DeKARASO SIMPLON, unicatul Art Deco al reşiţenilor

Articol de Valentina Adam, 1 februarie 2024, 07:30 / actualizat: 1 februarie 2024, 12:28

DeKARASO SIMPLON este un autoturism cabrio realizat în Reşiţa, în stilul roadsterelor din anii ’50 de către inginerul Marius Hegeduş. Roadster-ul reşiţean lucrat manual, a fost omologat de RAR Bucureşti în ianuarie 2005 şi înscris în circulaţie. Este dotat cu o caroserie monobloc din răşină poliesterică armată cu fibră de sticlă montată pe o infrastructură de Dacia Solenza fabricată în 2002. Caroseria tip cochilie monobloc din rășină armată cu fibră de sticlă, a fost realizată în următoarele faze: model de ipsos scara 1:1, matriță şi piesă. Structura de rezistență a fost modificată, având rigiditate și rezistență crescute față de original. Compartimentul motor a fost lungit din motive de aspect, în acel spațiu mai fiind inclus şi un portbagaj față suplimentar, iar postul de conducere a fost mutat cu 50 cm mai în spate. Este echipat cu motor Renault E7J de 1390 cm3 pe benzină, 75 CP, 114 Nm. Are finisaje precum tapiţerie din piele ecologică, prelată din bumbac, bord din lemn, mochetă, ornamente exterioare nichelate şi sigle gravate manual. Realizarea artizanală a necesitat 4.000 de ore de muncă între 2003 şi 2005.

Sigla a fost realizată de soția inginerului Marius Hegeduş prin gravare cu freza stomatologică pe tablă de inox pentru că este de meserie medic stomatolog. Farurile și stopurile sunt de serie, pentru TV-uri, fabricate la Timişoara. Tot aici a fost realizat nichelajul jenților și ornamentelor. Parbrizul este de tip duplex şi a fost realizat la Buzău în iunie 2004 după o matriță din tablă. Geamurile laterale sunt plane tip securit.

… şi puţină istorie: DeKARASO adică de la cel al râului/ județului Caraș (-Severin) SIMPLON, numele unui tunel din Elveția prin care trecea ORIENT EXPRESS-ul în drumul său de la Paris la Istanbul. În România celebrul tren, trecea într-o vreme pe ruta Caransebeș-Orșova (pe la Porta Orientalis, la Dunăre). I se spunea în perioada interbelică ”simplonul” (substantiv comun) și era tractat de faimoasele locomotive cu abur ”fabricate la Reșița”.

… şi puţin din poveste: “… aveam numai 5 ani în 1968 când părinții mei și-au cumpărat prima mașină, un Renault Gordini. O vedeam mică și rotunjită toată și o consideram urâtă față de uriașele și înaripatele mașini americane din filmele de la televizor. L-am întrebat pe tatăl meu de ce nu avem și noi astfel de mașini, dar mi-a spus că la noi în România nu se aduc mașini din America și chiar dacă s-ar aduce, nu ni le-am putea permite. În dezamăgirea mea m-am hotărât să-mi construiesc una. Am început cu prietenii de joacă să căutăm și adunăm de prin jurul blocului, de pe la garaje și mai de la distanță tot soiul de fierotănii, de la roți de bicicletă, șuruburi, țevi, scaune și câte altele. În acel moment tatăl meu mi-a explicat că nu se poate așa, că trebuie să-mi fac un plan, să am un proiect și să mai învăț multe despre mașini. Atunci mi-a arătat la ce servesc un șurub și o piuliță și cum să le desenez. Acestea au fost primele mele cuvinte în noua limbă a tehnicii.

Mult mai târziu și arătând cu totul altfel, în stil Art Deco, mi-am construit mașina visată în copilărie și am înțeles că a crea muzică, pictură sau artă în general, e oarecum asemănător şi iată cum timpul a zburat și m-am trezit într-o bună zi că fiul meu cel mare, jucându-se cu machetele unor superbe mașini de epocă: Jaguar 120 XK cabrio 1948, Bugatti Atlantic 1937, Citroen DS a lui Louis de Funes și Fantomas, aproape toate cumpărate ca să-mi satisfac mai mult propria plăcere, îmi pune aceeași întrebare pe care i-am pus-o și eu tatălui meu cu ani în urmă. Stupefiat, atunci pe loc i-am dat și eu același răspuns neconvingător, că nu se poate și că nu ne permitem așa ceva şi nici în stare să construim una adevărată nu suntem, doar să ne uităm toată ziua la poze și să aruncăm banii pe jucării, și de aici a început epopeea…” care s-a realizat după mai bine de 30 de ani, răspunzând visului propriului copil, prin ingineria abordată artistic și practic în garajul unei case din Reşiţa, cu colaborarea nemijlocită a lui Mitică Dumitru, Ionică Claudiu și Wily Stoianovici, a povestit pentru Radio România Reșița, inginerul Marius Hegeduş.