Mama Pământ” şi Tata Inti – Tatăl Soare, mai ales pentru roadele recoltelor. În provincia Araucania, comunitatea mapuche păstrează obiceiul de a se scălda în apele reci – un ritual de purificare care durează până la 24 iunie, când este marcată Ziua naţională a popoarelor indigene.
Brazilia – la festivităţile din ajunul Anului Nou, brazilienii participă la ritualul de omagiere a personajului Iemanja – zeiţa mării care a ajuns pe pământ pentru a împărtăşi oamenilor dragostea – obicei care presupune că în larg plutesc mii de bărcuţe de hârtie în care câte o lumânare însoţeşte imaginea zeiţei, iar ca ofrandă adusă acesteia sunt aruncaţi în apă crini sau trandafiri albi.
China – Anul Nou – care vine în prima zi cu lună plină după intrarea Soarelui în constelaţia Vărsătorului – se numeşte ”Sărbătoarea Primăverii”, cu o istorie de circa 4000 de ani, o zi de mulţumire şi recunoştinţă pentru lucrurile bune primite în anul care s-a încheiat.
Înainte de petrecerea de Anul Nou, se face curăţenie în casă, pentru alungarea spiritelor rele, iar ferestrele şi uşile caselor sunt vopsite şi apoi decorate cu ornamente de hârtie simbolizând fericirea, bunăstarea şi viaţa lungă.
Fiecare naţionalitate are tradiţii diferite în legătură cu Anul Nou, dar există numitorul comun al masei din seara de Revelion – ”Masa Reîntregirii”, care reprezintă un moment important în care toţi membrii familiei încearcă să se întoarcă la casa părintească. În istorie a rămas consemnat faptul că în anumite perioade, chiar cei condamnaţi la închisoare erau eliberaţi pentru această noapte, pentru a fi alături de familie.
Cât despre obiceiurile culinare din noaptea dintre ani, masa este de obicei extrem de copioasă, cuprinzând peste 10 feluri de mâncare, fiecare reprezentând diferite dorinţe: brânza de soia şi peştele simbolizează bogăţia, creveţii – fericirea, stridile uscate – bunăstarea, sau salata de peşte crud – norocul şi prosperitatea. Iar colţunaşul – cu o monedă în interior – este pentru cel care o găseşte semn de noroc în anul ce vine.
Aici există şi o etnie – luoba (care nu are o limbă scrisă iar tradiţiile, cultura şi literatura s-au transmis prin viu grai), care sărbătoreşte de trei ori Anul Nou: la 1 noiembrie când se strâng recoltele, Anul Nou – Anul Mare – care începe la 1 decembrie – o zi marcată de supersitiţii şi obiceiuri legate tot de recolte şi 1 ianuarie.
Peninsula Coreea – are o tradiţie neobişnuită care presupune că în noaptea de Ajun, nu se doarme, pentru a se evita trezirea în noul an cu sprâncenele încărunţite, iar pentru a evita acest lucru, toate casele sunt puternic luminate. Tot în ajun se face curăţenie în case, obicei însoţit de arderea unor beţişoare de bambus pentru alungarea spiritelor necurate. Adăugarea a încă unui an de viaţă este marcată simbolic prin consumul unei prăjituri cu orez – Tokkuk, în noaptea de Anul Nou.
Egipt – pentru trecerea în noul an, egiptenii se îmbracă, fără excepţie, în haine neapărat noi, foarte colorate. Un alt obicei întâlnit la egipteni este întânit mai ales în zonele rurale, unde oamenii merg din casă în casă, întâi la prieteni, pe care îi iau la drum, mergând pentru a face urări la casa primarului.
Germania – de Anul Nou există la nemţi obiceiul de a pune în apa rece o crenguţă de brad, iar forma pe care o fac valurile create anticipează ce se va întâmpla în anul care vine: dacă se crează forma unei inimi sau a unui inel, înseamnă că va urma o nuntă, bărcuţa anticipează o călătorie, iar forma unui porc vesteşte bunăstare şi mâncare din abundenţă în anul următor.
Iar la masa de Anul Nou există obiceiul de a lăsa în fiecare farfurie, până după miezul nopţii, câte puţin din fiecare fel de mâncare, simbolizând asigurarea unei „rezerve” de hrană şi pentru noul an.
Articolul complet, AICI
